În următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi normale pentru această perioadă, în timp ce precipitațiile, în general mixte, dar și sub formă de ploaie, își vor face apariția după jumătatea acestei luni, iar la munte va ninge.
În Banat, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, se vor înregistra temperaturi maxime, în medie regională, de 5 - 9 grade, valori ce caracterizează o vreme ușor mai caldă decât normal pentru luna decembrie. Temperaturi diurne mai coborâte, dar în limitele climatologic specifice, vor fi posibile în perioada 11-13 decembrie, dar și spre sfârșitul celor două săptămâni de referință, când sunt estimate valori de 3 - 5 grade. Mediile minimelor vor fi, în general, ușor peste pragul de îngheț, zero la 3 grade, cu excepția intervalului 12 - 16 decembrie când vor predomina valorile negative. În jurul datei de 9 decembrie vor fi ploi slabe, locale, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va crește din nou după data de 16 decembrie.
În Crișana, regimul termic diurn va avea valori mai ridicate decât cele specifice perioadei, cu medii ale maximelor de 5 - 8 grade. Temperaturi mai coborâte, dar apropiate de mediile multianuale, vor fi posibile în perioada 11 - 13 decembrie, dar și spre sfârșitul celor două săptămâni de referință, când sunt estimate valori mediate între două și 5 grade. În privința minimelor nocturne, sunt de așteptat valori în general ușor peste pragul de îngheț, zero la 3 grade, mai puțin în intervalul 12 - 15 decembrie, când vor predomina temperaturile negative. În jurul datei de 9 decembrie vor fi ploi slabe, locale, apoi probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi în creștere după data de 16 decembrie.
În Transilvania, în mare parte a intervalului de prognoză, temperaturile maxime se vor menține ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă din an, cu valori medii de 3 - 6 grade. Temperaturi diurne ușor mai coborâte, dar în limitele climatologic specifice, vor fi posibile spre sfârșitul celor două săptămâni de referință. Minimele termice vor fi ușor negative și se vor încadra, în medie regională, între-3 și zero grade, cu valori posibil mai scăzute, dar apropiate de norma pentru a doua decadă a lunii în curs, în perioada 12 - 16 decembrie. În intervalul 9 - 10 decembrie, local se vor semnala precipitații mixte, slabe, apoi probabilitatea de apariție a precipitațiilor va crește din nou începând din 16 decembrie.
În Maramureș, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, se vor înregistra medii regionale ale maximelor termice de 4 - 7 grade. Temperaturi diurne mai coborâte vor fi posibile în perioada 11 - 13 decembrie, dar și în a doua săptămână, când sunt estimate valori între două și 4 grade, mediat pe regiune. Mediile minimelor vor fi în general în jurul a zero grade, cu excepția intervalului 12-16 decembrie când vor predomina valorile negative, între-4 și minus două grade, de altfel normale pentru data calendaristică. În intervalul 9 - 10 decembrie vor fi precipitații slabe, predominant ploi, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va crește din nou după data de 15 decembrie.
În Moldova, la începutul intervalului de referință, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele climatologic specifice în luna decembrie, fiind de așteptat, în medie pe regiune, maxime de 5 - 9 grade și minime în jurul a zero grade. După data de 14 decembrie se estimează o răcire a vremii ce va determina înregistrarea unor temperaturi maxime apropiate de cele normale, respectiv 2 și 5 grade, în timp ce minimele nocturne se vor menține mai ridicate decât mediile multianuale caracteristice. În jurul datei de 10 decembrie local vor fi ploi sau lapoviță, neînsemnate cantitativ, iar probabilitatea pentru precipitații va crește după data de 17 decembrie.
În Dobrogea, intervalul celor două săptămâni va fi caracterizat de valori termice peste cele specifice în luna decembrie. Astfel, ziua vor fi în medie 5 la 9 grade, iar noaptea valori ușor pozitive, în marea lor majoritate de până la 3 grade. La sfârșitul perioadei de referință va fi posibilă o răcire a vremii care să determine un regim termic mai apropiat de cel normal al perioadei. În jurul datei de 10 decembrie vor fi posibile ploi slabe, apoi probabilitatea pentru precipitații va crește după data de 16 decembrie.
În Muntenia, intervalul de prognoză va fi caracterizat de valori termice peste cele specifice în luna decembrie. Astfel, ziua vor fi în medie 4 la 9 grade, iar noaptea valori ușor pozitive (între 0 și 3 grade) la început, apoi preponderent negative, cu până la-4 grade, mediat pe regiune. La sfârșitul celor două săptămâni, va fi posibilă o răcire a vremii care să determine un regim termic mai apropiat de cel normal al perioadei. În jurul datei de 10 decembrie vor fi posibile ploi neînsemnate cantitativ și burnițe, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va crește după data de 17 decembrie.
În Oltenia, vremea va fi în general caldă pentru această perioadă. Astfel, ziua vor fi în medie 6 la 9 grade (valori chiar mai ridicate în primele două zile), iar noaptea se vor înregistra temperaturi ușor pozitive (0 - 3 grade) la început, apoi sub pragul de îngheț, cu-3...-1 grad, mediat pe regiune. La sfârșitul celor două săptămâni, este estimată o răcire a vremii care să determine un regim termic mai apropiat de cel normal al perioadei. Probabilitatea pentru precipitații va crește după data de 17 decembrie.
La munte, în cea mai mare parte a intervalului, dar cu precădere în primele zile, valorile termice se vor situa peste norma termică a perioadei, cu maxime diurne în general pozitive, în medie de 0 - 5 grade și minime de-5...-2 grade. Temperaturi mai scăzute sunt estimate în jurul datei de 10 decembrie și posibil la sfârșitul celor două săptămâni. În perioada 9 - 10 decembrie vor fi precipitații slabe, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, iar probabilitatea pentru precipitații va crește din nou după data de 16 decembrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu