• Este vorba despre modul in care a fost retrocedata in
judetul Iasi, catre familia Sturdza, o suprafata de 5.518 hectare de
padure • "Actele" s-au facut la cabinetul notarial al Ioanei Popescu
Tariceanu • Afacerea a fost finalizata de prefectii numiti in functie de
premierul Calin Popescu Tariceanu
Putem constata ca, cele mai multe afaceri de coruptie legate de retrocedarea unor suprafete mari de terenuri, cum este cel actual, care a dus la retinerea lui Remus Truica si a complicilor sai, instrumentate de Directia Nationala Anticoruptie, s-au derulat in perioada in care functia de premier era detinuta de Calin Popescu Tariceanu. De altfel, in acest ultim dosar, in care este vorba despre retrocedarea in mod ilegal a Fermei Regale Baneasa, fiind prejudiciat astfel statul cu peste 136 milioane euro, are calitatea de complice si un fost consilier al lui Calin Popescu Tariceanu, din perioada in care acesta era premier. Este vorba despre Marius Marcovici.
Cea mai mare retrocedare din judetul Iasi, din punctul de vedere al suprafetei de teren care a trecut din proprietatea statului in proprietate privata, are legatura tot cu Calin Popescu Tariceanu, realizandu-se de asemenea in perioada in care acesta era premier. Este vorba despre retrocedarea, in anul 2007 a unei suprafete de 5.418 hectare de padure, catre familia Sturdza. Padurea se intinde pe teritoriul comunelor Popesti, Dumesti, Madarjac si Horlesti. Aspectele dubioase ale acestei afaceri au mai fost prezentate in editiile anterioare ale cotidianului BUNA ZIUA IASI. Nu am fi reluat o serie de detalii, daca in acest mega-scandal legat de retrocedarea Fermei Baneasa nu ar fi pomenit numele lui Tariceanu. Asta deoarece si in urma retrocedarii celor 5.418 hectare de padure, familia Tariceanu a avut unele beneficii materiale directe.
Un onorariu urias. O alta coincidenta
Trebuie precizat ca, documentatiile care au dus la eliberarea celor patru titluri de proprietate care au stat la baza retrocedarii padurii, respectiv TP nr. 456.000/21.11.2007, TP nr. 488.000/21.11.2007, TP nr. 476.000/21.11.2007 si TP 514.000/21.11.2007, au fost aprobate de prefecti ai judetului Iasi numiti de Guvernul Tariceanu in perioada 2004-2008. Ulterior, familia Sturdza a vandut padurea unei companii germane, reprezentata in Romania de una dintre subsidiare, si anume SC Prokon Hit Timber SRL. Este important insa de subliniat ca, actele au fost intocmite la Biroul Notarial al Ioanei Popescu Tariceanu, care la acea vreme era inca sotia fostului premier. De altfel, Ioana Popescu Tariceanu a intrat in Uniunea Nationala a Notarilor Publici chiar in luna noiembrie 2007, cand familia Sturdza primea titlurile de proprietate pentru suprafata de 5.418 hectare. Pentru ca a parafat aceasta tranzactie intre mostenitorii familiei Sturdza si firma SC Prokon Hit Timber SRL, Ioana Popescu Tariceanu a incasat un onorariu urias, de 100.000 Euro. De ce a fost ales tocmai Biroul Notarial al Ioanei Popescu Tariceanu, din Bucuresti, in conditiile in care existau suficiente birouri notariale din Iasi care puteau parafa o asemenea tranzactie. O alta coincidenta. Printre vanzatorii "padurii Sturdza" se afla si un anume Florin Marius Pavel din Brasov. Potrivit presei centrale, un anume Marius Pavel a fost ani de zile membru al Comisiei judetene de fond funciar Brasov. De altfel, presa centrala il indica ca fiind unul dintre cei mai mari samsari imobilari din zona. Mai trebuie precizat ca, dosarul de coruptie legat de Ferma Regala Baneasa este instrumentat de DNA Brasov, deoarece o parte din fapte s-au petrecut in aria de competenta a acestei institutii judiciare.
O afacere de 18,8 milioane de Euro
Pe data de 28.06.2011, mostenitorii familiei Sturdza au vandut cele 5.418,1 hectare de padure pe care le detineau pe raza comunelor Popesti, Dumesti, Madarjac si Horlesti, incasand nici mai mult nici mai putin decat 18,8 milioane Euro. Conform contractului de vanzare-cumparare, mostenitorii vanzatori sunt Elena Sturdza, domiciliata in Bucuresti, Mihai Sturdza domiciliat in Bucuresti, Dimitrie Sturdza domiciliat in Elvetia, Dimitri Sturdza domiciliat in Franta, Ioan Eric Sturdza domiciliat in Elvetia, dar si Gheorghe Sturdza domiciliat in satul Ruginesti din comuna Hangu judetul Neamt. De asemenea, printre vanzatori apare si reprezentantul familiei Sturdza in judetul Iasi, omul de afaceri Neculai Bujor, cu suprafata de 102 hectare de padure. In plus, pe lista vanzatorilor apare, dupa cum s-a mai precizat, si Florin Marius Pavel din Brasov, cu 80 de hectare de padure.
Prokon Hit Timber a platit 3.500 euro pentru fiecare hectar de padure cumparat. Conform documentelor, s-au vandut urmatoarele parcele de padure: 16,3 hectare la Dumesti, 2233 hectare la Madarjac, 163,5 hectare la Horlesti, o alta tarla de 503,2 hectare la Dumesti, 539 hectare la Popesti, inca o tarla de 539,1 hectare la Madarjac si o parcela de 6,32 hectare in aceeasi comuna. De asemenea, s-a mai vandut inca o tarla de 362,8 hectare la Dumesti, inca o tarla de 770,1 hectare la Popesti si inca 102,3 hectare la Madarjac. In total, dupa cum s-a mai precizat, s-au vandut 5.412 hectare.

Urmareste BZI.ro pe FACEBOOK.COM
Libertatea.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu