Există două poziționări majore față de criza
migranților în desfășurare acum în sudul Europei. Prima dintre ele și
cea mai ușor de demontat este poziția naționalist-xenofobă a
populiștilor noii drepte europene (Marine Le Pen, Farage ș.a.m.d):
migranții sunt barbarii care asediază cetatea, vin să jefuiască
sistemele de asigurări sociale prea generoase, să ne lase fără locuri
de muncă, să-și impună cultura rudimentară asupra noastră și să
remodeleze societatea europeană după calapodul statelor eșuate din
care provin.
Cea de-a doua poziționare apelează la sentimentele de
compasiune și de solidaritate universală: refugiații sunt niște
victime ale unor conflicte devastatoare, ale unor tirani și lideri
criminali și totodată victime ale rețelelor de trafic care le promit
salvarea în Europa. Să întorci spatele unor oameni aflați într-o
asemenea stare de nenorocire nu este o opțiune pentru o Europă a
secolului al XXI-lea, fondată pe valori umaniste și sociale.
Cred că există o a treia abordare mai puțin
politicianistă. Ce trebuie să înțelegem cu toții este că migranții sunt
niște oameni la fel de inteligenți ca noi, raționali înainte de toate
și care răspund la stimulente economice. Valul refugiaților nu este o
fatalitate întâmplătoare, ci un răspuns perfect uman al unor oameni
care au văzut în Europa o șansă de a trăi o viață decentă, iar reacția
pe care Europa a avut-o cu ocazia primelor valuri de refugiați a
modelat situația actuală. Cei peste 3000 de oameni care au murit de la
începutul acestui an în încercarea de a traversa Mediterana, nu sunt
doar victimele traficanților; rețelele de trafic există pentru că
Europa le-a permis existența și le-a încurajat prin inacțiune.
Câtă vreme la capătul unei periculoase și scumpe
călătorii se află morcovul irezistibil al unei rezidențe în Europa de
vest, vor fi tot mai mulți emigranți, tot mai multi morți, tot mai
multe vase eșuate și tot mai multe rețele de traficanți care nu sunt
altceva decât afaceriști lipsiți de scrupule care văd o cerere
nestăvilită pentru produsul oferit. Dacă Europa vrea ca legile sale să
fie respectate – migranții fiind, prin definiție, în afara legii –
atunci Europa nu trebuie să răsplătească încălcarea acestora.
Un pas esențial pentru asanarea rețelelor de
traficanți este, așadar, repatrierea migranților ilegali de o manieră
cât mai lipsită de birocrație. Intrarea ilegală în Europa trebuie să
garanteze refuzul de a primi rezidență sau statut de refugiat. Dacă o
călătorie scumpă și periculoasă are toate șansele să eșueze într-o
repatriere, atunci nu mai are rost să-ți riști viața și să cheltui
toată agoniseala pentru a o întreprinde. Iar dacă numărul migranților
va scădea, eficiența operațiunilor de control al granițelor sudice va
crește, scăzând și mai mult atractivitatea călătoriei ilegale, într-un
cerc virtuos care va limita fenomenul.
Subliniez că repatrierea nu este o măsură îndreptată
împotriva emigranților, ci este singura strategie posibilă pentru a
opri măcelul care are loc în Mediterana și abuzurile traficanților.
În acest punct trebuie făcută o distincție între
migranții din zonele de război – Siria, Libia, Irak – și cei din
zonele sărace. În ce-i privește pe aceștia din urmă, este complet
nerezonabil să ne așteptăm ca Europa să rezolve problemele a sute de
milioane de oameni aflați în sărăcie. Situația acestora este, în
primul rând, determinată de structurile sociale și economice din
țările lor. Dacă vrem să-i ajutăm pe acești oameni, trebuie să le
oferim sprijin instituțional și investiții în țările lor. Paritatea
puterii de cumpărare a unui euro în Etiopia este de trei ori mai mare
decât în Germania. Asta înseamnă că aceeași sumă cheltuită de Europa în
Etiopia va avea efecte sociale mult mai puternice, efecte de
multiplicare în economie și va ajuta la crearea unor structuri
economice durabile care să elimine sărăcia nu doar pentru o generație
de emigranți cu ceva bani agonisiți, ci pentru viitor, pentru cei mai
săraci oameni din Etiopia care nici măcar nu-și permit biletul spre
Europa. A repatria migranții africani și a redirecționa spre țările lor
de origine sumele pe care le-am cheltui cu protecția lor socială în
UE sunt acțiuni de bun simț economic și de eficiență a politicii
publice.
În cazul refugiaților din zone de conflict, avem o
dilemă morală: fie îi repatriem în zone de conflict, dându-i pe mâna
unui dictator sau a jihadiștilor, fie le acordăm un statut de refugiat
în Europa, încurajând rețelele ilegale de trafic, cum am explicat mai
sus.
Cu siguranță există argumente pentru a acorda statut
de refugiat acestor oameni, însă acesta nu poate fi acordat ca o
răsplată pentru pătrunderea ilegală în Europa. De aceea, probabil,
soluția este crearea unor centre de primire a refugiaților în
apropierea zonelor de conflict sau la granița statelor vecine care
colaborează în acest sens cu UE (care are pârghii economice foarte
puternice să obțină această colaborare). În aceste centre cererile de
azil pot fi analizate și persoanele în situațiile cele mai grave – cei
care și-au pierdut casele, minoritățile persecutate, dizidenții
politici – pot primi azi în Europa fără să fie împinși la acțiuni
disperate, eliminând totodată sursa de profit a traficanților de
persoane. Tot în aceste centre pot ajunge migranții ilegali repatriați
de la granița sudică a Europei. Încercarea de a ajunge fraudulos în
Europa poate aduce după sine interdicția temporar de a primi azil
pentru câțiva ani, tot în ideea de a stimula oamenii să evite metodele
ilegale și periculoase de a ajunge în Europa.
De asemenea, oportunitatea de a analiza și tria
solicitanții înainte să ajungă în Europa limitează riscul ca printre
refugiați să se ascundă militanți sau membri ai organizațiilor
teroriste. Câtă vreme rețelele de trafic funcționează la scară
industrială, infiltrarea lor de către extremiști ce caută să atace
Europa e imposibil de controlat.
Insist asupra faptul că întărirea graniței de la sudul Europei și
aplicarea pe scară largă a repatrierii nu este o încercare de a pasa
răspunderea și de a ne îngropa capul în nisip. Repatrierea e doar o
componentă a unui plan care trebuie să includă deschiderea granițelor
UE pentru un număr semnificativ mai mare de migranți legali
decât cel actual, crearea unor centre de primire în zonele afectate
de conflicte și un consens european asupra împărțirii sarcinii de a
primi migranți. Numai așa – blocând migrația ilegală și lărgind-o pe
cea legală – vom opri dezastrul umanitar din Mediterana.
În încheiere, aș milita pentru mai puțină ipocrizie și
mai mult pragmatism. Cred că în lumea globalizată în care trăim,
principiul solidarității sociale nu mai poate fi limitat strict la
conaționali și că avem o responsabilitate să intervenim (în măsura în
care putem și desigur prin decizie democratică) atunci când semenii
noștri de orice culoare, limbă sau religie sunt în pericol de moarte
sau în suferință extremă. Însă dacă vrem să ajutăm alți oameni trebuie
să-i tratăm în primul rând ca pe niște adulți raționali, altfel
reacția lor ne va copleși.
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu