Sorin Cazan: „Vă aștept duminică alături de mine la vot! Duminică punem ștampila pe viitorul nostru!”
Romașcanii
au nevoie de respect, seriozitate și echilibru! Asta am spus tot timpul
în această campanie electorală. Oamenii se simt nerespectați, au văzut
lipsă de seriozitate și agitație pe scena conducerii actualei. Cea mai
mare parte dintre romașcani, pe bună dreptate, au sentimentul că sunt
ignorați de cei care conduc destinele acestui municipiu. Actuala
administrație întotdeauna a făcut diferențieri și a creat facilități
doar pentru o parte din populație din municipiul nostru.
Respectul
față de cetățeni trebuie să izvorască din modul în care le sunt
cheltuiți banii pe care-i plătesc prin taxele și impozitele lor. Orice
ban public cheltuit trebuie să se regăsească în creșterea calității
vieții romașcanilor. Ajunge cu nedreptatea care se face asupra acestor
oameni!
Noi,
partidul lui Vlad Țepeș vom reconstrui întregul municipiu. Asta este,
practic, oferta noastră, prin care ne diferențiem de ceilalți, în mod
fundamental. Ei spun „Privim spre viitor- Viitorul are sens”. Ăsta nu e
un mare efort, să privești lung este la îndemâna oricui, să refaci
nivelul de trai al oamenilor, să reclădești un oraș și să reconsolidezi
economia este un efort de echipă și un obiectiv pe care Partidul România
Unită și l-a propus, și ni l-am asumat.
Celorlalți
le este mai greu să spună că vor face ceva în afară de a privi, pentru
că, nu mai au multe opțiuni, și asta din cauza lipsei de credibilitate
în fața oamenilor pe care i-a trădat. Concret, Partidul România Unită
propune acțiune pentru relansarea pe toate planurile a orașului Roman,
PNL ne invită doar să privim către viitor! Nu de acest lucru are nevoie
Romanul!
În
cadrul campaniei am vrut ca echilibrul să fie modul în care ne
respectăm electoratul. Prezentarea de soluții, a programelor proprii, a
fost ceea ce ne-am propus și am și reușit să facem. Să invităm oamenii
să analizeze ceea ce avem în portofoliu și să decidă, iar după cum arată
lucrurile astăzi, de luni, 6 iunie, Municipiul Roman va intra într-un
puternic proces de reconstruire, sub conducerea Primarului Sorin Dumitru
Cazan și a echipei sale Partidul România Unită.
Vreau
să mulțumesc romașcanilor, dar și oamenilor din acest județ, că m-ați
primit în casele dumneavoastră, că mi-ați acordat încredere și mi-ați
povestit toate problemele cu care vă confruntați! Am mai spus-o în
această campanie, oamenii vor din partea mediului politic să simtă
respect și reprezentare, și nu abandonarea lor până la următoarele
alegeri.
Țin
să mulțumesc, de asemenea, tuturor jurnaliștilor, presei în general,
pentru modul în care au reflectat această campanie electorală, pentru
modul în care, ca de fiecare dată, s-au pus, ei jurnaliștii, în slujba
alegătorilor, cărora le-au oferit informații esențiale, astfel încât pe
data de 5 iunie aceștia să aibă opțiunile clare și să și le exprime în
cabinele de vot.
Dragi
romașcani, votul dumneavoastră poate face diferenţa! Dumneavoastră
sunteţi cei care puteţi decide dacă doriţi să schimbăm și mai mult acest
oraş! Fiind un singur tur de scrutin, daţi votul dumneavoastră,
singurului candidat care poate să producă schimbarea de care are atâta
nevoie comunitatea noastră!
Duminică, pe 5 iunie, votaţi Primar Sorin Dumitru Cazan, poziția 6 pe buletinul de vot!
Echipa
cu care vin la Primărie va face diferenţa! Sunt un om de cuvânt, cei
care mă cunosc ştiu acest lucru, iar dumneavoastră vă veţi convinge. Am
încrederea că, pentru Roman, veți fi alături de mine, de echipa PRU de
consilieri locali (poziția 7 pe buletinul de vot), de consilieri
județeni (poziția 6 pe buletinul de vot).
Fără susținerea și implicarea dumneavoastră aceste lucruri nu ar fi posibile! Vă aștept duminică, alături de mine la vot!
Sorin Dumitru Cazan – candidatul PRU pentru funcția de primar al municipiului Roman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu