Despre cinematografia tunisiană ştim destul de puţine. Doar câteva filme de acolo ajung în festivaluri şi, într-un final, emerg în lumea noastră. À peine j'ouvre les yeux ar trebui să fie printre acestea.
Filmul regizat de Leyla Bouzid e unul dintre cele care a reuşit să circule şi să ia premii. Deşi pune în discuţie mai multe teme, cea care iese în evidenţă este dizidenţa faţă de regimul tunisian. După cum spunea actriţa principală (Baya Medhaffar) la sesiunea de Q&A care a urmat după proiecţia de la TIFF 2016, lupta se dă cu ambele regimuri - cel trecut şi cel actual. În Tunisia a avut loc o revoluţie, care a schimbat mult prea puţin din ordinea lucrurilor. Acţiunea are loc cu doar câteva luni înainte de această revoluţie, moment în care Farah, protagonista, a absolvit de puţin timp liceul, iar părinţii ei o împing spre o carieră de medic. Doar că ea e preocupată de muzică. Cântă într-o trupă care îşi îndreaptă mesajele împotriva sistemului, motiv pentru care e urmărită de poliţie.
Ceea ce impresionează la acest film este pasiunea lui Farah pentru muzică - regizoarea evidenţiază asta prin lungimea cadrelor în care tânăra cântă. De fiecare dată când trupa repetă sau concertează, camera o urmăreşte în special pe Farah, construind o imagine-afecţiune, cum ar spune Deleuze. Adică, un prim-plan plin de emoţie şi afectivitate transmis privitorului până şi prin lumină, pe lângă cadraj.
"Când deschid ochii" este una dintre melodiile cu titlu inspirat ale trupei. În acest cântec, Farah spune că atunci când deschide ochii, vede oameni îngrijoraţi pentru ziua de mâine, oameni trişti şi preocupaţi, precum şi orori ale sistemului. Prima oară când cântă asta în film, ea se află într-un bar mixt, fapt care pentru mama ei (ca şi pentru o mare parte din societatea tunisiană) este scandalos.
Filmul abundă în momente muzicale, toate versurile sunt îndreptate împotriva regimului. Actriţa spune că muzica rock combinată cu versuri dizidente este o inovaţie pentru spaţiul tunisian cinematografic, mai degrabă muzica reggae şi rap fiind purtătoare ale unor asemenea mesaje. Într-un plan secundar, e prinsă relaţia dintre Farah şi mama ei care încearcă să îi înţeleagă pasiunea pentru muzică, dar care ştie foarte puţine despre mesajele pe care tinerii vor să le transmită. Mama îşi doreşte ca fiica ei să meargă la medicină, iar Farah acceptă, într-un final. Scena cheie a relaţiei lor este cea în care fiica o închide în cameră pentru a putea merge la concertul trupei sale.
À peine j'ouvre les yeux este un film dureros, despre o ţară în care chiar dacă regimul este schimbat modificările rămân aproape nesemnificative. La fel se întâmplă şi în relaţia dintre Farah şi mama ei, în care mama rămâne rigidă, foarte protectivă şi dispusă să facă orice ca fiica ei să renunţe la muzică.
Filmul regizat de Leyla Bouzid e unul dintre cele care a reuşit să circule şi să ia premii. Deşi pune în discuţie mai multe teme, cea care iese în evidenţă este dizidenţa faţă de regimul tunisian. După cum spunea actriţa principală (Baya Medhaffar) la sesiunea de Q&A care a urmat după proiecţia de la TIFF 2016, lupta se dă cu ambele regimuri - cel trecut şi cel actual. În Tunisia a avut loc o revoluţie, care a schimbat mult prea puţin din ordinea lucrurilor. Acţiunea are loc cu doar câteva luni înainte de această revoluţie, moment în care Farah, protagonista, a absolvit de puţin timp liceul, iar părinţii ei o împing spre o carieră de medic. Doar că ea e preocupată de muzică. Cântă într-o trupă care îşi îndreaptă mesajele împotriva sistemului, motiv pentru care e urmărită de poliţie.
Ceea ce impresionează la acest film este pasiunea lui Farah pentru muzică - regizoarea evidenţiază asta prin lungimea cadrelor în care tânăra cântă. De fiecare dată când trupa repetă sau concertează, camera o urmăreşte în special pe Farah, construind o imagine-afecţiune, cum ar spune Deleuze. Adică, un prim-plan plin de emoţie şi afectivitate transmis privitorului până şi prin lumină, pe lângă cadraj.
"Când deschid ochii" este una dintre melodiile cu titlu inspirat ale trupei. În acest cântec, Farah spune că atunci când deschide ochii, vede oameni îngrijoraţi pentru ziua de mâine, oameni trişti şi preocupaţi, precum şi orori ale sistemului. Prima oară când cântă asta în film, ea se află într-un bar mixt, fapt care pentru mama ei (ca şi pentru o mare parte din societatea tunisiană) este scandalos.
Filmul abundă în momente muzicale, toate versurile sunt îndreptate împotriva regimului. Actriţa spune că muzica rock combinată cu versuri dizidente este o inovaţie pentru spaţiul tunisian cinematografic, mai degrabă muzica reggae şi rap fiind purtătoare ale unor asemenea mesaje. Într-un plan secundar, e prinsă relaţia dintre Farah şi mama ei care încearcă să îi înţeleagă pasiunea pentru muzică, dar care ştie foarte puţine despre mesajele pe care tinerii vor să le transmită. Mama îşi doreşte ca fiica ei să meargă la medicină, iar Farah acceptă, într-un final. Scena cheie a relaţiei lor este cea în care fiica o închide în cameră pentru a putea merge la concertul trupei sale.
À peine j'ouvre les yeux este un film dureros, despre o ţară în care chiar dacă regimul este schimbat modificările rămân aproape nesemnificative. La fel se întâmplă şi în relaţia dintre Farah şi mama ei, în care mama rămâne rigidă, foarte protectivă şi dispusă să facă orice ca fiica ei să renunţe la muzică.
Descarcă programul TIFF 2016 aici..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu