Situația adopțiilor în Neamț
Deși
numărul familiilor care își doresc să devină părinți adoptivi este în
creștere, în primul semestru din 2017 au fost declarați adoptabili 13
copii. Ca urmare a acestui dezechilibru, timpul de așteptare este
relativ mare, fiind frustrant și greu acceptat de familiile ce își
doresc să devină părinți. În ciuda părerii unanime că există mulți copii
abandonați, în realitate puțini dintre copiii întrați în sistemul de
protecție sunt adoptabili. Chiar și după ce sunt declarați adoptabili
mulți nu sunt doriți de potențialii părinți pentru că sunt mai mari de
2-3 ani, au frați, au un handicap, sunt de etnie rromă, etc.
„Pentru
a da șansa copiilor de a crește în familii iubitoare, se reevaluează
periodic situația celor aflați în sistemul de protecție al județului iar
acolo unde există dezinteres clar și dovedit al familiilor biologice,
se fac imediat demersuri pentru a fi declarați adoptabili. Este evident
că avem un progres în domeniu, atât din punct de vedere al creșterii
numărului de adopții cât și din punct de vedere al mentalităților,
familiile adoptatoare fiind mai deschise și dispuse să își lărgească
perspectivele pentru a trăi bucuria de a fi părinți. Nu trebuie uitat
însă că în spatele fiecărei adopții stă o poveste emoționantă despre
oameni cu multă iubire de oferit și copii aflați în căutarea afecțiunii
și siguranței, iar atunci când se întâlnesc ia naștere o familie
minunată “, a spus Cristina Păvăluță, directorul DGASPC Neamț.
Pe
parcursul primelor 6 luni ale acestui an au fost adoptați în total 18
copii, în creștere comparativ cu semestrul I al anului trecut când și-au
găsit părinți adoptivi 12 copii și la fel de mulți ca în 2015, când au
fost finalizate 18 adopții. De asemenea, la sfârșitul lunii iunie 2017
pentru 8 copii erau încuviințate rapoartele de adopție, aceștia
așteptând doar aprobarea instanței de judecată pentru a fi adoptați
definitiv de familiile care îi așteaptă cu mare drag. Sursa: DGASPC
Neamț
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu