Colegiul Medicilor din România a invalidat alegerile pentru o nouă conducere în 35 de județe.
În acest context, dr. Bogdan Tănase, președintele Alianței Medicilor, a făcut o serie de precizări.
"Alegerile pentru conducerea Colegiului Medicilor din România au fost caracterizate de controverse și absenteism. Principala controversă legată de organizarea alegerilor a ținut de regulamentul de organizare.
Până de curând acesta nu permitea medicilor care îndepliniseră deja
două mandate în funcții de conducere să se mai înscrie în cursa
electorală pentru obținerea unei noi funcții. La cererea conducerii
Colegiului, motivată prin exemple din legislațiile altor tari,
Parlamentul României a schimbat această prevedere în regim de urgenta,
în termen de cinci luni de la înaintarea propunerii. Ceea ce înseamnă că
legea actuală permite practic un număr nelimitat de mandate", a spus
Bogdan Tănase.
"Totuşi, în momentul terminării
înscrierilor era în vigoare vechea lege, cea nouă aflându-se spre
promulgare la Președinție. La acel moment, conducerea CMR emitea o nota
internă prin care aducea la cunoștință membrilor faptul ca legea este în
curs promulgare, motiv pentru care recomandă înscrierea candidaților
aflați în incompatibilitate şi care doreau un al treilea mandat", adaugă
acesta.
Amendamente adresate public Colegiului Medicilor din România
"Alegerile și-au urmat însă cursul. Au
fost două tururi de scrutin, ambele organizate din cotizațiile
obligatorii plătite colegiului de fiecare medic din România. În
contextul declarării lor drept ilegale pe data de 12 decembrie, de către
președintele Colegiului Medicilor în exercițiu, dl.Gheorghe Borcean,
noi alegeri vor fi organizate sub noul regulament, permițând, legal de
aceasta data, participarea candidaților limitaţi de vechiul regulament.
Alianţa Medicilor are, şi de această dată, două amendamente, pe care le
adresează public Colegiului Medicilor din România, ca organism ce are ca
obiectiv principal apărarea intereselor și prestigiului corpului
medical.
1. Ce se întâmplă cu colegiile unde alegerile au fost deja validate?
Este nedrept să fie aplicata o lege pentru unii și alta pentru alții.
Aceasta masură este asimetrică, şi în opinia noatră, reprezintă o
aplicare discretionară a legii.
2. Considerăm firesc ca, în această
situaţie, Comisia Electorală Centrală să răspundă legal de organizarea
defectuoasă a acestor alegeri, soldată cu cheltuirea banilor, banii
contribuabililor medici, bani strânși de la fiecare medic din această
ţară", a mai zis președintele Alianței Medicilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu