Povesti cu medici…

Primul meu contact cu lumea exterioara a fost intr-o maternitate care isi desfasura activitatea in fostele birouri ale lui Anghel Saligny. Birouri de unde supraveghea constructia podurilor de peste Dunare. La cateva zile parintii au observat ca brusc este ceva in neregula cu mine, iar personalul spitalului se facea ca ploua. Exasperati, fara acord de externare, au plecat cu mine in masina la spitalul judetean, unde s-au edificat : fractura multipla femur drept. Cu alte cuvinte, cineva ma scapase din brate, si timp de 2-3 zile, desi personalul stia foarte bine ce este in neregula, poate chiar si cine ce a facut, se comportau ca si cum totul era in regula. Am luat foarte rapid contact cu doua dintre racilele sistemului medical romanesc : incompetenta si iresponsabilitatea; de lipsa de compasiune pentru o mana de om aflat in chinuri groaznice, nu mai pomenesc. Nu ma mira insa, se intamplau in tara in care s-a intamplat si exterminarea copiilor de la Cighid. Si nu stiu de ce, tot mie mi-a crapat obrazul de rusine cand am aflat ca o chelnerita frantuzoaica care ne-a adus mancarea in restaurantul din Grenoble a venit la noi voluntar in anii ’90 sa ingrijeasca astfel de copii.
La spitalul judetean, lucrurile au stat mai bine, s-a facut o interventie chirurgicala, si am stat la incubator aproximativ 6 luni. In schimb, gandacii de bucatarie se plimbau nestingheriti prin spital. Am reusit sa merg aproape de varsta de 2 ani. Maica-mea, fiica de tarani ce a copilarit in casa cu pamant batatorit pe jos, a ramas totusi cu o fobie teribila de gandaci. Consemnam a patra problema a sistemului, igiena precara.
Cand am mai crescut faceam drumuri periodice la Bucuresti sa facem diferite analize la un spital la care lucra nasa noastra. Se deschideau toate usile, nu stateam la cozi, toata lumea era amabila si rezultatele de la analize le primeam foarte rapid. Deh, la Capitala nu este ca in provincie !
Prin liceu aveam probleme cu secretiile din nas. Asa ca am apelat la medicul ORL din localitate. Se intampla sa fie si vecin, tatal unor vechi parteneri de joaca din copilarie, si coleg de partid cu tata. Timp de 10 zile lucratoare, stateam in cabinet o ora la aerosoli, cu ochii la tot ce misca. Vedeam cum batrani saraci de la tara care inainte de a termina prima propozitie adresata medicului reuseau sa introduca cel putin o bancnota de 50000 lei (5 Ron) in buzunarul medicului, care ii primea cu aerul ca ii da. Printr-a 6-a zi, mai pe ocolite, mai pe de-a dreptul, medicul imi spune ca “aici e clinica, si sunt niste costuri, nu merge asa …”. Bineinteles, vorbesc cu ai mei, si se rezolva, care este suma? Raspuns prompt : 200 000 lei (20 Ron). In paranteza fie spus, achizitionasem toate cele necesare aerosolului, si in 1996 nu exista coplata. M-am intors in ziua urmatoare cu banii teanc in cea mai mica bancnota posibila si am cerut chitanta, spunand ca senin “asa mi-a zis tata”, ne-maimentionand si celelalte urari de bine pe care le bodoganise la adresa colegului de partid si de consiliu municipal. Chitanta am primit, tratamentul l-am terminat, si nici ca am mai calcat de atunci in cabinetul sau casa vecinului. Consemnam a cincea problema, conditionarea serviciului medical de primirea de stimulente financiare.
Intre timp, o parte din verisorii mei incepeau saga inceperii carierei de medici. Prima care a dat admitere, a incercat vreo 2 ani la rand in Iasi, fara sa reuseasca, plangand de fiecare data cu ochii umflati ca s-a saturat sa stea inchisa in casa si sa toceasca luni intregi in timp ce prin oras umblau zvonuri despre chei de masina sau apartament date la schimb contra aranjarii admiterii. A reusit intr-un final sa termine facultatea, cumva intr-o modalitate ce a inclus si 1-2 ani de facultate pe la Chisinau. Lucru oarecum de bun augur, asa cunoscandu-si si actualul sot, tot medic, din Transnistria. Ce-a de-a doua verisoara, a intrat la medicina fara a apela la vreo modalitate specifica, urmata de fratele ei. Ca un facut, amandoi s-au casatorit mai tarziu tot cu medici. Consemnam a sasea problema, selectia studentilor si pe alte criterii decat cele ale performantei.
In timpul facultatii, eram prin oras cu un coleg, si am trecut prin fata casei nasei, asa ca am urcat sa ii salut. I-am povestit pe scurt colegului ce mandru sunt de nasii mei, nasul fiu de fost senator interbelic si primar al localitatii mele natale, nasa gospodina desavarsita care ne primea intotdeauna cu preparate culinare nemaintalnite. Stiind ca mama mai planuia o vizita la medic, i-am mentionat nasei si acest aspect. Din senin, nasa s-a facut foc si para, ca ce, asa se vine la medic, cu mana goala ? Am vazut negru in fata ochilor si am plecat. Ajunsi in strada, colegul m-a intrebat in felul lui diplomat ce fel de ruda este, ca matusile lui parca sunt altfel. Eram la fel de nedumerit ca si el, asa ca am sunat imediat acasa. Mama mi-a confirmat ca asa e nasa, mai cu luare de mana. Fiind obisnuita cu sistemul si comportamentul, mamei nu i s-a parut foarte anormal pana in acel moment. Totusi, revolta mea si promisiunea ca nu voi mai calca vreodata la ei in casa si ca nici acasa la parinti nu voi mai merge daca sunt nasii in vizita au trezit ceva si latent si la ea, rupand astfel legaturile cu ei. Pretul platit pentru “serviciile” medicale la nivel de Capitala era cum era, in schimb tratamentul ciocoiesc fata de palmasii care nu plateau birul in avans nu l-am putut inghiti asa usor. Consemnam a saptea problema, desconsiderarea pacientilor. Ca un facut, colegul s-a casatorit cu medicul de familie in care am cea mai mare incredere, insa acum profeseaza in Olanda, el in IT, ea in medicina.
Intre timp mai sus amintitii verisori terminau pe rand facultatea si incepeau sa intre in spitale. Nefiind foarte bine platiti ca si stagiari, varul din Transnistria mai lucra din cand in cand ca si zilier pe santier. Mai tarziu a mai prins ceva contracte prin strainatate. Nu au ramas acolo, lui fiindu-i greu sa ajunga in vizita la parinti. In ochii ei am vazut dezamagirea fata de respectul acordat de cei din sistem, un tanar stagiar este ultima veriga in lantul trofic al junglei sistemului medical romanesc : infirmiere, brancardieri, sora medicala, sunt mult mai bine „infipti” si le administreaza noilor veniti tratamente injositoare pentru stabilirea ierarhiei alfa in haita. Consemnam a opta si a noua problema, desconsiderarea medicilor proaspat intrati in sistem si salariile mici ale cadrelor medicale.
Cand ce-a de-a doua verisoara, mai apropiata de varsta, mi-a spus salariul ei de stagiar, dupa facultate in Romania si master in Franta, mi-a fost rusine. Invatasem mult mai putin decat ea, aveam responsabilitate mult mai mica, munceam intr-un domeniu mult mai exact in privinta estimarii rezultatelor, in schimb castigam de 2-3 ori mai mult. Am fost printre cei care i-au sustinut decizia de a se intoarce in Franta alaturi de prietenul francez care ulterior i-a devenit sot. Si a plecat, cu sufletul rupt intre viitoarea fericire in strainatate si sentimentul parasirii mamei cu o boala incurabila pe patul de spital. Intre timp, fratele ei isi facea stagiatura cuminte, in tara. Iesind in oras cu el intr-o zi, l-am vazut cum a stat tot timpul cu telefonul in mana, asteptand sa il sune cei de la camera de garda daca se anunta o urgenta, ca sa se duca repede poate pune si el mana pe un defibrilator, sa prinda si el ceva experienta practica. Ceva timp mai tarziu, a plecat si el cu stagiatura/rezidentiatul, tot in Franta. A urmat apoi saga echivalarilor stagiilor in tara. Au fost nevoiti sa faca in continuare drumuri, teancuri de hartii si anticamera pe la minister si pe la profesorii indrumatori pentru echivalarea stagiilor facute in strainatate. Cateodata le-am suplinit absenta fizica depunand dosare pentru ei. Intotdeauna cu dispozitiv de inregistrare audio in buzunar am interactionat cu functionari de la minister, profesori de la spitalul universitar si secretarele lor. Asteptam o ocazie sa fiu provocat, sa mi se ceara spaga, sa ceva. Nu s-a intamplat asta, ci m-am lovit constant de un zid al tacerii, ignorarii si lipsei de informatii. Pentru a depune un dosar la profesorul indrumator am mers timp de 2 saptamani, in fiecare zi, la ora la care imi spunea secretara personala ca va fi acolo. Nu a fost niciodata, doar atat ca nimeni nu stia nimic, nicaieri nu erau publicate informatii. Am avut succes intr-o zi cand am picat pe neasteptate si am intrat dupa ce a iesit secretara. Fara prea multe explicatii despre ce se va intampla pe viitor, profesorul a luat dosarul si m-a indrumat politicos spre iesire. Am aflat ulterior ca era un rechin mare, taxa de aprobare de dosar in regula pentru cei cu stagii in strainatate era de 2-3000 de euro, pe care ii lua numai prin interpusi, prieteni ai unor prieteni … La examenul de specialist, cei cu stagii facute in strainatate imi spuneau ca incercau sa aleaga procedura de care ar fi ras si cu posteriorul colegii lor din vest. Au luat calificative peste medie indicand unele proceduri si tratamente care in vest sunt trecute de vreo 10-20 de ani la sectiunea „asa nu !”, ca doar intrebarile de la subiecte erau aceleasi de vreo 30 de ani, la fel ca si raspunsurile acceptate. Consemnam a zecea problema, metodologiile medicale invechite, pentru ca multi dintre profesorii universitari sunt in varful lantului trofic al spagii, in cardasie cu angajatii de la minister.
As mai putea adauga alte povesti din spitalele bucurestene, despre cum am facut pe infirmiera in camera de garda, cu mainile pline de sange, tinandu-mi mama in timp ce cineva ii cosea rana de la cap; sau cum la triaj la urgente un cadru medical si-a facut loc de piciorul fracturat al tatalui in accident de masina cu un sut bine plasat, dar nu mai detaliez, despre lipsa de compasiune am vorbit la inceput.
Cate din problemele mentionate mai sus credeti ca se pot rezolva doar prin marirea salariilor cadrelor medicale cu 25%, 100% sau 300% ? Doar doua, sigur cea cu salariile mici, dar nu sunt foarte sigur de cea de conditionare a serviciului medical de primirea de spaga. Sumele din sistemul medical nu sunt totusi asa de mici, Spitalul de Urgenta din Ploiesti a avut in 2012 venituri de ~25 de milioane de euro si cheltuielile pe masura, iar recent managerul Spitalului de Urgenta din Ploiesti a fost prins in flagrant de DNA in timp ce primea 30.000 de lei mita. In aceste conditii considerati ca legalizarea spagii medicale prin lege este ceea ce avem nevoie, sa le validam si premiem comportamentul ?
Celelalte probleme nu se pot rezolva decat in doua moduri : desfiintarea completa a sistemului medical de stat, sau o masa critica de medici care sa reformeze sistemul dinauntru. Este de preferat a doua varianta, mai ales ca am vazut ca se poate. Echipajele SMURD sunt un exemplu ca poti sa iti faci treaba bine pe salarii mici fara sa primesti spaga. Am cunoscut personal medical care sta toata noaptea de mana cu pacientul aflat in chinuri returnand banii pe care ii strecoara apartinatorii in buzunare dimineata. Si iata, s-a constituit grupul de Facebook al medicilor care refuză şpaga.
Medicii stiu care sunt problemele sistemului, stiu si cum sa le rezolve pe majoritatea. Medici, organizati-va, identificati problemele si gasiti solutii viabile. Denuntati colegii care primesc spaga, trateaza inuman pacientii, directorii de spital care capusaza bugetelor spitalelor si inchid ochii la situatii care duc la dezastre gen incendiul de la maternitatea Giulesti, la politie, la televiziuni. Caracatita este batrana si vicleana, nu va luptati singuri cu ea. Aliati-va cu pacientii care doresc sa fie tratati ca oameni si nu ca vite din pielea carora se fac portofele cu bisturiul. In momentul in care refuzati spaga, explicati personal pacientului ca aveti nevoie de sustinere masiva pentru a implementa solutiile si demasca neghina din sistemul medical, actionati cand aveti indeajuns de multa sustinere. Sunteti membrii unei comunitati, puteti pune presiune pe autoritatile locale sau centrale. Inarmati-va cu rabdare, caci va fi nevoie de cel putin 5-10 ani pentru a se simti ceva notabil, si atunci va fi doar inceputul, sper eu, ireversibil. Nu va lasati manjiti oprindu-va o data cu primirea salariilor marite cu 25%, 100% sau chiar si 300%. Vor fi momente in care veti fi tratati ca niste oameni fara recunostinta ca va injunghiati pe la spate profesorii care v-au invatat meserie. Stiti mai bine de atat ca de fapt este vorba de justitie, condamnarea celor care ciopartesc de zeci de ani viitorul nostru al tuturor :

suntem tara din UE cu cea mai mare mortalitate infantila in 2010, si stam mai prost decat statele ex-yugoslave, care au trecut printr-un razboi civil devastator. Si nu vorbesc de razbunare retroactiva, ci doar de momentul zero in care vechile practici trebuiesc sa inceteze, fiind cele care ne-au adus in acest punct.
Mijloace exista, dorinta si mai ales perseveranta, sunt?

Primul meu contact cu lumea exterioara a fost intr-o maternitate care isi desfasura activitatea in fostele birouri ale lui Anghel Saligny. Birouri de unde supraveghea constructia podurilor de peste Dunare. La cateva zile parintii au observat ca brusc este ceva in neregula cu mine, iar personalul spitalului se facea ca ploua. Exasperati, fara acord de externare, au plecat cu mine in masina la spitalul judetean, unde s-au edificat : fractura multipla femur drept. Cu alte cuvinte, cineva ma scapase din brate, si timp de 2-3 zile, desi personalul stia foarte bine ce este in neregula, poate chiar si cine ce a facut, se comportau ca si cum totul era in regula. Am luat foarte rapid contact cu doua dintre racilele sistemului medical romanesc : incompetenta si iresponsabilitatea; de lipsa de compasiune pentru o mana de om aflat in chinuri groaznice, nu mai pomenesc. Nu ma mira insa, se intamplau in tara in care s-a intamplat si exterminarea copiilor de la Cighid. Si nu stiu de ce, tot mie mi-a crapat obrazul de rusine cand am aflat ca o chelnerita frantuzoaica care ne-a adus mancarea in restaurantul din Grenoble a venit la noi voluntar in anii ’90 sa ingrijeasca astfel de copii.

La spitalul judetean, lucrurile au stat mai bine, s-a facut o interventie chirurgicala, si am stat la incubator aproximativ 6 luni. In schimb, gandacii de bucatarie se plimbau nestingheriti prin spital. Am reusit sa merg aproape de varsta de 2 ani. Maica-mea, fiica de tarani ce a copilarit in casa cu pamant batatorit pe jos, a ramas totusi cu o fobie teribila de gandaci. Consemnam a patra problema a sistemului, igiena precara.

Cand am mai crescut faceam drumuri periodice la Bucuresti sa facem diferite analize la un spital la care lucra nasa noastra. Se deschideau toate usile, nu stateam la cozi, toata lumea era amabila si rezultatele de la analize le primeam foarte rapid. Deh, la Capitala nu este ca in provincie !

Prin liceu aveam probleme cu secretiile din nas. Asa ca am apelat la medicul ORL din localitate. Se intampla sa fie si vecin, tatal unor vechi parteneri de joaca din copilarie, si coleg de partid cu tata. Timp de 10 zile lucratoare, stateam in cabinet o ora la aerosoli, cu ochii la tot ce misca. Vedeam cum batrani saraci de la tara care inainte de a termina prima propozitie adresata medicului reuseau sa introduca cel putin o bancnota de 50000 lei (5 Ron) in buzunarul medicului, care ii primea cu aerul ca ii da. Printr-a 6-a zi, mai pe ocolite, mai pe de-a dreptul, medicul imi spune ca “aici e clinica, si sunt niste costuri, nu merge asa …”. Bineinteles, vorbesc cu ai mei, si se rezolva, care este suma? Raspuns prompt : 200 000 lei (20 Ron). In paranteza fie spus, achizitionasem toate cele necesare aerosolului, si in 1996 nu exista coplata. M-am intors in ziua urmatoare cu banii teanc in cea mai mica bancnota posibila si am cerut chitanta, spunand ca senin “asa mi-a zis tata”, ne-maimentionand si celelalte urari de bine pe care le bodoganise la adresa colegului de partid si de consiliu municipal. Chitanta am primit, tratamentul l-am terminat, si nici ca am mai calcat de atunci in cabinetul sau casa vecinului. Consemnam a cincea problema, conditionarea serviciului medical de primirea de stimulente financiare.

Intre timp, o parte din verisorii mei incepeau saga inceperii carierei de medici. Prima care a dat admitere, a incercat vreo 2 ani la rand in Iasi, fara sa reuseasca, plangand de fiecare data cu ochii umflati ca s-a saturat sa stea inchisa in casa si sa toceasca luni intregi in timp ce prin oras umblau zvonuri despre chei de masina sau apartament date la schimb contra aranjarii admiterii. A reusit intr-un final sa termine facultatea, cumva intr-o modalitate ce a inclus si 1-2 ani de facultate pe la Chisinau. Lucru oarecum de bun augur, asa cunoscandu-si si actualul sot, tot medic, din Transnistria. Ce-a de-a doua verisoara, a intrat la medicina fara a apela la vreo modalitate specifica, urmata de fratele ei. Ca un facut, amandoi s-au casatorit mai tarziu tot cu medici. Consemnam a sasea problema, selectia studentilor si pe alte criterii decat cele ale performantei.

In timpul facultatii, eram prin oras cu un coleg, si am trecut prin fata casei nasei, asa ca am urcat sa ii salut. I-am povestit pe scurt colegului ce mandru sunt de nasii mei, nasul fiu de fost senator interbelic si primar al localitatii mele natale, nasa gospodina desavarsita care ne primea intotdeauna cu preparate culinare nemaintalnite. Stiind ca mama mai planuia o vizita la medic, i-am mentionat nasei si acest aspect. Din senin, nasa s-a facut foc si para, ca ce, asa se vine la medic, cu mana goala ? Am vazut negru in fata ochilor si am plecat. Ajunsi in strada, colegul m-a intrebat in felul lui diplomat ce fel de ruda este, ca matusile lui parca sunt altfel. Eram la fel de nedumerit ca si el, asa ca am sunat imediat acasa. Mama mi-a confirmat ca asa e nasa, mai cu luare de mana. Fiind obisnuita cu sistemul si comportamentul, mamei nu i s-a parut foarte anormal pana in acel moment. Totusi, revolta mea si promisiunea ca nu voi mai calca vreodata la ei in casa si ca nici acasa la parinti nu voi mai merge daca sunt nasii in vizita au trezit ceva si latent si la ea, rupand astfel legaturile cu ei. Pretul platit pentru “serviciile” medicale la nivel de Capitala era cum era, in schimb tratamentul ciocoiesc fata de palmasii care nu plateau birul in avans nu l-am putut inghiti asa usor. Consemnam a saptea problema, desconsiderarea pacientilor. Ca un facut, colegul s-a casatorit cu medicul de familie in care am cea mai mare incredere, insa acum profeseaza in Olanda, el in IT, ea in medicina.

Intre timp mai sus amintitii verisori terminau pe rand facultatea si incepeau sa intre in spitale. Nefiind foarte bine platiti ca si stagiari, varul din Transnistria mai lucra din cand in cand ca si zilier pe santier. Mai tarziu a mai prins ceva contracte prin strainatate. Nu au ramas acolo, lui fiindu-i greu sa ajunga in vizita la parinti. In ochii ei am vazut dezamagirea fata de respectul acordat de cei din sistem, un tanar stagiar este ultima veriga in lantul trofic al junglei sistemului medical romanesc : infirmiere, brancardieri, sora medicala, sunt mult mai bine „infipti” si le administreaza noilor veniti tratamente injositoare pentru stabilirea ierarhiei alfa in haita. Consemnam a opta si a noua problema, desconsiderarea medicilor proaspat intrati in sistem si salariile mici ale cadrelor medicale.

Cand ce-a de-a doua verisoara, mai apropiata de varsta, mi-a spus salariul ei de stagiar, dupa facultate in Romania si master in Franta, mi-a fost rusine. Invatasem mult mai putin decat ea, aveam responsabilitate mult mai mica, munceam intr-un domeniu mult mai exact in privinta estimarii rezultatelor, in schimb castigam de 2-3 ori mai mult. Am fost printre cei care i-au sustinut decizia de a se intoarce in Franta alaturi de prietenul francez care ulterior i-a devenit sot. Si a plecat, cu sufletul rupt intre viitoarea fericire in strainatate si sentimentul parasirii mamei cu o boala incurabila pe patul de spital. Intre timp, fratele ei isi facea stagiatura cuminte, in tara. Iesind in oras cu el intr-o zi, l-am vazut cum a stat tot timpul cu telefonul in mana, asteptand sa il sune cei de la camera de garda daca se anunta o urgenta, ca sa se duca repede poate pune si el mana pe un defibrilator, sa prinda si el ceva experienta practica. Ceva timp mai tarziu, a plecat si el cu stagiatura/rezidentiatul, tot in Franta. A urmat apoi saga echivalarilor stagiilor in tara. Au fost nevoiti sa faca in continuare drumuri, teancuri de hartii si anticamera pe la minister si pe la profesorii indrumatori pentru echivalarea stagiilor facute in strainatate. Cateodata le-am suplinit absenta fizica depunand dosare pentru ei. Intotdeauna cu dispozitiv de inregistrare audio in buzunar am interactionat cu functionari de la minister, profesori de la spitalul universitar si secretarele lor. Asteptam o ocazie sa fiu provocat, sa mi se ceara spaga, sa ceva. Nu s-a intamplat asta, ci m-am lovit constant de un zid al tacerii, ignorarii si lipsei de informatii. Pentru a depune un dosar la profesorul indrumator am mers timp de 2 saptamani, in fiecare zi, la ora la care imi spunea secretara personala ca va fi acolo. Nu a fost niciodata, doar atat ca nimeni nu stia nimic, nicaieri nu erau publicate informatii. Am avut succes intr-o zi cand am picat pe neasteptate si am intrat dupa ce a iesit secretara. Fara prea multe explicatii despre ce se va intampla pe viitor, profesorul a luat dosarul si m-a indrumat politicos spre iesire. Am aflat ulterior ca era un rechin mare, taxa de aprobare de dosar in regula pentru cei cu stagii in strainatate era de 2-3000 de euro, pe care ii lua numai prin interpusi, prieteni ai unor prieteni … La examenul de specialist, cei cu stagii facute in strainatate imi spuneau ca incercau sa aleaga procedura de care ar fi ras si cu posteriorul colegii lor din vest. Au luat calificative peste medie indicand unele proceduri si tratamente care in vest sunt trecute de vreo 10-20 de ani la sectiunea „asa nu !”, ca doar intrebarile de la subiecte erau aceleasi de vreo 30 de ani, la fel ca si raspunsurile acceptate. Consemnam a zecea problema, metodologiile medicale invechite, pentru ca multi dintre profesorii universitari sunt in varful lantului trofic al spagii, in cardasie cu angajatii de la minister.

As mai putea adauga alte povesti din spitalele bucurestene, despre cum am facut pe infirmiera in camera de garda, cu mainile pline de sange, tinandu-mi mama in timp ce cineva ii cosea rana de la cap; sau cum la triaj la urgente un cadru medical si-a facut loc de piciorul fracturat al tatalui in accident de masina cu un sut bine plasat, dar nu mai detaliez, despre lipsa de compasiune am vorbit la inceput.

Cate din problemele mentionate mai sus credeti ca se pot rezolva doar prin marirea salariilor cadrelor medicale cu 25%, 100% sau 300% ? Doar doua, sigur cea cu salariile mici, dar nu sunt foarte sigur de cea de conditionare a serviciului medical de primirea de spaga. Sumele din sistemul medical nu sunt totusi asa de mici, Spitalul de Urgenta din Ploiesti a avut in 2012 venituri de ~25 de milioane de euro si cheltuielile pe masura, iar recent managerul Spitalului de Urgenta din Ploiesti a fost prins in flagrant de DNA in timp ce primea 30.000 de lei mita. In aceste conditii considerati ca legalizarea spagii medicale prin lege este ceea ce avem nevoie, sa le validam si premiem comportamentul ?

Celelalte probleme nu se pot rezolva decat in doua moduri : desfiintarea completa a sistemului medical de stat, sau o masa critica de medici care sa reformeze sistemul dinauntru. Este de preferat a doua varianta, mai ales ca am vazut ca se poate. Echipajele SMURD sunt un exemplu ca poti sa iti faci treaba bine pe salarii mici fara sa primesti spaga. Am cunoscut personal medical care sta toata noaptea de mana cu pacientul aflat in chinuri returnand banii pe care ii strecoara apartinatorii in buzunare dimineata. Si iata, s-a constituit grupul de Facebook al medicilor care refuză şpaga.

Medicii stiu care sunt problemele sistemului, stiu si cum sa le rezolve pe majoritatea. Medici, organizati-va, identificati problemele si gasiti solutii viabile. Denuntati colegii care primesc spaga, trateaza inuman pacientii, directorii de spital care capusaza bugetelor spitalelor si inchid ochii la situatii care duc la dezastre gen incendiul de la maternitatea Giulesti, la politie, la televiziuni. Caracatita este batrana si vicleana, nu va luptati singuri cu ea. Aliati-va cu pacientii care doresc sa fie tratati ca oameni si nu ca vite din pielea carora se fac portofele cu bisturiul. In momentul in care refuzati spaga, explicati personal pacientului ca aveti nevoie de sustinere masiva pentru a implementa solutiile si demasca neghina din sistemul medical, actionati cand aveti indeajuns de multa sustinere. Sunteti membrii unei comunitati, puteti pune presiune pe autoritatile locale sau centrale. Inarmati-va cu rabdare, caci va fi nevoie de cel putin 5-10 ani pentru a se simti ceva notabil, si atunci va fi doar inceputul, sper eu, ireversibil. Nu va lasati manjiti oprindu-va o data cu primirea salariilor marite cu 25%, 100% sau chiar si 300%. Vor fi momente in care veti fi tratati ca niste oameni fara recunostinta ca va injunghiati pe la spate profesorii care v-au invatat meserie. Stiti mai bine de atat ca de fapt este vorba de justitie, condamnarea celor care ciopartesc de zeci de ani viitorul nostru al tuturor :

suntem tara din UE cu cea mai mare mortalitate infantila in 2010, si stam mai prost decat statele ex-yugoslave, care au trecut printr-un razboi civil devastator. Si nu vorbesc de razbunare retroactiva, ci doar de momentul zero in care vechile practici trebuiesc sa inceteze, fiind cele care ne-au adus in acest punct.

Mijloace exista, dorinta si mai ales perseveranta, sunt?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro