Cântărețul George
Michael a murit la vârsta de 53 de ani. Anunțul a fost făcut de
impresarul lui. Moartea sa este inexplicabilă, spun polițiștii, care
însă au precizat că nu există circumstanțe suspecte privind decesul
artisului.
SUMAR
Ambulanța a sosit la casa cântărețului și a constatat moartea lui la ora 15:42 (ora României), în ziua de Crăciun, conform BBC.
Reprezentanții poliției au declarat că nu există circumstanțe suspecte privind moartea lui.
George Michael, care s-a lansat cu „Wham!” în anii ’80 și și-a continuat mai târziu cariera ca artist solo, „a murit în pace în locuința sa”.
Polițiștii sosiți la fața locului au declarat că moartea sa este inexplicabilă, însă nu există circumstanțe suspecte privind decesul îndrăgitului artist.
„Confirmăm cu multă tristețe că fiul, fratele și prietenul nostru iubit George Michael a murit în pace de Crăciun. Membrii familiei cer ca intimitatea să le fie respectată în aceste momente grele. Nu vor exista alte comentarii în acest moment”, a declarat impresarul artistului.
În 2011, prolificul cântăreț George Michael a anulat o serie de concerte, după ce a fost transportat la spital pentru a primi tratament pentru pneumonie. După ce a fost tratat într-o clinică din Viena, el a avut o apariție impresionantă lângă reședința sa din Londra, unde a declarat că nu a știut dacă va supraviețui problemelor de sănătate și tratamentului pe care l-a urmat în spital.
La acea vreme, medicii au declarat că au apelat la o traheoctomie pentru a-i deschide căile respiratorii și că artistul a fost inconștient o parte din timpul internării sale în spital.
SUMAR
Ambulanța a sosit la casa cântărețului și a constatat moartea lui la ora 15:42 (ora României), în ziua de Crăciun, conform BBC.
Reprezentanții poliției au declarat că nu există circumstanțe suspecte privind moartea lui.
George Michael, care s-a lansat cu „Wham!” în anii ’80 și și-a continuat mai târziu cariera ca artist solo, „a murit în pace în locuința sa”.
Polițiștii sosiți la fața locului au declarat că moartea sa este inexplicabilă, însă nu există circumstanțe suspecte privind decesul îndrăgitului artist.
George Michael a murit „în pace” de Crăciun
Impresarul artistului a declarat că George Michael a murit în liniștea casei sale.„Confirmăm cu multă tristețe că fiul, fratele și prietenul nostru iubit George Michael a murit în pace de Crăciun. Membrii familiei cer ca intimitatea să le fie respectată în aceste momente grele. Nu vor exista alte comentarii în acest moment”, a declarat impresarul artistului.
A urmat un tratament pentru pneumonie
George Michael, născut cu numele Georgios Kyriacos Panayiotou, în nordul Londrei, a vândut peste 100 de milioane de albume de-a lungul unei cariere care s-a întins pe parcursul a patru decenii.În 2011, prolificul cântăreț George Michael a anulat o serie de concerte, după ce a fost transportat la spital pentru a primi tratament pentru pneumonie. După ce a fost tratat într-o clinică din Viena, el a avut o apariție impresionantă lângă reședința sa din Londra, unde a declarat că nu a știut dacă va supraviețui problemelor de sănătate și tratamentului pe care l-a urmat în spital.
La acea vreme, medicii au declarat că au apelat la o traheoctomie pentru a-i deschide căile respiratorii și că artistul a fost inconștient o parte din timpul internării sale în spital.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu