Clinica stomatologică Dentexpert are o echipă nouă de medici
20 August
17:47
2015
Miercuri, 19 august, într-un cadru festiv, s-a făcut o nouă sfinţire a clinicii de medicină dentară Dentexpert din Roman, a fost prezentată componenţa echipei de medici care va lucra aici şi a fost inaugurat un cabinet de stomatologie pediatrică. A luat parte la acest eveniment şi primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu.
“Înfiinţată în anul 2007, clinica Dentexpert s-a bucurat încă de la început de un succes imediat, ca urmare a modului de a privi actul medical, acesta fiind centrat pe pacient şi pe nevoile terapeutice adaptate fiecăruia în parte. Doctorul Cătălin Constantin, cel care a iniţiat proiectul Dentexpert, şi-a pus amprenta în medicina dentară romaşcană atât prin aplicarea cunoştinţelor dobândite în Statele Unite ale Americii, cât şi prin dotarea clinicii cu aparatură la standarde greu de egalat. Chiar dacă, din anul 2003, profesează peste ocean, în fiecare concediu pe care îl face în ţară intră în clinica din Roman şi acordă consultaţii şi tratamente pacienţilor. În acelaşi timp, are de fiecare dată o dorinţă arzătoare de a oferi medicilor ce lucrează aici direcţii de urmat şi împărtăşeşte acestora ultimele noutăţi în domeniu”, a precizat medicul Ciprian Meriuţă, administratorul clinicii Dentexpert.
Noua echipă de medici dentişti de la Dentexpert se alătură proiectului iniţiat în 2007 şi are ca principal scop îmbunătăţirea sănătăţii orale a pacienţilor din Roman. În prezent, în această clinică îşi desfaşoară activitatea nouă medici. Este vorba despre Ioana Meriuţă, medic specialist în protetică dentară, şi Ciprian Meriuţă, medic dentist cu competenţă în implantologie dentară, Ionuţ Chirap – medic specialist în chirurgie dentară, Iohana Roşu şi Raluca Vieriu – specialişti în ortodonţie, Cristian Dăniluc şi Marius Nândrean – stomatologie generală şi Luisa Costan – stomatologie pediatrică. Activitatea clinicii Dentexpert este coordonată de doctorul Cătălin Constantin, din America.
“Este un moment important, atât pentru comunitate, cât şi pentru aceşti doi tineri inimoşi, medicii Ioana şi Ciprian Meriuţă, cărora le urez mult succes. Sunt convins că, datorită activităţii pe care o vor face, pacienţii vor fi foarte mulţumiţi şi, astfel, ei se vor putea dezvolta în continuare. Le doresc să ajungă să fie un reper în ceea ce înseamnă activitatea stomatologică din Roman. Le urez mult succes, să aibă parte de împlinirea tuturor viselor pe care le au şi să se regăsească printre aprecierile clienţilor pe care îi vor avea, astfel încât să se simtă împliniţi profesional”, a fost mesajul transmis de primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.
Cabinet de stomatologie amenajat special pentru copii
În cadrul clinicii funcţionează şi un cabinet special realizat pentru copii. “Acest spaţiu a fost astfel amenajat pentru a-i face pe tinerii pacienţi să se simtă cât mai aproape de un loc de joacă şi, astfel, să le dispară sentimentul de teamă. Având în vedere faptul că este singurul centru de stomatologie pediatrică din municipiul Roman, ne dorim să acordăm tuturor copiilor o experienţă plăcută prin vizita la medicul dentist şi, în acest sens, în luna septembrie, odată cu începerea noului an şcolar, tratamentele la copiii de până la 14 ani vor fi gratuite”, a precizat administratorul clinicii.
Clinica de medicină dentară Dentexpert are sediul pe strada Renaşterii, numărul 27 (lângă bazar). Clinica este deschisă de luni până vineri, între orele 9:00 – 13:00 şi 15:00 – 19:00, sâmbăta doar cu programare, iar în afara orelor de program funcţionează pentru a acorda tratamente de urgenţă. Printr-un apel la numărul de telefon 0731.361.600, indiferent de ora la care se apelează, un medic va veni la cabinet, în cel mai scurt timp posibil, pentru a acorda ajutor pacienţilor.
Un element de noutate în Roman, care va fi demarat de clinica Dentexpert începând cu 2016, îl reprezintă asigurările private pentru stomatologie. “Vrem, în acest fel, să punem accentul în clinica noastră pe profilaxie, pentru că este foarte bine ştiut faptul că e mult mai simplu şi mai ieftin să previi decât să tratezi. Asigurările la care noi ne-am gândit vor oferi posibilitatea pacienţilor noştri de a achita o sumă modică şi, în acelaşi timp, să beneficieze de marea majoritate a tratamentelor stomatologice cu titlu gratuit”, a adăugat medicul Ciprian Meriuţă.
Elementele de noutate se pot găsi atât pe site-ul clinicii www.dentexpert-roman.ro, cât şi pe pagina de facebook Dentexpert Roman.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu