Ploi binecuvântate peste comunele din zona Romanului
17 June
02:42
2015
Marți s-au rupt baierele cerului și ploaia binecuvântată a căzut peste comunele din zona Romanului. Icoana făcătoare de minuni din satul Trifeşti a fost adusă în pelerinaj marţi, 16 iunie, în comunele Oniceni şi Bozieni. Preotul Florin Aurel Ţuscanu, de la Biserica “Sântul Nicolae” din Trifeşti, alături de slujitorii Domnului şi credincioşii din cele două comune, au pornit în procesiune pe uliţele satelor pentru a rosti rugăciuni de aducere a ploii. Pentru zona rurală a Romanului, fiecare zi fără ploaie înseamnă o fântână secată şi distrugerea culturilor agricole. Cum nimeni nu poate lupta cu seceta sau, măcar, atenua efectele ei, singura nădejde a localnicilor rămâne la Cel de Sus. Oamenii au cerut preoţilor să facă rugăciuni speciale pentru ca seceta să nu le distrugă munca. “Nivelul apei din fântâni a scăzut. Sunt secate 100 de fântâni, din cele peste 600 câte are comuna. Situaţia nu reprezintă un pericol, dar fiecare zi fără ploaie afectează culturile”, a spus Eugen Mihai, primarul comunei Boghicea.
“Câmpul arată jalnic, din cauza lipsei de precipitaţii. Răsărirea culturilor nu este uniformă. Satul Ţuscanii din Vale este cel mai afectat de secetă. Opt fântâni ale localităţii au secat, pentru că satul este situat pe un deal, iar pânza freatică este foarte jos”, a spus Liviu Cristian Ploşniţă, primarul comunei Bahna.
“50% din culturile de grâu şi porumb sunt afectate de lipsa precipitaţiilor. Sunt sole distruse în proporţie de 100%. Pământul a crăpat în unele locuri, iar nivelul apei din fântâni a scăzut destul de mult”, a spus Petrică Prichici, primarul comunei Ion Creangă.
Ploaia de marţi, 16 iunie, a răcorit Romanul şi câteva satele încinse de arşiţa verii. În satele Pânceşti, Doljeşti şi Bozieni, de exemplu, nori întunecaţi s-au plimbat pe cer, dar ploaia s-a lăsat aşteptată. Chiar dacă satele au fost udate de ploi repezi şi scurte, cantitatea de apă este insuficientă, spun localnicii. Ei se tem că, dacă seceta se va prelungi, nu vor mai avea ce culege la toamnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu