sâmbătă, 22 august 2015

EXCLUSIV! Imagini de senzatie! Cum ar putea arata noul PUG al Iasului, in viziunea primarului Mihai Chirica - FOTO

• Reporterii cotidianului BUNA ZIUA IASI va ofera, in premiera nationala, imagini de senzatie despre felul in care va arata Iasul, dupa aprobarea noului Plan Urbanistic General (PUG) • Echipa de arhitecti cu care se consulta primarul Mihai Chirica pentru a lucra la definitivarea PUG-ului reuseste in cateva luni ce nu a reusit Tudor Vericeanu si firma Search Corporation in sapte ani • Ar putea apara un pasaj subteran de la Europa pana pe Tudor Vladimirescu, dar si unul care va lega zona Podul de Piatra de Alexandru • Se dubleaza procentul de ocupare pe zonele de versanti • Noul concept de analiza si avizare al PUG-ului va elimina necesitatea realizarii de PUZ-uri si PUD-uri, a caror complexitate a blocat numeroase proiecte imobiliare

Reporterii cotidianului BUNA ZIUA IASI va ofera, in premiera nationala, imagini revolutionare despre cum ar putea arata Iasul, in viziunea primarului Mihai Chirica si a echipei de arhitecti cu care s-a consultat acesta. Aceasta echipa de arhitecti care vine cu propuneri pentru definitivarea Planului Urbanistic General (PUG) reuseste in cateva luni ce nu a reusit Tudor Vericeanu si firma Search Corporation in sapte ani. Expirat din 2009, PUG-ul utilizat momentan de administratia ieseana a beneficiat de prelungiri succesive, in asteptarea finalizarii documentului de catre proiectanti. Firma Search Corporation, din Bucuresti, care a castigat licitatia pentru realizarea noului PUG s-a facut ca lucreaza sub coordonarea arhitectului sef Tudor Vericeanu din 2008 la acest proiect. Intrucat nu este nici azi finalizat dupa ce s-au facut deja plati de circa 2 milioane de lei, contractul cu Search Corporatioan a fost reziliat. Primele detalii definitivate de echipa de arhitecti ieseni care lucreaza in prezent pentru a veni cu propuneri la noul PUG arata o schimbare spectaculoasa prevazuta pentru zona centrala.

Zona centrala - pasaje si zgarie nori

Cotidianul BUNA ZIUA IASI va ofera, in exclusivitate, imagini in premiera nationala, cu felul in care va arata Iasul, daca viziunea primarului Mihai Chirica si a acestei echipe mixta de arhitecti, istorici si specialisti va fi transpusa intr-un nou PUG. Una dintre cele mai interesante propuneri este transformarea in totalitate a Bulevardului Stefan cel Mare in pietonal. Aceasta ar fi practic prima lucrare implementata conform acestui proiect de PUG. Arhitectii au anuntat ca s-a renuntat la ideea Pasarelei Anastasie Panu - Tatarasi, propunere utopica si care a blocat ani de zile dezvoltarea zonei adiacente acestei pasarele. In schimb, a fost propus un pasaj subteran, de la Hotel Europa pana pe Tudor Vladimirescu. Iesirea din pasaj va avea un sens giratoriu, unde va ajunge si extinderea în linie dreapta a bulevardului Independentei.

"Noul PUG aduce o abordare progresista, cu punctarea unor directii de dezvoltare si de racordare a catierelor la zona centrala. Nu se elimina total limitarile de inaltime, dar zona de la Europa - UPA e gandita ca una destinata cladirilor inalte, de principiu de birouri. Se propune acel pasaj subteran de la Europa, dar si racordarea zonei Podu Ros la Copou prin strazile din fata Mitropoliei, cu un pasaj cu giratie supraterana la Colegiul National. Au fost schitate mai multe pasaje subterane in zona centrala, inclusiv de pe Colonel Langa, care s-ar lega astfel rutier de I.C. Bratianu. Exista si viziunea extinderii pietonalului pana in fata Palatului Culturii, circulatia urmand a fi trecuta in subteran in dreptul Casei Patrate. Sunt prevazute noi traversari dinspre Cantemir. Zona adiacenta Palas-ului e gandita ca una cu inaltimi mari de asemenea, si acolo fiind gandite subtraversari", a declarat primarul Mihai Chirica.

Un alt element inclus in aceasta propunere de PUG este extinderea pe lânga calea ferata a bulevardului Nicolae Iorga pâna la str. Silvestru, ocolind rondul de la pasarela Alexandru cel Bun, care va descongestiona traficul aglomerat dintre Zona Industriala, cartierul Nicolina si Zona Garii, cartierul Pacurari care acum se intersecteaza cu cel din Alexandru cel Bun si cartierul Dacia.

Modificari majore ale Regulamentului de Urbanism

Conform specialistilor care lucreaza la intocmirea listei de propuneri pentru noul PUG, vor exista o serie de indici spatiali noi, modificari de functiune, dar si reguli noi de abordare si autorizare a unei investitii. Actualul PUG obliga la realizarea de PUZ-uri si PUD-uri, complexitate acestora facand multi potentiali investitori sa abandoneze proiectele. "Vrem sa impunem un concept nou de analiza si avizare astfel încât în momentul în care se va aplica, aceasta sa vina în sprijinul dezvoltarii si modernizarii orasului si al investitorului. Investitorul va putea obtine Autorizatia de Constructie doar pe baza noului PUG. Proiectele Urbanistice Zonale se vor întocmi de acum încolo doar în cazuri speciale, la infiintarea unor cartiere noi. Era si cazul sa eliminam acest hatis birocratic care a deschis atatea discutii despre nereguli, spagi si alte asemenea", a adaugat primarul Mihai Chirica. Un rol important ar urma sa-l aiba Comisia Tehnica de Urbanism, pe la care vor trece proiectele "care nu se inscriu in tiparele normativelor". In plus, la autorizatiile de constructie se va prezenta obligatoriu o desfasurare la strada cu prezentarea vecinatatilor sau a cladirilor cu valoare de stil la care se raporteaza noua investitie.

Se vrea o urbanizare a zonei dintre Mitropolie si Splai Bahlui

"Propunem urbanizarea si modernizarea în zonele centrale ale orasului unde calitatea arhitecturala existenta lasa de dorit. Aceste zone sunt: toata partea din fata Mitropoliei pâna la albia râului Bahlui, de la pasarela Alexandru cel Bun pâna în zona Podul Ros, dar si zona din spatele institutului Politehnic dintre str. Tudor Vladimirescu, str. Smârdan si str. Sfântul Lazar", indica o parte dintre arhitectii care lucreaza la aceste propuneri de PUG. Acestia au stipulat ca procentul de ocupare pentru zonele de versanti - actual 15%, va fi de 30% daca studiile geotehnice vor permite acest lucru.

Urmareste BZI.ro pe FACEBOOK.COM

Galerie foto

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu