Va asteptam la Libraria Humanitas de la Cismigiu miercuri, 29 iunie, ora 19, pentru o seara dedicata romanului Calea Idei Brown de Ricardo Piglia, una din cele mai importante voci ale literaturii hispano-americane contemporane.
La eveniment vor participa Tania Radu, critic literar, Ioana Baldea Constantinescu, scriitoare si jurnalist cultural si Alina Cantacuzino, traducatoarea romanului.
La eveniment vor participa Tania Radu, critic literar, Ioana Baldea Constantinescu, scriitoare si jurnalist cultural si Alina Cantacuzino, traducatoarea romanului.
Roman de campus, poveste de dragoste, thriller captivant cu elemente de road movie, carte tradusa in peste zece limbi, Calea Idei Brown
este un omagiu de mare finete adus fictiunii americane. Considerat
ultimul mare clasic al literaturii argentiniene, Ricardo Piglia se
remarca printr-o scriitura hipnotica, inconfundabila, care trece cu
usurinta de la autobiografie la satira.
Emilio
Renzi paraseste Argentina incercand sa fuga de frustrari profesionale,
de melancolie si anxietate, de amintirea unui mariaj incheiat; lumea
americana in care vrea sa se reinventeze este insa plina de
constrangeri, pe care le constata cu amara ironie, si dominata de
„violenta teribila a oamenilor educati“ din mediul universitar. Ida
Brown il fascineaza, il atrage intr-un misterios joc erotic si ii ofera
iluzia acestei „reinventari“. Dupa accidentul in care tanara isi gaseste
moartea, Renzi se cufunda in cea mai adanca disperare: intelege nu
numai ca a devenit suspect, ca se afla sub supraveghere si ca ii este in
joc reputatia academica, dar si ca pasiunea lui obsesiva nu se va
stinge pana cand nu va descoperi adevarul. Ricardo Piglia se inspira din
cazul de mare ecou cunoscut sub numele de Unabomber pentru a face o
subtila analiza a formelor de violenta care marcheaza societatea
americana. Mergand pe urmele Idei Brown, Renzi pune cap la cap piesele
unui puzzle complex ce scoate la iveala, intr-un final, nu numai
trecutul femeii iubite, ci si pe cel al straniului personaj Thomas Munk,
autor al unui radical Manifest.
„Ricardo
Piglia este un autor de prim rang. A mostenit inteligenta provocatoare a
lui Borges, entuziasmul lui pentru explorarea neobosita a literaturii
si interesul pentru profunzimi tainice.“ (The Independent)
„Un roman pe care nu il poti lasa din mana. Nu mai dormi. Se aud doar paginile intorcandu-se.“ (Le Nouvel Observateur)
Scriitor,
eseist, critic, profesor universitar si scenarist, Ricardo Piglia s-a
nascut la Adrogué, Buenos Aires, in 1940. A studiat istoria la
Universidad Nacional de La Plata. Dupa absolvire a fondat reviste
culturale, a facut parte aproape zece ani din redactiile mai multor
edituri din Buenos Aires, a condus faimoasa colectie de romane politiste
Serie Negra, in care au aparut in traducere cartile unor autori precum
Dashiell Hammett, Raymond Chandler, David Goodis si Horace McCoy, si a
predat vreme de cincisprezece ani in universitati atat din Argentina,
cat si din strainatate (printre care Harvard si Princeton). Cartile sale
au fost traduse in peste douazeci de limbi, iar activitatea si creatia
sa au fost rasplatite cu numeroase premii nationale si internationale.
Calea Idei Brown de Ricardo Piglia este o carte recomandata de Radio Romania Cultural si Bookblog.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu