marți, 27 decembrie 2016

Iohannnis respinge premierul PSD, Sevil Shhaideh; Ce se întâmplă mai departe?





Președintele Iohannnis, anunț privind premierul desemnat. Șeful statului a respins-o pe Sevil Shhaideh, propunerea PSD și ALDE pentru funcția de premier și le cere celor două partide să vină cu o nouă nominalizare. Conducerile celor două Camere ale Parlamentului se reunesc, după prânz. Oficial, pentru a stabili programul Parlamentului în perioada următoare, însă neoficial, se dorește stabilirea cât mai repede a calendarului audierii miniștrilor și votul în  plenul reunit, pentru votul de învestitură a noului Guvern.
UPDATE ora 12.27 Liderul PMP Traian Băsescu spune că nu este momentul unui război politic inutil între Dragnea şi Iohannis: Trebuie scos din calcul orice element care ar viza suspendarea Preşedintelui
”Respingerea de către Preşedintele României a propunerii pentru funcţia de Prim Ministru nu trebuie să declanşeze o bătălie a orgoliilor. Dragnea şi Preşedintele Iohannis au obligaţia să găsească imediat o soluţie. Fac precizarea că, în noua nominalizare, ca de altfel şi în noul guvern, nu au ce căuta oameni controlaţi de Serviciile Secrete. Nu este momentul unui război politic inutil între Dragnea şi Iohannis. Trebuie scos din calcul orice element care ar viza suspendarea Preşedintelui”, spune Traian Băsescu, pe Facebook.
Băsescu îi răspunde și lui Ion Cristoiu: Vă asigur că sunteţi în greşeală atunci când presupuneţi că m-au influenţat Serviciile. Nu am avut nicio discuţie cu niciun reprezentant al Serviciilor în ultimele luni”, îi spune Băsescu jurnalistului.
UPDATE ora 12.06 Ce se întâmplă, după respingerea primei propuneri de premier  a actualei majorități parlamentare. Șeful statului le-a transmis deja PSD și ALDE să vină cu altă propunere de premier. Există mai multe scenarii.  PSD poate să își păstreze aceeași nominalizare, sau poate veni cu o altă propunere. În cazul în care își păstrează propunerea Sevil Shhaideh, șeful statului poate veni cu propriul premier desemnat.
Ținând cont de actuala configurație a Parlamentului, o propunere a președintelui, neagreată de PSD și ALDE, va pica la vot. Dacă două propuneri de premier sunt respinse de Parlament, se declanșează alegeri anticipate. Cu alte cuvinte, românii ar putea fi chemați din nou la vot pentru a-și alege Parlamentul. Aceasta variantă este cel mai puțin probabilă.
Un alt scenariul include un atac la Curtea Constituțională. Liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat că ia în calcul să sesizeze CCR, în cazul unui refuz al președintelui Klaus Iohannis, pentru că, zice el, nu există motive pentru respingerea lui Sevil Shhaideh. În plus, președintele PSD a menționat de nenumărate ori că Sevil Shhaideh este ”singura propunere de premier”.
UPDATE ora 12.00 Președintele Iohannis a respins propunerea PSD și ALDE de premier: Sevil Shhaideh

”Săptămâna trecută, când am avut consultări cu partidele politice, PSD și ALDE care au ținut să meargă împreună la consultări, mi-au propus-o pe doamna Sevil Shhaideh pentru poziția de prim-ministru. Am cântărit cu grijă argumentele pro și contra și am decis să nu accept această propunere”, a spus șeful statului la Palatul Cotroceni. El a cerut celor două partide din majoritatea parlamentară să vină cu o altă propunere.
UPDATE ora 11.00 : Președintele Klaus Iohannis anunță la ora 12.00, la Palatul Cotroceni, ce decizie a luat în privința premierului desemnat și dacă acceptă propunerea PSD și ALDE, în persoana lui Sevil Shhaideh.
Amânarea anunțării premierului de către președintele Klaus Iohannis a dat peste cap planurile actualei majorități parlamentare. Liviu Dragnea mărturisea săptămâna trecută că Parlamentul era pregătit, joi, să demareze procedura de învestire a Guvernului. Astfel, audierile miniștrilor și votul pentru bnoul Cabinet puteau fi făcute în maxim două zile, astfel încât noul Executiv să își înceapă activitatea până la finalul anului.
Acum, PSD și ALDE așteaptă un semn de la președintele Iohannis, care a anunțat că va da un răspuns privind premierul desemnat după Crăciun, după ce va avea mai multe discuții pe această temă. Surse oficiale au precizat că e posibilă și o întâlnire a șefului statului cu propunerea PSD de premier, Sevil Shhaideh. Anunțul președintelui Klaus Iohannis este așteptat zilele următoare.
Dacă președintele Iohannis face anunţul marţi sau miercuri, este de așteptat ca Sevil Shhaideh să anunţe imediat echipa guvernamentală, Liviu Dragnea afirmând că formula de miniștri este în mare parte stabilită deja.
Apoi, Birourile Permanente reunite vor stabili audierea candidaţilor pentru posturile de miniştri, în comisiile de specialitate și votul în plenul reunit, care ar urma să aibă loc joi sau vineri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu