Cristina: Țara cosmeticienelor tobă de carte

joi, 27 iulie 2017

Țara cosmeticienelor tobă de carte

Autor: Alex Nedea 27 Iul 2017 - 10:49

Digital Vision./Getty Images

Școala românească e complet ruptă de realitate. În vreme ce oamenii de afaceri din România sunt disperaţi că nu reuşesc să îşi mai ţină întreprinderile în picioare din lipsă de muncitori calificaţi, ţara produce în continuare şomeri cu diplomă. Pierderile statului sunt greu de calculat pregătind ani de zile studenţi care, odată absolvenţi, devin o povară pentru bugetul public.

Într-un cabinet de cosmetică din Târgovişte, 20 de şomeri stau împrejurul unei fete întinse pe o masă. O alta îi întinde o pastă albă pe faţă cu mişcări de parcă ar unge cu unt o felie de pâine. Pe cea care aplică tratamentul o cheamă Nicoleta, este şomeră şi astăzi învaţă o meserie, cea de cosmetician, pentru care i-ar fi fost suficientă o şcoală profesională. Până aici nimic special. Numai că Nicoleta nu e nici pe departe o absolventă de studii medii, ci şi-a pierdut ani din viaţă pe băncile universităţilor. Mai întâi a făcut patru ani Facultatea de Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor. Apoi s-a gândit să se perfecţioneze şi încă doi ani s-a străduit să obţină un master în Management. Și a reuşit. După şase ani de studii pe brânci a sfârşit direct în şomaj. La ea, în Târgovişte, cu un turism aproape de zero, toate aceste specializări sunt la fel de căutate ca şi şcoala de tăiat frunză la câini. „Din păcate, nu am putut să mă încadrez într-o meserie, locuri de muncă sunt foarte puţine la noi în Dâmboviţa şi se bazează foarte mult pe experienţă”. Acum beneficiază de cursuri gratuite de cosmetică oferite de Direcţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Dâmboviţa. Alţi bani cheltuiţi tot de statul român pentru a o pregăti pentru a doua oară într-o altă specializare. De data asta speră şi ea, şi statul să „o nimerească” şi Nicoleta să ajungă un om cu o meserie care are şi căutare. Cosmeticiana care îi predă Nicoletei, Georgiana Ștefan, este tot o fostă absolventă de facultate şi de master intrată apoi în şomaj. „Am terminat Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, am terminat şi masterul în cadrul aceleiaşi universităţi. Clar doream să îmi desfăşor activitatea în economie, în domeniul în care mi-am petrecut cei cinci ani pe băncile facultăţii, dar se pare că această piaţă este mult prea aglomerată”, spune Georgiana, întinzând rimel pe genele unei practicante.

Țării, cât mai mulți studenți
În Dâmboviţa, anul trecut au fost 90 de absolvenţi de studii superioare care au bătut la uşa Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, cerând să fie pregătiţi într-un alt domeniu decât cel în care s-au specializat pe băncile facultăţii. Cele mai solicitate cursuri au fost cele de inspector resurse umane, agent de turism, manichiură- pedichiură, frizer, baby-sitter, bucătar, cofetar, cosmetician şi instalator. Aşadar, poveştile Nicoletei şi Georgianei nu sunt singulare. De altfel, studiile arată că statul român s-a decuplat, în privinţa educaţiei, de la realitatea pieţei forţei de muncă, mergând aşa, din inerţie, ca o barcă în derivă. O arată nişte cifre seci venite de la Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior: 8 din 10 posesori de diplomă universitară nu se angajează pe specializarea pentru care s-au pregătit. Unii dintre ei lucrează în sectoare care ţin de şcoala profesională. Aşa am ajuns la următorul paradox: în vreme ce se aşteaptă meseriaşi în zone-cheie, statul produce studenţi în domenii inutile. Și singura strategie pare să fi fost să dăm ţării cât mai mulţi absolvenţi de universităţi. Numărul acestora a explodat în ultimele două decenii. Datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că, dacă în 1990 România avea 25 de mii de absolvenţi de facultate, în 2010 trecea cu mult de suta de mii, de cinci ori mai mulţi. Pregătim în neştire absolvenţi de drept, de economie şi ştiinţe sociale, depăşind în aceste zone cu mult media ţărilor din vestul Uniunii Europene. Aşa stând lucrurile, nu trebuie să ne mai mire că în ţară rata şomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani a ajuns la o cotă alarmantă: 20%, faţă de 6 % în Germania, de exemplu, o ţară cu cel mai bun sistem de învăţământ profesional. Iar lucrurile nu pot merge decât în mai rău, având în vedere că nicio autoritate centrală de până acum nu a făcut un pas elementar în această privinţă: să încerce să afle care sunt meseriile care se caută pentru învăţământul universitar şi mai ales pentru cel profesional. „Nu am văzut niciun studiu care să arate dacă absolvenţi unei şcoli profesionale, în momentul în care au terminat, s-au şi angajat. În mod normal, aceste studii ar trebui să arate că absolvenţii se angajează pe meseriile în care statul îi pregăteşte sau în meserii conexe acestora. În niciun caz nu ar trebui să formezi strungari, iar ei să se ducă şi să lucreze ca măturători. Dau un exemplu extrem, dar aşa e”, observă Claudia Petrescu, cercetător al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) din cadrul Academiei Române.

Au nevoie de tractoriști – pregătesc tâmplari
În lipsa unui studiu oficial, am făcut noi o cercetare a realităţii. Am mers într-o mică localitate de la marginea ţării. Pecica, judeţul Arad. Aici, şcoala profesională din localitate pregăteşte de zece ani tâmplari. Am luat, aşadar, la pas localitatea să aflăm câţi dintre elevi şi-au găsit de lucru în zonă în ultimul an. Răspunsul a venit simplu: niciunul. Și nici nu e de mirare, căci în Pecica sunt doar trei firme de profil, cu angajaţi cât să îi numeri pe degete. Una dintre ele are chiar zero lucrători. „În ultimii şase ani, nu ştiu dacă şi-au găsit de lucru doi tâmplari. Ceilalţi s-au dus în zona industrială a Aradului, s-au angajat ca altceva. Nu numai că au pierdut ani din viaţă făcând o meserie care nu se cere, dar Ministerul Învăţământului a pierdut bani investind în ceva ce nu se caută şi, din păcate, constatăm că este la nivel naţional acest fenomen, am ajuns să facem şcoală pentru profesor, nu pentru elev”, se arată revoltat Miodrag Staboiov, viceprimarul din Pecica. Culmea ridicolului este că, în acelaşi timp, în aceeaşi localitate, fermierii din zonă caută de zor absolvenţi de şcoală profesională din domeniul agricol, mai ales tractorişti, pe care ar fi dispuşi să îi plătească şi cu 2.000 de euro pe lună. „Avem o grămadă de utilaje şi ne lipseşte personalul. În doi oameni lucrăm pe patru utilaje, lăsăm unul şi luăm altul, şi nu reuşim să găsim personal calificat, ca să ne acopere necesarul pentru astfel de utilaje”, explică fermierul Marian Lucaş. Aşadar, Pecica nu ar fi avut nevoie de o şcoală profesională care să producă tâmplari, ci una care să facă tractorişti. Dar realitatea locală nu se vede suficient de bine la Bucureşti. Cei de la primărie au tot făcut presiuni pentru a schimba profilul instituţiei de învăţământ, dar până acum nu au fost decât strigăte în pustiu. „Am cerut schimbarea profilului, a cerut şi fostul primar, a cerut şi actualul primar la Inspectorat, la Ministerul Învăţământului. Dar e foarte greu să schimbi un profil şi nu înţeleg de ce. Ar trebui să ne adaptăm cerinţei pieţei, să nu mai scoatem şomeri cu diplomă”, spune viceprimarul. Şi primarul Petru Antal îl completează: „Am discutat cu acea comisie care avizează şcolile profesionale şi am aflat toate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinim, şi nu sunt puţine, trebuie să recunosc, iar birocraţia e destul de mare şi în acest domeniu”.