„Inovațiile în domeniul pedagogiei sexualității se izbesc tot mereu de rezistență în biserici și în asociațiile creștine. În acest sens nu se relevă o imagine unitară pentru întreaga Europă. În anumite ţări pedagogia sexualității rămâne o temă tabu. De aceea nu se discută despre ea nici în școli sau în spațiul public, nici în familii, chiar dacă referitor la acest subiect mamele au o mai mare deschidere de a oferi informații decât tații. În alte state există deja cursuri pe tema sexualității bine înrădăcinate în sistemul de învățământ, care se desfășoară din prima clasă școlară până în clasele de absolvire. În Austria tema apare ca temă transversală în diferite discipline din învățământul școlar; însă adesea cursurile şcolare se limitează la transmiterea purelor fapte biologice, adesea şi datorită faptului că profesorii înșiși se simt cumva incomod atunci când tratează această temă. Anumite școli finanțează workshop-uri cu pedagogi privind sexualitatea, cu care se pot discuta aceste teme.
Acum, de ce există o rezistență așa de mare din partea bisericii? În acest sens Biserica Romano-catolică nu este deschizătoare de drumuri, ci privește tema deja mai diferențiat decât multe grupări creștine evanghelice. De multe ori frica este cea care pur și simplu incită la rezistență: teama că părinții își pierd influenta asupra educației sexuale a copiilor; sau teama că copiii sunt confruntați prea devreme din exterior cu tema sexualității; sau teama că copiii, din cauza lămuririi orientărilor sexuale în societate, ar putea fi zdruncinați emoțional în ceea ce privește identitatea lor sexuală personală; sau teama că modelul căsătoriei și al familiei, ca loc pentru sexualitatea practicată, nu este tematizat în cursuri sau este înlocuit de o atitudine de bază de tipul „orice este permis“.
Conferința Asociației Bioeticienilor din Europa Centrală (BCE) și-a ales pentru actuala sesiune anuală această temă, deoarece nu doar în Austria, din cauza decretului actualizat recent privind pedagogia sexualității, ci şi în numeroase state vecine, din cauza discuțiilor referitoare la discriminarea de gen (Gender-Diskussion), s-a ajuns la scenarii catastrofice, prin care a fost dificil să se constituie o sentință rațională. De aceea, conferința a avut drept scop să le permită participanților o familiarizare obiectivă (susţinută de experţi) cu această temă. Pentru aceasta au fost invitați colegi din domeniile pedagogia sexualității şi psihologia sexuală. Printr-un mare angajament, aceștia au oferit o privire de ansamblu asupra unui acces pedagogic conform cu vremurile la această temă a sexualității, cât şi a implementării sale concrete posibile în contextul grădinițelor şi școlilor (Dr. Karlheinz Valtl, Centrul pentru Formarea Profesorilor, Universitatea din Viena, pedagog sexual cu specializare în domeniul formării şi perfecționării în pedagogia sexualității). În plus, ei au transmis o privire de ansamblu asupra dezvoltării psihologice sexuale, de la naștere până la vârsta tinereții, şi a posibilelor implicații moral-teologice (DDr. Jochen Sautermeister, Universitatea din München/Bonn, psiholog, teolog moralist şi consultant psihologic pe teme privind căsătoria şi familia). Mai mult decât atât, ei au introdus tema modului de înțelegere a sexualității de către secția europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi au prezentat implementările concrete posibile ale aceleiași teme în practică (Ped.-Soc. Lic. Olaf Kapella, Institutul pentru cercetări privind familia, Universitatea din Viena, pedagog şi terapeut sexual).
- O perspectivă fundamentală, abordată de toți cei care au susținut referate, a fost înțelegerea sexualității în sens larg. Această accepțiune mai largă a sexualității nu se poate explica doar prin faptul că acest concept abia dacă permite o definire exactă, motiv pentru care necesită explicarea prin nenumărate aspecte, ci şi prin perspectiva că sexualitatea nu este o componentă separabilă de existenta umană. Mai degrabă, de la prima dezvoltare a omului, sexualitatea este un factor determinant, care se exprimă de la diferențele cromozomiale, trecând prin gonade și până la formarea organelor sexuale, precum și gestiunea hormonală controlată de acestea. De aceea omul nu se poate defini, în principiu, decât ca ființă eminamente sexuală.
- O a doua concepție de bază a fost aceea că la baza pedagogiei sexualității în Europa se află această accepțiune a sexualității, care determină un spectru foarte larg al tot ceea ce înseamnă în acest sens educația pedagogică sexuală, adică stimularea percepției senzoriale (de exemplu prin configurarea bogată în fantezie a gustărilor dintre mese la grădiniță), la fel ca și capacitatea de a exprima propriile sentimente și de a putea percepe empatic ceilalți oameni și de a putea interacționa pe bază de parteneriat.
- Important este și să învățăm să impunem limite celorlalți oameni, atunci când aceștia ne violează sfera intimă, sau de a putea permite cuiva accesul conștient la propriul corp. Un accent semnificativ este în acest sens dezvoltarea unei capacități de exprimare, care să le permită copiilor, tinerilor și persoanelor mature să-și descrie sfera intimă prin cuvinte adecvate, obiectiv şi valorizant, nu însă peiorativ. Adesea părinților le vine greu să discute despre acestea şi, prin urmare, atunci când denumesc părțile corpului în interacțiunea cu copiii lor, când aceștia învață să vorbească, fac abstracție tocmai de conceptele privind caracteristicile sexuale secundare şi aspectele pseudo-dosnice, astfel că, implicit, se transmite mesajul că nu se discută despre aceste părți ale corpului şi despre senzorialitatea asociată acestora. Cât de important este să putem discuta despre atingeri și în zona intimă, se relevă nu numai atunci când apar probleme de comunicare între soți cu privire la propria sexualitate și practica sexuală, ci și în cazul mai rău al unui abuz sexual din partea unei alte persoane (Cum recunoaștem dacă un copil, poate propriul copil, a fost abuzat sexual?).
Pentru ca aceste competente să poată fi utile în plan practic, ele nu trebuie abordate nici prea devreme (pe baza temelor ca menstruația la fete), adică înainte să fie adecvate vârstei, nici prea târziu, deoarece scopul pedagogiei sexualității este acela de a evita situația în care copiii și tinerii sunt surprinși de practică fără o informare prealabilă. Acest fapt reclamă pentru profesori, dincolo de competenta profesională, o bună capacitate de a simți tinerii ajunși la pubertate, cu evoluții rapide diferite, dintr-o clasă școlară, dar și sensibilitate pentru tratarea acestor teme.
Locul principal ocupat de autonomie, responsabilitate și capacitatea relațională, ca atitudini ce trebuie stimulate la copii și tineri, impune pedagogilor sexuali să nu fie de acord (neutru sub aspect valoric) cu tot ceea ce povestesc tinerii, ci să pună și întrebări foarte critice și să aibă inițiativă privind procesele autocritice. Un obiectiv important al acțiunii pedagogice este acela de a le fortifica copiilor și tinerilor concepția și atitudinea că niciun băiat și nicio fată nu poate fi constrâns(ă) la acțiuni sexuale pe care nu le dorește și mai ales că tema violenței nu are voie să își găsească loc în domeniul sexualității.
O masă rotundă, care a extins runda vorbitorilor zilei cu reprezentanți ai pedagogiei religioase și ai teologiei morale (Dr. Andrea Lehner-Hartmann şi Dr. Gerhard Marschütz, ambii de la Universitatea din Viena și profesori la Facultatea de Teologie Catolică), a asociat informațiile generale cu temele rezultate din dezbaterea actuală pe marginea decretului privind sexualitatea din Austria. „De ce este importantă educația sexuală în scoli?“ – a fost întrebare inițială. Prin trimitere la statistici, s-a putut constata faptul că cel mult fiecare al doilea copil sau al doilea tânăr cu părinți nemți – și mai dificil la copiii cu fundal familial migrat – discută realmente în casa părintească despre tema sexualității. Și pe baza acestei situați, copiii și tinerii se pronunță cu o mare majoritate pentru ideea că în scoli trebuie să existe cursuri de pedagogie sexuală, la care să aibă acces toți copiii și tinerii.
Pedagogia sexualității, în sensul amplu al conceptului, poate contribui şi la prevenția abuzului sexual şi la capacitatea de a discuta despre acesta, în caz că a avut loc deja un abuz. S-a pus şi întrebarea dacă identitatea sexuală a copilului ar putea fi pusă în discuție sau modificată de către pedagogia sexualității, spre exemplu prin tratarea temelor de gen, adică a concepțiilor din societate privind elementele ce caracterizează o femeie sau un bărbat, sau prin explicarea intersexualității, adică fenomenul că, din cauza proceselor genetice, la cca. 0,3% din oameni nu se ajunge la o reliefare clară a caracteristicilor sexuale secundare, sau prin discutarea formelor de viață homosexuale sau lesbiene. Din perspectiva psihologiei dezvoltării trebuie reținut fără echivoc faptul că identitatea sexuală este fixată odată cu al doilea an de viață și ulterior nu mai poate fi regresată nici la copiii intersexuali. S-a pus în discuție și semnificația abuzului sexual. O dimensiune esenţială o constituie surparea încrederii, care apare prin depăşirea limitei intime de către o persoană de încredere. Prin aceasta, fiecărui raport intim i se pun la bază o anumită nesiguranță şi suspiciunea unui posibil abuz. În ansamblu, s-a reliefat cât de important este să cunoaștem formele concrete ale pedagogiei sexualității, pentru a putea obţine un acces fără temeri şi obiectiv la acest domeniu tematic. De aceea vorbitorii şi participanții au accentuat faptul că pedagogia sexualităţii pentru copii şi tineri poate fi contraproductivă fără implicarea părinților prin informare preliminară şi de asistare sau chiar prin stagii de perfecționare proprii privind pedagogia sexualității. Implicarea părinților are menirea de a le da curaj şi autoritate acestora să discute ei înșiși cu copiii lor aceste teme, fără a dilua propriul mandat formator al școlii.
După-amiaza a fost dedicată discuției între participanți. Prin metoda unei „cafenele cosmopolite“ au fost discutate, parțial în contradictoriu, perspectivele etice: Cum poate contribui pedagogia sexualității la prevenția abuzului? Care sunt valorile principale ale pedagogiei sexualității? Care ar putea fi liniile fundamentale ale unei pedagogii bisericești responsabile a sexualității? Discuția privind genurile este vinovată de toate?
1. Cum poate contribui pedagogia sexualității la prevenția abuzului?
În ansamblu, contribuţia pedagogiei sexualităţii la prevenirea abuzurilor a fost reliefată ca una pozitivă: ca obiective dezirabile au fost reţinute capacitatea de a defini distanţa şi proximitatea şi cea de a spune “nu”. Tot ca o contribuţie pozitivă ar putea fi evaluată clarificarea biologico-medicală, mai ales în statele Europei Centrale, în care sexualitatea este tabu în societate, iar abuzul sexual este puţin tematizat. S-a reliefat faptul că pedagogia sexualităţii nu ar trebui să se restrângă la transmiterea cognitivă, pentru că ar fi vorba şi despre o modificare în comportament, pentru care ar fi nevoie de spaţii de dezvoltare. Datorită faptului că acţiunile abuzive au avut loc în cea mai mare parte în contexte familiale (chiar dacă adesea acest lucru este trecut sub tăcere), ar fi nevoie de măsuri profilactice în toate şcolile şi nu ar trebui să se opereze o restricţie doar la mediul bisericesc. Mai mult decât atât, şi mass-media ar trebui să îşi aducă o constribuţie la procesul de clarificare în întreaga societate. A fost discutat şi despre măsura în care copiii, şi nu persoanele non-adulte ar trebui să fie într-o măsură mai mare ţinta acţiunilor de prevenire a abuzului şi modul în care ar trebui separate metodele în funcţie de grupul-ţintă. În general s-a tematizat efectul pe care îl poate avea o tratare teoretică a temei şi dacă sunt indispensabile şi alte măsuri psihologice, îndeosebi pentru făptaşi. S-a subliniat necesitatea de a nu limita tema doar la cursul de biologie, ci de a lucra intrerdisciplinar, prin implicarea mai multor discipline. O întrebare nerezolvată a rămas concepţia asupra vieţii, la care ar trebui să se refere cursul de educaţiei sexuală.
2. Care sunt valorile principale ale pedagogiei sexualităţii?
Ca valoare centrală a pedagogiei sexualităţii s-a reliefat mai întâi onestitatea, care s-ar orienta către sine însuşi şi către ceilalţi. Ea ar constitui fundamentul unui comportament respectabil (onestitatea). Important ar fi ca omul să impună măsura (Papa Ioan Paul al II-lea: „Omul este calea bisericii“). S-a tematizat şi dacă acest lucru ar fi posibil din perspectivă interreligioasă sau dacă diferențele ar fi prea mari. Ca valoare comună a fost considerat faptul că oamenii sunt orientaţi către relaţie. S-a întrebat şi în ce măsură dezvoltarea toleranţei poate determina înţelegerea şi acceptarea reale, chiar şi o posibilă asumare a valorilor celorlalţi. În ceea ce priveşte sexualitatea, s-a subliniat importanţa responsabilităţii şi a familiei, care implică îndeosebi dragoste (în sensul de velle alicui bonum), iertare şi conciliere. Pentru acestea, premisa este capacitatea de a dialoga. În raport cu interacţiunea cu diferitele influenţe, inclusiv din mass-media, avem nevoie atât de formarea inteligenţei, cât şi a încrederii şi de obţinerea unei competenţe media. Grupul discuţional a sintetizat toate aceste valori prin cuvântul-titlu al demnităţii umane şi al drepturilor omului, care poate funcţiona ca valoare conducătoare principală a pedagogiei sexualităţii. Aceasta se poate dezvolta în principii precum autonomie, respect, principiul nevătămării ca cerinţă minimă, precum şi tematizarea valorizantă a sexualităţii în locul tabuizării sau al banalizării.
3. Care ar putea fi liniile fundamentale ale unei pedagogii bisericești responsabile a sexualității?
Printre liniile fundamentale ale unei pedagogii bisericești responsabile a sexualității participanții au descris diferitele premise instituționale, care acoperă plaja: „sub nicio formă temă școlară“, „doar parțial“ și până la cursuri continue. Astfel, în Polonia pedagogia de stat a sexualității este inserată în educația privind familia. Ca obiectiv s-a formulat imperativul depășirii muțeniei, care are o largă răspândire, şi realizarea unei tematizări valorizante a sexualității – în școală, dar și la părinți și în biserică. Regula în acest sens este implicarea părinților și prezervarea drepturilor acestora. S-a tematizat critic care ar fi scopul detabuizării. S-a considerat important să apară un spaţiu deschis, în care să-şi găsească loc interesele şi angoasele copiilor şi tinerilor. Acest spaţiu ar trebui configurat interdisciplinar, dar ar trebui bazat pe ideea antropologică comună că omul este o ființă sexuală. În acest caz, conform rezultatului discuțiilor, nu ar mai fi de fapt nevoie de nicio educație sexuală bisericească.
4. Discuția privind discriminarea de gen este vinovată de toate?
Referitor la multiplele polemici împotriva așa-numitei “ideologii a genurilor”, participanții au reclamat absența unei clarități și au atras atenția asupra obiectivării dezbaterilor structurate adesea pe interpretări exagerate. În fapt, pe baza dezbaterii privind genurile, în diferite state s-au discutat diferite aspecte, spre exemplu chestiunea cum trebuie definită astăzi familia, dacă formele de viață homosexuale trebuie asimilate căsătoriilor heterosexuale sau întrebarea ce ar putea fi numit “natural / firesc”. În anumite state biserica oferă un răspuns atât de tăios, încât abia dacă mai este loc pentru discuții nuanțate.”
Traducere și îngrijire a textului din limba germană de
Mag. Cezar Marksteiner-Ungureanu
NOTE_________
[1] Sigrid Müller, Bericht der BCE-Jahrestagung 2015, disponibil în variantă digitală la adresa: http://www.bioethicists.eu/products/bce-jahrestagung-2015-ethische-aspekte-der-sexualpadagogik-im-kindesalter/ ,accesat la data de 22.1.2016 [2] https://publikationen.sexualaufklaerung.de/cgi-sub/fetch.php?id=734 ,accesat la data de 22.1.2016
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu