joi, 28 ianuarie 2016

Ce a descoperit Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor după ce a verificat şampoanele pentru copii: 80% au această problemă

Ce a descoperit Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor după ce a verificat şampoanele pentru copii: 80% au această problemă

80% dintre şampoanele destinate bebeluşilor şi copiilor pot provoca alergii, potrivit celui mai recent studiu al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC). De asemenea, doar 13% dintre produsele analizate sunt, într-adevăr pentru îngrijirea bebeluşilor, în timp ce pentru 16% dintre ele producătorii nu recomandă utilizarea în cazul copiilor sub 3 ani. Majoritatea acestor produse conţine parabeni şi parfumuri sau arome sintetice, substanţe care pot creşte riscul de îmbolnăvire cu cancer sau diabet de tip 2.
Medicii pediatri, dar şi unii producători, recomandă ca produsele pentru copii şi bebeluşi să nu conţină alcool, parabeni, alergeni, săpun sau parfum şi că autorităţile ar trebui să realizeze controale şi testări în cazul acestor produse.
„Şampoanele pentru bebeluşi şi copii ar trebui tratate cu cea mai mare grijă, în special de către autorităţi, care ar trebui să realizeze controale periodice şi testări. Având în vedere compoziţia chimică a unor şampoane, ne exprimăm temerea în legătură cu potenţialul cancerigen, mutagen sau toxic al unor ingrediente, care creează o lipsă de siguranţă pentru consumatori”, a declarat Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România.
Totuşi, în urma analizelor efectuate de APC pe 55 de produse pentru îngrijirea copiilor şi bebeluşilor, s-a demonstrat că doar 20% dintre acestea sunt hipoalergenice, restul de 80% reprezentând un risc pentru micuţi. Mai mult, doar 13% dintre produse sunt într-adevăr recomandate pentru utilizarea pe pielea bebeluşilor, dar doar 16% dintre producători precizează riscul folosirii acestor produse la copii sub vârsta de 3 ani. De asemenea, aproximativ 5 din 10 produse au formula „fără lacrimi” şi doar 2 produse din 10 au un PH neutru.
În ceea ce priveşte parabenii, cei mai utilizaţi conservanţi în industria cosmetică, 62% dintre produsele pentru copii şi bebeluşi conţin astfel de substanţe. Studiile efectuate de-a lungul timpului au arătat că pe lângă reacţiile alergice şi iritaţii ale pielii, aceşti parabeni se întâlnesc în ţesuturile tumorale ale femeilor care se confruntă cu cancerul mamar. Aşadar, absorbţia lor în organism şi acumularea în timp pot cauza cancer.
În cazul parfumurilor şi aromelor sintetice, doar 2% dintre produsele destinate copiilor şi bebeluşilor sunt lipsite de aceste substanţe. Restul de 88% pot avea peste 200 de astfel de ingrediente în compoziţia lor, adică mari cantităţi de toxine şi chimicale care nu sunt nici măcar afişate pe etichetă. Parfumurile sintetice conţin substaţe care pătrund foarte rapid în piele şi cresc riscul dezvoltării diabetului de tip 2. Acelaşi parfum din produsele de îngrijire poate provoca iritaţii, dermatite şi chiar migrene, ameţeli sau tuse.
53% dintre produsele pentru îngrijirea copiilor şi bebeluşilor care au fost analizate au menţionat pe etichetă termenul de valabilitate. În celelalte cazuri, eticheta conţine doar pictograma care arată timpul de folosire a şamponului după deschidere – 12 luni, 6 luni, 18 luni sau 9 luni. Cele mai multe dintre produse, 55% se încadrează în prima categorie.
Având în vedere că produsele cosmetice pot provoca reacţii adverse grave, experţii recomandă ca depozitarea lor să se facă în anumite condiţii, adică la temperaturi sub 22-24 de grade şi ferite de umezeală sau lumina soarelui. De asemenea, ambalajul nu trebuie lăsat deschis mai mult decât este necesar pentru a utiliza produsul. În caz contrar, există riscul acumulării de praf şi bacterii.
În România, cele mai multe dintre produsele destinate îngrijirii copiilor şi bebeluşilor provin din Germania (24%), urmate de cele din Italia şi Franţa. În 6% dintre cazurile analizate nu este specificată ţara producătoare, ci se menţionează că produsul este fabricat în Uniunea Europeană.
Rezultatele studiului „S.O.S – produsele cosmetice şi de îngrijire personală”, au fost făcute publice de reprezentanţii Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România, după ce experţii au analizat etichetele a 55 de tipuri de produse pentru copii şi bebeluşi.
Analizând declaraţiile şi pictogramele de pe ambalajele produselor, au reieşit următoarele:
  • 55% dintre produsele analizate NU au formula fără lacrimi;
  • 62% au parabeni;
  • 75% au în compoziţie coloranţi sintetici;
  • 78% NU au un PH neutru;
  • 80% sunt hipoalergenice;
  • 85% au săpun;
  • 87% au SLES;
  • 89% au alcool;
  • 95% au PEG -uri;
  • 95% au sulfaţi;
  • 95%  au alcali;
  • 96% au ftalaţi;
  • 98% NU sunt testate pentru nichel, crom şi cobalt;
  • 98% au arome sintetice;
  • 98%  au parfum;
  • 98% au silicon;
  • 98% au dioxan;
  • 98%  au fenoxietalon;


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu