În scurt timp, în 6 decembrie, vom afla rezultatele unui nou studiu PISA, cu date culese în 2015 în 72 țări, printre care și România. La ce să ne așteptăm? La scoruri medii care continuă trendurile de până acum, sau la schimbări de direcție? Ce altceva vom putea să aflăm despre școala românească din noile date, în plus față de pozițiile în clasamente și de schimbările în timp?
Dar mai întâi, câteva lucruri pe care le știm în urma edițiilor de până acum ale studiului PISA. Prima administrare a fost în anul 2000, când au participat 43 de ţări. România a cules datele cu întârziere, în 2002, și nu a participat la a doua administrare, în 2006. A fost însă inclusă în 2006 (57 de ţări), în 2009 (65 de țări), 2012 (65 de țări) și 2015 (72 țări).
#
Deci, ce știm, după aplicarea asupra unor eșantioane
reprezentative de elevi de 15 ani din România a unor instrumente
complexe, cuprinzând teste de matematică, citire și științe, precum și
de chestionare care măsoară atitudini față de școală și oferă informații
despre familiile și școlile din care provin elevii?1. Știm că PISA este criticată de multe voci din interiorul sistemului de educație din România, care insistă că testele studiului nu sunt potrivite pentru a surprinde ce învață elevii români. Ecaterina Andronescu, de trei ori ministru al educației, în prezent Șefa Comisiei pentru învățământ din Senat, este susținătoarea cea mai vizibilă a acestei poziții la noi. O parte însemnată dintre profesori susțin același lucru.
Este adevărat că astfel de poziții sunt vizibile și în afara României. Un articol publicat anul trecut în Washington Post, cu titlul ”The tower of PISA is badly leaning. An argument for why it should be saved”, rezumă principale critici la adresa studiului. Acestea țin de alegerea a ce măsoară, a modului de măsurare și a metodelor statistice folosite, precum și de faptul că studiul ar favoriza interesele unor firme private din educație. Același articol enumără, însă, și motivele pentru care PISA nu poate fi ignorat: nu are în acest moment un competitor și nu se întrevede curând apariția unui studiu asemănător ca amploare și nivel de sofisticare. Dar mai ales pentru ca datele de până acum au stimulat mai multe țări să adopte politici educaționale noi cu efecte pozitive măsurabile. Germania, Suedia, Corea de Sud, Brazilia și Polonia, sunt câteva dintre țările considerate a fi cazuri de succes.
2. Știm că datele PISA din România au fost până acum analizate puțin, iar relevanța lor pentru schimbările de politici educaționale a fost neînsemnată. Centrul Naţional de Evaluare și Examinare (CNEE), aflat în subordinea Ministerului Educației, a administrat culegerea datelor în România și a avut între atribuții analiza lor. Rapoartele de pe site-ul CNEE cuprind sute de pagini cu analize descriptive ale răspunsurilor, însă concluziile care privesc sistemul educațional se reduc la câteva paragrafe. Este foarte puțin în comparație cu analizele produse de organizațiile similare din alte țări. Începând cu PISA 2018, culegerea datelor și analiza lor vor fi realizate de o altă instituție aflată în subordinea Ministerului Educației, Institutul de Științele Educației (ISE).
3. Știm că România s-a aflat pe locuri modeste în comparație cu alte țări la fiecare dintre testările de până acum din perspectiva scorurilor medii, iar rezultatele au avut variații mici în timp. Graficul următor reprezintă scorurile medii obținute de elevii români pentru Citire, Matematică și Științe în 2002, 2006, 2009 și 2012.
Sursa: Analiza proprie
Scorurile medii plasează România la un nivel similar cu cel al
următoarelor țări: Bulgaria, Uruguay, Mexic, Tailanda, Trinidad și
Tobago; este sub cel al țărilor UE (cu excepția Bulgariei), sub Turcia,
Rusia, Serbia, Chile și Dubai, și este la mare distanță de Estonia și
Polonia, care domină clasamentul țărilor foste comuniste.În plus față de scoruri medii, PISA permite estimarea proporțiilor de elevi care sunt analfabeți funcționali, adică au probleme serioase în înțelegerea unor texte scrise de dificultate redusă. Conform PISA 2012, 37% dintre elevii de 15 ani in România intră în această categorie. Este ușor de înțeles de ce este un rezultat important și extrem de negativ: chiar dacă ajung să aibă diplome școlare, analfabeții funcționali au dificultăți la locul de muncă și în viața de zi cu zi—atunci când semnează contracte cu o bancă, când cumpără mobilier Ikea, etc. Nu în ultimul rând, sunt persoane care au dificultăți în a înțelege viața politică și discuțiile despre politici publice din țară.
Nu în ultimul rând, datele PISA permit testarea unei afirmații general acceptate la noi, aceea că România are o categorie consistentă de elevi cu performanțe excepționale. Ar fi bine să fie așa, din perspectiva direcției în care se transformă economiile dezvoltate: specialiștii de vârf au o pondere tot mai mare în stimularea dezvoltării. De asemenea, nu ar fi o surpriză să fie așa în condițiile în care sistemul educațional românesc alocă resursele foarte inegal, disproporționat de mult înspre urban, în defavoarea ruralului, precum și înspre „liceele de vârf”, în defavoarea școlilor obișnuite. Din păcate, datele indică o proporție redusă de elevi aflați în categoriile superioare ale scorurilor PISA (nivelele 5 și 6 dintr-un maxim de 6): doar 3% la matematică (și valori apropiate la citire și științe), în comparație cu 17% în Polonia, 15% în Estonia, 14% Slovenia, etc. Graficul următor ilustrează plasarea României în comparație cu celelalte țări la PISA 2012 matematică.
Sursa: Analiza proprie
#
Ce nu știm în acest moment legat de datele PISA culese în România?
Lista de întrebări pentru care nu avem răspuns și care ar putea fi
evaluate cu ajutorul acestor date este lungă. Este suficient să
parcurgem studiile realizate în alte țări cu un nivel de dezvoltare
apropiat cu al României pentru a vedea potențialul datelor culese până
acum.În primul rând, nu știm în ce măsură rezultatele obținute în 2002 și 2012 se datorează sistemului educațional și în ce măsură sunt urmarea altor factori care au influențat societatea în acest interval. Prin analogie, nu știm nici dacă sistemul de sănătate a contribuit la creșterea speranței de viață cu 3 ani în același interval de timp și, dacă da, în ce măsură. Lipsa unor schimbări importante în performanțele școlare poate fi urmarea unor variații de calitate a sistemului educațional care s-au suprapus cu schimbări sociale din afara școlii.
Iată câteva fenomene importante ce au avut loc între 2002 și 2012, toate cu un potențial ridicat de a influența rezultatele învățării:
1. Numărul persoanelor de 15 ani s-a redus cu mai mult de o treime. Cei evaluați în 2002 s-au născut înainte de căderea regimului condus de Ceaușescu, într-o perioadă în care avorturile erau ilegale, iar cei evaluați începând cu 2006 s-au născut după schimbarea de regim. Un sistem educațional în care numărul de elevi scade brusc la 62% este probabil să devina mai eficient, chiar și fără alte schimbări.
2. Migrația românilor a crescut rapid începând cu 2002, după liberalizarea regimului de vize pentru Europa de Vest. Urmarea a fost creșterea numărului de tineri care au părinți plecați, a celor care au plecat ei înșiși, precum și apariția unor oportunități de realizare personală care presupun în mai mică măsură performanța școlară.
3. Structura educațională a părinților elevilor de 15 ani a fost într-o schimbare rapidă în perioada acoperită de studiile PISA. Conform unei analize pe care am realizat-o pe aceste date, proporția elevilor ale căror mame ce nu au absolvit liceul a scăzut de le 33% în 2002 la 17% în 2012. În același timp, efectul educației părinților asupra performanțele educaționale ale copiilor a crescut. Aceste schimbări ar fi putut să contribuie la creșterea reușitelor școlare chiar și în absența unor îmbunătățiri în sistemul educațional.
4. Abandonul școlar a crescut între 2002 și 2012, în timp ce studiile PISA sunt aplicate doar celor care merg la școală. Astfel, scorurile ar fi putut să crească în medie datorită creșterii numărului de copii cu rezultate modeste care au părăsit prematur școala.
5. A crescut accesul la telefonie mobilă, internet și rețele sociale. Facebook avea 3 milioane de utilizatori în România în 2012, cu rata de adopție cea mai ridicată în rândul celor de 15-24 de ani. Este neclar dacă efectele acestor schimbări au fost în ansamblu pozitive sau negative, însă este posibil să fi avut efecte substanțiale independente de cele ale școlii.
#
Deci, cum poate fi îndreptat turnul PISA? Cu alte
cuvinte, care sunt pașii necesari pentru ca România să aibă politici
educaționale ce țin cont de date și studii de calitate? Câteva direcții
de urmat:1. Studiul PISA permite comparații în timp însă include progresiv componente noi, unele opționale, ca răspuns la criticile comunităților de experți. Din păcate, Romania este una dintre puținele țări care nu au inclus nici în 2015 modulul de testare de abilități cu ajutorul computerului (a cărei aplicare a început în 2006), componentă care permite testarea de abilități de rezolvarea a problemelor în echipă. De asemenea, PISA permite includerea unor module specifice fiecărei țări, opțiune neutilizată până acum de România. Este important ca România să contribuie cu expertiză la proiectarea etapelor următoare ale PISA și să aplice integral instrumentele de cercetare începând cu 2018.
2. Chiar și în varianta sa completă, PISA oferă o imagine parțială asupra educației. Așa cum am amintit deja, nu îi include pe tinerii care au părăsit prematur școala. De asemenea, nu evaluează învățarea de deprinderi pro-democratice. Ultimii ani ne-au arătat că democrația este într-o stare de echilibru în țări pe care le-am considerat câștigătoare ale tranziției postcomuniste. Din păcate, România nu a fost inclusă în ultimele ediții ale The International Civic and Citizenship Education Study (ICCES), o cercetare internațională despre deprinderi democratice în rândul tinerilor. Este important ca Ministerul Educației să susțină participarea României la principalele studii educaționale internaționale.
3. România are prea puțin experți în politici educaționale. Un motiv este acela că cercetătorii activi și experții nu sunt motivați să realizeze studii relevante pentru dezvoltarea de politici publice. În același timp, nu există mecanisme clare de consultare a cercetătorilor care conduc în prezent proiecte relevante pentru politici publice în procesul de luare a deciziilor politice și al creării acestora. De aceea, sunt necesare stabilirea unei linii de finanțare a cercetării pentru polici publice și introducerea în criteriile de evaluare a cercetătorilor și a unor criterii care reflectă activitatea în domeniul politicilor publice.
#
Datele PISA 2015 care vor deveni publice în 6 decembrie vor aduce informații noi despre starea educației din România. Este însă improbabil să schimbe concluzia ce se desprinde din aproape toate studiile de până acum, aceea că școala românească are probleme serioase. În absența unor schimbări substanțiale, neîncrederea în sistemul educațional românesc va crește și mai mult, contribuind la declinul lui. Lipsa de încredere va face ca un sector vital pentru dezvoltarea societății să fie și mai puțin atractiv decât în prezent pentru cei motivați și talentați. Este un argument în plus pentru a crește intensitatea dezbaterilor despre educație, dar mai ales calitatea argumentelor folosite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu