Potrivit
DIICOT, zeci eleve de liceu si fete cu varste cuprinse intre 15 si 17
ani au racolate si determinate sa se prostitueze, printre clientii
acestora regasindu-se judecatori, avocati, medici sau politisti. Fetele
erau santajate de membrii gruparii, care le amenintau ca vor trimite
familiilor acestora filme compromitatoare.
In
ceea ce-l priveste pe judecatorul Aurelian Nicolae Tomus, acesta este
acuzat ca a amenintat o fata ca va dezvalui “situatii compromitatoare
pentru ea (scene erotice filmate, dezvaluirea imoralitatii victimei), in
scopul de a o determina sa continue relatia sexuala pe care suspectul o
intretinea cu aceasta”.
Prezentam comunicatul DIICOT:
“Procurorii
Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata
si Terorism – Serviciul Teritorial Timisoara efectueaza cercetari fata
de suspectii Minzu Paul Vasile, Gitan Ovidiu, Torj Ovidiu, Bala
Gheorghe, Tiron Firu, Iacusi Amarildo Alin, Ardelean Dan Calin, Handke
Giuseppe si Muczi Attila, pentru savarsirea infractiunilor de constituire/aderare
la un grup infractional organizat, trafic de minori, proxenetism,
pornografie infantila si folosirea serviciilor unei persoane exploatate,
prev.de art. 367 al.1 C.p., art. art. 211 al.1 C.p., art. 213 al.1,3
C.p., art. 374 al.1, 2 C.p., art. 216 C.p. cu aplicarea art. 38 al.1
C.p.
Totodata, procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Timisoara, efectueaza cercetari fata de suspectul Tomus Nicolae Aurelian, judecator in cadrul Judecatoriei Timisoara, pentru savarsirea infractiunilor de folosirea serviciilor unei persoane exploatate si santaj, prev.de art. 216 C.p. si art. 207 al.1, 2 C.p. cu aplicarea art.38 al.1 C.p. si fata de suspectii Popescu Adrian si Bot Petru pentru savarsirea infractiunii de folosirea serviciilor unei persoane exploatate.
In cauza, exista suspiciunea rezonabila ca, incepand
cu anul 2014, pe raza municipiului Timisoara si Arad, s-a constituit un
grup infractional organizat cu preocupari pe linia exploatarii sexuale a
persoanelor minore si majore in folosul lor financiar.
S-a retinut ca membrii grupului infractional au racolat si recrutat eleve de liceu prin metoda 'loverboy' pe care ulterior le determinau sa practice prostitutia in folosul lor financiar contra unor sume cuprinse intre 200-600 lei.
Din
cercetarile efectuate in cauza a rezultat ca suspectii Minzu Paul
Vasile, Gitan Ovidiu, Torj Ovidiu si Bala Gheorghe au racolat minore,
pana in prezent fiind identificate peste 25 victime, cu varste cuprinse
intre 15-17 ani, prin intermediul retelei de socializare facebook, pe
care le ademeneau prin diverse metode, profitand de starea de
vulnerabilitate in care se aflau.
Persoanele
vatamate erau de regula plasate unor persoane importante cu atributii
in domeniul juridic (judecatori, avocati), medical, si in randul
celor care asigurau ordinea (agenti de politie) iar in cazul in care
minorele doreau sa intrerupa legatura cu membrii gruparii, suspectii
recurgeau la santaj amenintand victimele ca vor prezenta membrilor de
familie unele filme compromitatoare cu acestea.
Totodata,
din probele administrate in cauza, a rezultat ca suspectul Tomus
Nicolae Aurelian a amenintat o victima, cu darea in vileag a unor
situatii compromitatoare pentru ea (scene erotice filmate, dezvaluirea
imoralitatii victimei) in scopul de a o determina sa continue relatia
sexuala pe care suspectul o intretinea cu aceasta.
Procurorii
DIICOT- Serviciul Teritorial Timisoara au dispus masura retinerii fata
de 5 persoane si masura controlului judiciar fata de 7 persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de catre Serviciul Roman de Informatii si Directia Operatiuni Speciale.
Actiunea a fost efectuata cu sprijinul Serviciului pentru Actiuni Speciale –Inspectoratul de Politie Judetean Timis, specialisti din cadrul D.G.A. Timis si jandarmi.
Facem
precizarea ca pe intreg parcursul procesului penal, suspectii si
inculpatii beneficiaza de drepturile si garantiile procesuale prevazute
de Codul de procedura penala, precum si de prezumtia de nevinovatie”.
Accesari:580
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu