Klaus Iohannis încă o gafă nepermisă: șef de campanie la Dragnea
- 16.12.2016
Anca ANDREI, Redactor șef
Președintele Klaus Iohannis
continuă să facă greșeli de comunicare politică și strategie care-l
coboară din ce în ce mai mult în viziunea electoratului.
PNL-ul s-a împărțit deja în două. O
parte din membrii de bază ai partidului sunt foarte supărați din cauza
rezultatelor de la parlamentare și consideră că principalul responsabil
pentru eșec este chiar Klaus Iohannis, care nu numai că a impus-o pe
Alina Gorghiu la cârma partidului, dar nici nu ar fi comunicat
constructiv în primii doi ani de mandat. Aceștia își doresc rapid o
reformă cu un nou președinte și o nouă viziune.
Cealaltă parte încă așteaptă o minune de
la Cotroceni, mai exact o soluție care să-i readucă din nou într-o
poziție de forță. Ceea ce a și încercat Klaus Iohannis prin negocieri
secrete cu toate partidele, mai puțin PSD, care ar fi putut forma
majoritatea în coabitare cu el la Cotroceni.
Doar că strategia aceasta s-a întors
împotriva lui. Să-l inviți la discuții informale pe „penalul” Tăriceanu,
cel care a fost eliminat de la toate evenimentele de la Ziua Națională,
arată o lipsă de coerență în principiile prezidențiale.
Însă cea mai mare greșeală a lui
Iohannis, care-l va costa scump pe termen lung, este dârjenia cu care
refuză total ideea Liviu Dragnea premier. Acest lucru nu face altceva
decât să-l victimizeze pe liderul PSD și să-i aducă puncte bonus și în
fața unui electorat care nu-i era favorabil până acum.
În 2014, Ponta a pierdut alegerile
pentru că a refuzat cu încăpățănare să asculte voința poporului: aceea
de a mări numărul secțiilor de vot. Dacă ar fi făcut asta, astăzi era
președinte, iar numărul voturilor din disapora și chiar și cel din țară
era cu mult mai mic.
Exact asta face Iohannis acum. PSD a
câștigat democratic, fie că ne place sau nu. Doar taberele aprinse sunt
interesate de acest subiect, restul privesc pasiv. Însă atunci când nu
se ascultă voința celor mai mulți, se activează și cei pasivi, exact ca
la alegerile din 2014.
ANTICIPATE
Prin ultimele luări de poziții, Iohannis
aproape că devine șef de campanie pentru Dragnea președinte. Probabil
PSD va veni cu o variantă de premier fad, care nu-i va lua fața
președintelui. Însă atunci când programul lor de guvernare nu se va
implementa așa cum au promis, scuza folosită va fi cu siguranță: dacă
era Dragnea sigur lucrurile ar fi decurs perfect. Iar imaginea lui
Dragnea va rămâne imaculată.
O idee care pare să-i surâdă
președintelui este cea a alegerilor anticipate. Iohannis pare să ia în
calcul această strategie, pe care probabil ar dori să o pună în practică
pe la începutului anului 2019, când speră el PSD va pica din
preferințele electoratului datorită unei opoziții puternice a PNL.
În același timp, în ultima conferință de
presă, președintele, în mod subliminal pare să fi transmis ideea că
fuziunea PNL-PDL nu a fost tocmai cea mai bună idee, el spunând că a
făcut și el greșeli apoi, un pic mai târziu, adăugând că a realizat
această unire a celor două partide.
În momentul de față comunicarea PNL este
la pământ. Raluca Turcan nu face deloc față poziției ei de lider, iar
restul liberalilor nu se aud deloc. Și dacă stăm numai să privim
filmulețul de campanie, acceptat de liberali, al Alinei Gorghiu în care
mințea un copil că-i fură Dragnea sandvișurile ne dăm seama că e mult de
lucru.
Mult de lucru e și la Cotroceni unde
după doi ani de privit cu atenție și îngrijorare, președintele a revenit
în forța cu tema justiției care însă se aplică în funcție de persoane.
De exemplu, profesorul Iohannis nu acceptă plagiatul, dar președintele
DA. Și atunci lucrurile devin foarte complicate pentru axa PNL –
Iohannis, pentru că există prea multe idei care se resping între ele.
TAGS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu