luni, 31 august 2015

Nimeni nu moare pe gratis

     Așa e intitulat romanul de debut al personajului Ovidiu Gorea din „Filantropica“ lui Nae Caranfil. Distanța de la o poveste individuală la comentariu social și înapoi se lasă parcursă lejer cu filmul pe fundal. Esența maximei se pretează, mai departe, și legăturilor cu provocările actuale și viitoare din sănătatea globală. Acestea sunt palpabile și dor.
     Africa sub-sahariană se află în urma tuturor celorlalte regiuni de dezvoltare la mai toți indicatorii care privesc starea de sănătate a populației și buna guvernanță. Aceeași regiune este deasupra tuturor celorlalte la capitole precum creșterea demografică și creșterea economică. Deși ratele de creștere a populației sunt în scădere, fără excepție, peste tot în lume, populația Africii a crescut și va continua să crească dramatic pe fondul unei rate de creștere net superioare mediei globale. Mai mult de jumătate din toți oamenii născuți pe planetă de acum și până în 2050 vor fi născuți într-una din doar nouă țări africane. În același timp, regiunea înregistrează deja și are previzionate creșteri economice medii de peste 5%, rivalizând doar cu tigrii asiatici din ASEAN-5 (Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore și Thailanda), care au atras, împreună, în 2014, un volum mai mare de investiții străine decât China. Asta în condițiile în care media UE se va zbate sub 2%. Așadar, din doar patru tipuri de indicatori se conturează un mesaj mixt de speranță și deziluzie. Încotro se îndreaptă o regiune cu atât de multe contraste și întârzieri?
     După treizeci de ani de investiții și ajutor internațional, din care ultimii cincisprezece la niveluri fără precedent, s-a ajuns la volume de finanțare externă doar pentru sănătate de peste zece miliarde de dolari anual pentru Africa. Acestea sunt doar cifre oficiale. Modestia nu-și are locul în relațiile internaționale, însă bazele de date care monitorizează donațiile și destinația fondurilor sunt adesea incomplete și greu comparabile, astfel încât estimările vor diferi în funcție de sursa consultată. Partenerii europeni sunt mai conștiincioși în ale raportării. China, în schimb, un jucător major în domeniu, este mai puțin transparentă și duce o politică diferită. Oferă mai puțini bani pentru programe și mai mult sprijin economic direct pentru țările în cauză, de exemplu în lucrări de infrastructură. Cu greu se poate găsi o țară africană fără o autostradă sau o mină construită și exploatată de companii chineze cu lucrători chinezi. Cum-necum, s-a investit și se investește la niveluri fără preceden
Publicitate
t. Cu toate acestea, continuă să se investească, cel puțin în sănătate, mult mai puțin decât ar fi nevoie. Se estima în 2010 un deficit de finanțare de peste 20 de miliarde de dolari pentru ca întreaga regiune să ofere servicii de sănătate comparabile cu nevoile și, în același timp, necesare pentru a atinge convergența indicatorilor cu alte țări în curs de dezvoltare. Acest deficit nu este de acoperit numai din ajutor extern, cu siguranță, însă este cert că fără ajutor extern substanțial el nu poate fi acoperit în niciun chip.
     Totuși, vor spune unii, se înregistrează progrese. Au dreptate. În termeni relativi, se moare tot mai puțin la naștere prin infectare cu HIV/SIDA sau contractare a malariei. Epidemia de HIV din sudul Africii din jurul anilor 2000, care a lovit puternic Africa de Sud (exacerbată și de o politică publică dezastruoasă impusă de președintele de atunci) și Zimbabwe a trimis în jos speranța de viață medie a unor întregi țări cu până la zece (!) ani în tot atâția ani calendaristici. Lucrurile își reintră în normal și astăzi majoritatea țărilor (excepțiile triste sunt statele care continuă să fie măcinate de conflicte) sunt stabile sau pe creștere, dovadă că un efort concentrat poate întoarce din drum orice curbă. Programele împotriva malariei și sănătatea mamei și a copilului au fost, de asemenea, beneficiari neți ai finanțării în ultimele decenii, și ca rezultat al includerii lor în Millennium Development Goals. Din nou, cele mai multe țări au făcut progrese, deși numărul celor care au atins propriu-zis obiectivele se numără pe degetele de la o mână.
     Ceea ce se vede pe foarte puține dintre graficele care animă poveștile de succes este că bomba demografică africană despre care aminteam puțin mai sus absoarbe o mare parte dintre aceste progrese. Rata de creștere demografică este net comparabilă progresului înregistrat în livrarea serviciilor esențiale. Altfel spus, numărul copiilor sub 5 ani care au murit în 2013 este absolut comparabil cu cel al copiilor care au murit în 1990 – ca ordin de mărime, peste trei milioane. La fel pentru cei care mor de malarie sau HIV/SIDA. Singure, țările din Africa de Est au înregistrat un progres constant în termeni absoluți – în celelalte trei sub-regiuni (vest, centru și sud), douăzeci de ani au reprezentat o variație în jurul mediei și nimic mai mult, cu toate investițiile făcute. Desigur, departe de a spune că nu a meritat. Și mai mulți ar fi murit în absența lor.
     Mesajul care se conturează este clar: angajamentele domestice și internaționale nu se pot opri aici. Vom afla în septembrie, la New York, cum va arăta exact cadrul Sustainable Development Goals pentru următoarea perioadă. Efortul de până în acest moment a trasat linia progresului. Această linie necesită încă și mai mulți bani și coordonare pentru a fi susținută în următoarele decenii. Nicio estimare nu prevede un viitor luminos pentru Africa mai devreme de 2030. Agenda de dezvoltare curentă a Uniunii Africane are drept țintă anul 2063. Pentru ca milioanele care au murit până acum să nu fi murit degeaba, trebuie să ne obișnuim să ne imaginăm trăind într-o lume în care efortul de dezvoltare – în fond, de eliminare a sărăciei și inechității în toate formele – este normă și nu un demers excepțional. Decuplarea de la acest efort va arunca în jos toate curbele la care ne putem gândi, atât pe ale lor, cât și pe ale noastre.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu