O siluetă frumoasă înseamnă fericire! -19 kg într-o lună
Răspundea tuturor întrebărilor mele prin tăcere. Dar atunci când m-a părăsit, tot ce am primit de la el a fost un singur SMS:
La sfatul prietenei mele am cunoscut un tip pe Internet. Din spusele lui, și el era în căutarea unei relații serioase, de aceea a spus să nu mai pierdem timpul și să începem să ne vedem cât mai repede posibil. În fotografii arăta bine, era sportiv, așa că am fost de acord.
Am stabilit să ne întâlnim în stația de autobuz din apropierea locuinței mele și a fost cea mai scurtă întâlnire din lume. Când am ajuns în stația de autobuz, mă aștepta cu un buchet imens de trandafiri în brațe. L-am recunoscut imediat, pentru că i-am studiat cu atenție fotografiile pe paginile din rețelele de
Am găsit răspunsul în mesajul pe care mi l-a trimis după aceea:
Atunci am devenit furioasă. Despre ce grăsime vorbea? Eram așa obeză? Probabil erau niște kilograme în plus. Chiar arătam ca un elefant?
Nu am mai căutat pe nimeni pe Internet, pentru că nu mai aveam nicio intenție să sufăr alte umilințe. Am petrecut tot weekend-ul în lacrimi, mâncând prăjituri și înghețată. Nu mi-a mai păsat deloc de aspectul meu. Oricum, mai rău de atât nu se putea.
Dar viața merge mai departe. Trebuia să fac ceva. Dacă societatea nu mă accepta așa cum eram, trebuia să mă schimb. Aceeași prietenă despre care am povestit m-a luat la sala de fitness. Toată lumea știe că alergarea ajută la pierderea în greutate. Urăsc să alerg, dar mi-am impus să o fac. Am alergat timp de o oră trei zile la rând. Picioarele mă dureau atât de tare încât îmi era greu să merg. Cu ce rezultate? Am slăbit 0,5 kg în 3 zile! În același timp, am mâncat atât de mult în acel weekend, încât m-am îngrășat mai mult decât slăbisem. Iar rezultatul a fost că eram epuizată și nu mai aveam nicio motivație să continui antrenamentul. Eram cu totul stoarsă de oboseală și fără vlagă, așa că am început să caut răspunsuri pe Internet. Cred că am citit toate blogurile și forumurile care există.
S-a dovedit că soluția cea mai rapidă pentru pierdere în greutate este un produs special dezvoltat de Asociația Internațională a Nutriționiștilor. Este absolut sigur pentru sănătate și chiar ajută la eliminarea toxinelor și a colesterolului din corp. Se numește Chocolate Slim și este o pudră cu aromă de ciocolată produsă din ingrediente naturale. Nu trebuie să te epuizezi la sală, și nici nu trebuie să ții post. Tot ce ai de făcut este să amesteci pudra cu apă călduță și să bei dimineața, pe stomacul gol. Grăsimile încep să se topească văzând cu ochii! Acest produs a primit deja mii de recenzii favorabile, așa că am decis că era momentul să spun “La revedere!” celulitei, faldurilor de grăsime și burții.
După încercarea nereușită de la sala de fitness, Chocolate Slim era ultima mea speranță. Am făcut o comandă pe site-ul oficial, pentru a evita cumpărarea unui produs fals. La câteva zile după ce am început să îl iau, durerea sâcâitoare din picioare a dispărut și am început să mă simt mai bine. În seara celei de-a doua zile, m-am urcat pe cântar și nu mi-a venit să cred ochilor: am slăbit aproape 2 kilograme în 2 zile, și asta fără diete sau exerciții la sală (care nu mi-au adus decât durere și dezamăgire).
A început să îmi placă să merg la plaja. Mi-am cumpărat o mulțime de bikini și nu am ratat nicio șansă de a petrece ceva timp pe malul mării. Acolo am întâlnit pe cineva cu totul special, iar acum suntem împreună. A crezut că glumesc când i-am spus că fostul meu iubit m-a părăsit iar alt bărbat a râs de mine. Îmi place tare mult când mă poartă pe brațe. Spune că sunt ușoară ca un fulg.
Comentarii: