Amintim ca premierul Victor Ponta a anuntat, marti, dupa negocierile cu sindicatele din sanatate, ca Executivul va propune un proiect de lege prin pacientii sa le poata da bani doctorilor, dar doar daca vor indeplini concomitent trei conditii: plata sa nu fie conditionata de medic, plata sa se faca dupa incheierea actului medical si plata sa fie declarata, asa incat sa fie si fiscalizate.
Citeste si:
Mesajul medicului Gabriel Diaconu postat pe grupul de Facebook "Medici gata de greva generala. Solicitam salarii decente!":
"Bună dimineața camarazi, colegi, prieteni de demult, cunoscuți și necunoscuți, bună dimineața frați și surori.
Bună dimineața domnule prim-ministru Victor Ponta, sper că nu vă supără rău genunchiul în această dimineață. Bună dimineața, domnule ministru Bănicioiu. Marius Sepi, sper că ți-ai băut cafeaua.
Și, pentru prima oară oficial din partea mea, bună dimineața domnule pacient. Bună dimineața, doamnă pacient.
Autoritățile române au băut ieri aldămașul pe o înțelegere cu sindicatele din Sănătate. Pentru prima oară în România se legalizează mita dacă e făcută elegant. Din spusele premierului, plata informală e normală cât timp îndeplinește niște condiții. Doctorul va putea primi plic, dacă (1) plicul e dat cu recunoștință, (2) după ce ți-ai făcut treaba, și (3) plătești impozit pe plic. Ministrul Justiției (!!!!) a fost ”însărcinat” de domnul Ponta să găsească un ”limbaj” legal prin care asta să devină posibil. Ar fi amuzant, dacă n-ar fi monstruos.
Camarazi, zilele trecute am primit cadou o sticlă de Bordeaux de la o pacientă. Se întorsese din Bordeaux, unde-a ajuns pentru că tratamentul meu a ajutat-o să-și învingă frica de zbor. În asentimentul legii, am primit un folos necuvenit. Cadoul a respectat triada simptomatică Ponta. Am deschis-o, soția a băut un pahar, eu am băut un pahar. Când mi-am turnat mie în pahar, s-a prelins un pic pe masă. Mi-am spus: să fie de sufletul Guvernului. Cine împarte, parte își face.
Fiscalizarea plăților la negru, în formula propusă de Stat, e o abominație. Lovește în sufletul relației medic-pacient. Îl transformă pe medic în zapciu. Îi spune pacientului că umilința lui e impozabilă. Transmite tuturor participanților la actul medical zâzanie, disensiune și obidă. Statul român a aruncat pisica, practic, în mijlocul nostru, al comunității medicale. Pisica e menită să ne dezbine, să ne închidă gura. Astfel că cei care azi au vad, și clientelă, fugăriții de procurori, să tacă și să-și vadă de treaba, în timp ce mai sărmanii, mai puțin mercantilii, mai sobrii halatului primesc doar niște zgârci pe os. Regula manipulării este ”divide ut impera”. Ne vor diviza. Ne vor stăpâni în continuare.
Frați și surori, 28 de mii de oameni aproape care vă uitați la cadrilul zilelor de-anțărț, propun că nu ne-am explicat suficient de clar poziția autorităților. Spre deosebire de domnul Sepi și alții aidoma, lupta noastră nu e pentru bani. Medicii NU cerșesc. Lupta noastră e pentru un principiu, și nu sunt doar cuvinte. Dacă principiul va fi respectat, banii urmează.
Principiul se numește DEMNITATE. Principiul se numește RESPECT. Principiul se numește DECENȚĂ. Principiul se numește ONOARE. Demnitate și pentru doctor, și pentru bolnav. Respect și pentru chirurg, și pentru operat. Decență și pentru medic, și pentru pacient. Onoare și pentru primar, și pentru profesor, și pentru rezident, și pentru student.
Plicul fiscalizat în formula pontină e nedemn. E lipsit de respect. E indecent. E dezonorant.
Piatra de încercare a oricărei comunități la ananghie e dacă, tentată de nevoia de liniște și pace, va subsemna la maximul compromis. Nu va fi prima dată. Depinde de voi dacă, de data asta, e ultima oară. Medici mici și mari, tineri și bătrâni, aflați la primul pacient sau aproape de ultimul.
Domnule doctor, doamnă doctor, privește-ți bine parafa în dimineața asta, și-n cele care vor urma. Adu-ți aminte cât ai muncit pentru ea. Adu-ți aminte de omul pe care l-ai făcut bine pentru că ai parafat diagnosticul potrivit, tratamentul decent și soluția eficientă. Adu-ți aminte ce ai jurat odată. Adu-ți aminte:
1. Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit
2. Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență
De orice daună sau violență.
Șansele noastre de-a schimba România, zilele acestea, n-au fost niciodată mari. Minuscule sunt poate. Șansa ta, și-a mea, și-a voastră, e că putem să arătăm oamenilor care ne-au hulit, ne-au scuipat, ne-au umplut cu mocirla anilor, din ce suntem făcuți.
Suntem doctori, discipolii lui Aesculap.
Suntem medici, între noi și pacient stă doar putiința noastră de-a alina suferința.
Mândri. Demni. Cu știință de carte dar mai ales de bun simț.
Niște zeci de mii de oameni au citit ieri îndemnul meu. Vreau să văd azi, aici, pe grup, parafele voastre, cei care le veți pune jos în curând. Nu spre dauna pacientului. Spre binele lui. Și-al nostru, și-al celor ce vin după noi. Statul v-a oferit ieri, marea plată informală. Veți accepta, ori ba?"
[P] ---------------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu