- extrase din manuscrisul unei cărţi -
Pentru a analiza acţiunile politice promovate de Nicolae Ceauşescu la
începutul anilor ’80 în relaţiile României cu URSS, precum şi modul cum
înţelegea liderul P.C.R. să pună în aplicare planurile de dezvoltare
economică a României pot fi utilizate numeroase izvoare istorice, aflate
în prezent la Arhivele Naţionale ale României. Acestea ne dezvăluie, în
acelaşi timp, circumstanţele în care a fost prelungită durata de
valabilitate a Tratatului de la Varşovia, în primăvara anului 1985.În momentul în care am început cercetarea în arhive privind modul cum s-a prelungit durata de valabilitate a Tratatului de la Varşovia nu ştiam că poate exista o legătură între negocierile româno-sovietice din anii 1984-1985 şi sfârşitul de carieră al generalului Nicolae Militaru.[[1]]
La 5 iunie 1978, Nicolae Militaru a fost schimbat din funcţia de comandant al Armatei a II-a şi detaşat la Ministerul Construcţiilor Industriale, în funcţia de ministru adjunct – deşi acesta nu avea pregătirea necesară pentru ocuparea postului respectiv, după cum recunoştea chiar Nicolae Militaru într-un memoriu trimis lui Nicolae Ceauşescu la 17 aprilie 1983.
Motivul acelei schimbări nu a fost explicat public de preşedintele României, însă cunoaştem faptul că, în timpul unei aplicaţii operativ-strategice a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia care s-a desfăşurat pe hartă (10-21 martie 1978), Nicolae Militaru a avut o discuţie cu generalii sovietici cazaţi la hotelul „Dacia” din staţiunea Neptun (jud. Constanţa). Cu acel prilej, comandantul Armatei a II-a a exprimat o opinie negativă faţă de restricţiile pe care autorităţile politice de la Bucureşti le-au impus în colaborarea militarilor români cu colegii lor din armatele celorlalte state membre ale alianţei respective. Dându-şi probabil seama de faptul că serviciul român de contraspionaj militar putea să-l informeze pe Nicolae Ceauşescu despre acea discuţie, Militaru s-a autodenunţat într-un raport pe care l-a înmânat ministrului Apărării Naţionale, afirmând că este colaborator al serviciului militar de spionaj sovietic (GRU). Generalul Ion Coman l-a informat pe liderul politic român şi a propus transferarea lui Militaru în funcţia de comandant al Academiei Militare. Nicolae Ceauşescu nu s-a grăbit să aprobe schimbarea şi, de-abia la 5 iunie 1978, Militaru a predat comanda Armatei a II-a fostului subaltern de la Cluj-Napoca, generalul Vasile Milea (comandant al Armatei a III-a: 8 iulie 1969 – 7 iunie 1973; şef de stat major al Gărzilor Patriotice: 7 iunie 1973 – 5 iunie 1978).
După întoarcerea în ţară a lui Nicolae Ceauşescu de la reuniunea Comitetului Politic Consultativ al O.T.V. (Moscova, 22-23 noiembrie 1978), în cursul căreia preşedintele României s-a opus deschis intenţiilor mareşalilor sovietici de modernizare accelerată a arsenalului convenţional al ţărilor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, generalul Militaru a redactat o cuvântare laudativă la adresa şefului statului, pe care a dorit să o prezinte la Plenara C.C. al P.C.R. din 29 noiembrie 1978.
În perioada următoare, Militaru i-a avut ca superiori pe Gheorghe Cioară (numit în funcţia de ministru la 7 martie 1978), Ion Dincă (numit la 30 ianuarie 1979, în locul lui Gheorghe Cioară, care a ajuns ministru al Energiei Electrice), Dumitru Popa (29 martie 1980 – 3 noiembrie 1982) şi Ion C. Petre (1982 – 8 noiembrie 1985). Totodată, unul dintre colegii săi a fost Ion Stănescu – preşedinte al Consiliului Securităţii Statului (1967-1972), ministru de Interne (1972-1973), viceprim-ministru al guvernului (26 ianuarie 1977 – 7 martie 1978), ministru secretar de stat la Ministerul Construcţiilor Industriale (7 martie 1978 – 16 martie 1981).
La 4 aprilie 1983, generalul-colonel Nicolae Militaru a fost trecut în rezervă, fiind pensionat la vârsta de 57 de ani şi cinci luni. Două săptămâni mai târziu, acesta i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu un memoriu în care menţiona, printre altele, faptul că, după detaşarea sa la Ministerul Construcţiilor Industriale, în vara anului 1978, a fost primit în audienţă de două ori de preşedintele ţării (la 28 septembrie şi 19 octombrie 1978), prilej cu care i-a prezentat şi lucrarea sa de doctorat. Nicolae Ceauşescu nu şi-a schimbat însă hotărârea şi Militaru a rămas în funcţia de adjunct al ministrului Construcţiilor Industriale până în anul 1983.
În memoriul întocmit la 17 aprilie 1983 şi trimis şefului statului, Nicolae Militaru a precizat faptul că a suferit o intervenţie chirurgicală la 28 martie 1981, ca urmare a unor probleme grave apărute la vezica biliară şi pancreas, iar medicii i-au recomandat să respecte un regim alimentar strict şi un stil de viaţă mai liniştit. În opinia lui Nicolae Militaru, aceste recomandări puteau fi îndeplinite dacă liderul suprem al P.C.R. accepta mutarea generalului în funcţia de comandant al Academiei Militare.
Câteva elemente din biografia generalului Nicolae Militaru au fost făcute publice de generalul Ştefan Guşă, astfel: „Pe generalul Militaru îl ştiam de la Craiova, din 1960, când proaspăt general fiind venit din URSS (sic!), fusese numit comandantul diviziei. Dar o perioadă foarte scurtă. Eu, pe vremea aceea, eram, reţineţi ce funcţia mare aveam, comandant de pluton de tancuri în garnizoana Craiova, la o unitate care ulterior s-a desfiinţat (Regimentul 68 Tancuri şi Autotunuri – nota P. Opriş). [...]
[Militaru] Venise, dacă nu mă înşel, de la Iaşi. Deci, din URSS a trecut pe la Iaşi şi de acolo la Craiova, comandant de divizie. [...]
[Militaru a plecat de la Craiova] La Cluj, la Cluj, dar eu nu l-am mai întâlnit în viaţa mea, până în noaptea aceea [22 decembrie 1989]. [...]
Ştiam că [generalul Militaru] a fost scos din Armată, pentru că, pe vremea când a fost în URSS, ar fi fost racolat de sovietici şi că, în ţară fiind, ar fi încercat să ia din nou legătura cu ei. Mai mult nu prea ştiam, dar, în orice caz, pentru scoaterea lui din Armată acesta a fost motivul. De fapt, după aceea am aflat şi despre, dacă vă amintiţi, celebrul caz Şerb. Am auzit de el, tot în genul acesta, că ar fi fost … [...]
Dar ni se prelucra nu cu prea multe amănunte, dacă vă amintiţi. Depindea de comandanţi, şi nu de comandanţi în general, ci mai ales de secretarii de partid care dădeau atât cât trebuia. Hai că aşa este!”.
Deşi a fost pensionat, generalul Nicolae Militaru a rămas membru supleant al C.C. al P.C.R. până la Congresul al XIII-lea al P.C.R. (noiembrie 1984), fapt care i-a permis să se interneze în anul 1983 la Spitalul „Elias” din Bucureşti, unde s-a reîntâlnit cu Ion Iliescu – care îl vizita în acel moment pe Valter Roman. Conform declaraţiei sale din 1991, Nicolae Militaru a profitat de acel prilej pentru a stabili o întâlnire cu Ion Iliescu în parcul Herăstrău din Bucureşti, cu scopul de a discuta despre înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere. Au urmat mai multe întrevederi în 1983 şi la începutul anului 1984, la care au participat membrii grupului militar (generalii Ion Ioniţă, Nicolae Militaru, Ştefan Kostyal, cpt. rangul I Radu Nicolae şi Anton Bejan) şi grupul civil de complotişti, alcătuit din Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Vasile Patilineţ şi (probabil) Silviu Brucan.
Din păcate, nu deţinem informaţii din arhive care să ne dezvăluie dacă generalul Militaru dorea să se răzbune în acest mod pe preşedintele României pentru faptul că nu îl numise în luna aprilie 1983 în funcţia de comandant al Academiei Militare şi, mai mult decât atât, a fost pensionat la ordinul lui Ceauşescu. Totodată, putem doar să presupunem faptul că generalul Ion Ioniţă era nemulţumit de modul în care Nicolae Ceauşescu a destituit întregul guvern condus de Ilie Verdeţ (21 mai 1982), precum şi de ordinul privind pensionarea generalului Ioniţă la 26 iunie 1982 – după ce îndeplinise timp de şase ani funcţia de viceprim-ministru în guvernele conduse de Manea Mănescu şi Ilie Verdeţ (19 iunie 1976 – 21 mai 1982).
De asemenea, lipsa unor informaţii certe din arhivele româneşti sau ruseşti nu ne permite să afirmăm că planul de înlăturare de la putere a liderului P.C.R. în toamna anului 1984 se baza doar pe patriotismul complotiştilor din grupul militar – fiind deja evidente greşelile politice, sociale şi economice săvârşite de Nicolae Ceauşescu. Totodată, nu putem să susţinem cu documente din arhive faptul că a fost vorba doar despre o acţiune dirijată de serviciile secrete sovietice împotriva preşedintelui României, desfăşurată prin intermediul unor militari şi civili „răzvrătiţi”, în contextul în care Nicolae Ceauşescu intenţiona să se opună prelungirii cu 20 de ani (plus încă zece ani) a perioadei de valabilitate a Tratatului de la Varşovia – acestea fiind condiţii esenţiale, stabilite de URSS încă din anul 1955. De asemenea, pot exista şi alte ipoteze de lucru – de exemplu, o combinaţie în diferite proporţii a tuturor motivelor enumerate deja.
Ceea ce cunoaştem cu certitudine este faptul că generalul Nicolae Militaru a încercat după trecerea sa în rezervă (aprilie 1983) să găsească mai mulţi colaboratori în scopul înlăturării de la putere a lui Nicolae Ceauşescu. Acţiunile sale au continuat în perioada 1984-1985, iar unul dintre membrii grupului său, generalul Ion Ioniţă, a aflat despre intenţia lui Nicolae Ceauşescu de a importa mari cantităţi de petrol sovietic, exact în perioada în care preşedintele ţării îşi pregătea întâlnirea de la Moscova cu Konstantin Ustinovici Cernenko (4 iunie 1984). În opinia noastră, fostul ministru al Apărării Naţionale putea primi informaţia respectivă de la cel puţin una dintre sursele următoare:
- de la un membru al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. care a asistat la cel puţin o reuniune prezidată de Nicolae Ceauşescu (posibil, chiar la şedinţa din 1 iunie 1984), în care liderul P.C.R. a menţionat despre importul preconizat de petrol sovietic şi despre blocajul creat la Budapesta de Ştefan Andrei (dirijat de Nicolae Ceauşescu) în privinţa prelungirii duratei de valabilitate a Tratatului de la Varşovia;
- de la un membru al complotului, care avea o „sursă” chiar în interiorul Comitetului Politic Executiv. Astfel, membrii grupului militar puteau afla, în acelaşi timp, despre opoziţia exprimată de Ştefan Andrei la Budapesta (20 aprilie 1984) privind iniţierea de sovietici şi polonezi a discuţiilor pentru prelungirea valabilităţii Tratatului de la Varşovia;
- de la serviciile de informaţii sovietice. Acestea ştiau să utilizeze metode combinative şi diferite mijloace pentru a aduce la cunoştinţa fostului ministru român al Apărării anumite date despre intenţiile lui Nicolae Ceauşescu. În acest fel, s-ar fi acutizat reacţia de adversitate a lui Ion Ioniţă şi a ceilorlalţi membri ai complotului faţă de preşedintele României şi, la un moment dat, în cazul unui pericol iminent pentru unitatea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, aceştia ar fi putut acţiona pentru înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere (ghidaţi, evident, de către serviciile de informaţii sovietice). Obiectivele politico-militare ale Moscovei erau, astfel, îndeplinite: termenul de valabilitate a Tratatului de la Varşovia se prelungea cu 20 de ani (plus încă 10 ani, în mod automat) şi România rămânea în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.
Din motive neelucidate, contactele iniţiate de generalul Nicolae Militaru în anul 1983 au fost puse în pericol tocmai de către acesta – în ianuarie 1984 şi la începutul anului 1985. În declaraţiile publice ale unor membri ai complotului militar s-a afirmat că generalii Dragu şi Dimitrie Popa (mai târziu, şi Gheorghe Gomoiu) l-au trădat pe Nicolae Militaru, acesta fiind anchetat de Tudor Postelnicu în luna martie 1984, la sediul Comitetului Central al P.C.R. Doar o singură sursă (generalul Ştefan Kostyal) l-a indicat pe Virgil Măgureanu ca fiind trădătorul celor două grupuri de complotişti, fără a aduce dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale.
Virgil Măgureanu a recunoscut faptul că grupul său a ştiut despre deconspirările respective şi a declarat că generalul Militaru le-a propus, la începutul anului 1984, ca organizaţia să se numească „Frontul Salvării Naţionale” – acelaşi nume fiind folosit pe 22 decembrie 1989, după-amiaza, de către Ion Iliescu, Silviu Brucan şi generalul Nicolae Militaru pentru legitimare în faţa maselor de oameni care îşi manifestau bucuria pe străzile Bucureştiului, după fuga lui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale din sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român.
Potrivit declaraţiilor unor complotişti, aceştia au dorit înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu în timpul vizitei pe care şeful statului a efectuat-o în Republica Federală Germania (15-17 octombrie 1984).
Convorbirile de la Bonn ale preşedintelui României cu omologul său german, Richard von Weizsäcker, şi cu cancelarul Helmut Kohl nu au fost deranjate de lovitura de stat planificată de generalii pensionaţi. În opinia noastră, eşecul respectiv poate fi pus pe seama lipsei de pregătire a participanţilor la complot, precum şi pe pragmatismului politicienilor sovietici. Aceştia cunoşteau că Nicolae Ceauşescu dorea să negocieze cu Moscova pentru a obţine petrol sovietic în schimbul semnăturii sale pe protocolul cu privire la prelungirea perioadei de valabilitate a Tratatului de la Varşovia. Deosebit de sugestivă în acest sens este mărturia lui Anatoli Cerniaev, fost consilier al lui Mihail Gorbaciov, pusă în valoare, pentru prima dată în România, de istoricul Vasile Buga. Anatoli Cerniaev a consemnat în volumul său de memorii astfel: „În Ungaria, mi s-a spus fără jenă: l-aţi cumpărat pe Ceauşescu cu 2 milioane de tone de petrol anual, cedând şantajului acestuia – a ameninţat că altfel va ieşi din Tratatul de la Varşovia (subl.n.)”. Şi, din nou, ne putem întreba dacă a existat o legătură între planul conceput de Nicolae Militaru, acţiunile posibile ale serviciilor secrete sovietice (fără a acorda un ajutor decisiv complotiştilor militari de la Bucureşti deoarece negocierile Moscovei cu liderul român nu erau încheiate) şi atitudinea lui Nicolae Ceauşescu faţă de prelungirea valabilităţii Tratatului de la Varşovia. Deşi este plauzibilă, nu avem dovezi pentru a demonstra că ipoteza respectivă este adevărată.
În aceeaşi ordine de idei, decizia lui Nicolae Ceauşescu privind trecerea în rezervă, în luna februarie 1985, a generalului Paul Cheler poate oferi o nouă direcţie în cercetarea tentativei de lovitură de stat organizată de Nicolae Militaru în toamna anului 1984. Silviu Brucan a menţionat la un moment dat despre implicarea în complotul respectiv a generalilor Paul Cheler şi Dumitru Pletos. Din păcate, nu deţinem alte informaţii, care să poată confirma ori să infirme declaraţia respectivă şi nici motivele trecerii în rezervă a celor doi generali, în anul 1985.
După vizita de stat a lui Nicolae Ceauşescu în Republica Federală Germania şi eşuarea tentativei militare de lovitură de stat de la Bucureşti, a avut loc un schimb de mesaje ale liderilor supremi ai P.C.R. şi P.C.U.S., în cursul vizitei efectuate la Moscova de o delegaţie condusă de Nicu Ceauşescu (2-5 noiembrie 1984). Iniţial, prim-secretarul Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist a fost primit la 2 noiembrie 1984 de către Boris N. Ponomarev, membru supleant al Biroului Politic al C.C. al P.C.U.S. şi secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În ultima zi a vizitei sale în URSS, Nicu Ceauşescu a ajuns la Kremlin pentru a se întâlni cu Konstantin Ustinovici Cernenko (deja grav bolnav) şi a transmite personal mesajul tatălui său.
Până în prezent nu am găsite în arhivele româneşti mesajul trimis de Nicolae Ceauşescu lui Konstantin Cernenko şi nici pe cel sovietic, expediat la Bucureşti prin intermediul fiului şefului statului român. În stadiul actual, putem doar să presupunem că preşedintele României l-a informat pe liderul P.C.U.S. despre convorbirile cu preşedintele Richard von Weizsäcker şi cancelarul Helmut Kohl (15-17 octombrie 1984).
Ceea ce cunoaştem însă cu siguranţă este faptul că, la 13 noiembrie 1984, Boris N. Ponomarev a efectuat o vizită la Bucureşti, la invitaţia Comitetului Central al P.C.R. Cu acel prilej, demnitarul sovietic a înmânat lui Nicolae Ceauşescu un mesaj din partea lui Konstantin Cernenko, în care s-a menţionat despre tratatul de prietenie dintre cele două ţări şi acordul sovieto-român încheiat în luna iunie 1984, la sfârşitul vizitei efectuate la Moscova de către liderul politic român.
Vizita de prietenie a lui Boris N. Ponomarev în România a fost urmată de desfăşurarea Congresului al XIII-lea al P.C.R., în cursul căruia Nicolae Ceauşescu a fost reales în funcţia de secretar general al Partidului Comunist Român (Bucureşti, 19-23 noiembrie 1984).
[[1]] Nicolae Militaru (n. 10 noiembrie 1925, comuna Băleşti, jud. Gorj – d. 27 decembrie 1996, Bucureşti) a fost ofiţer-student la Academia Militară „Mihail Vasilievici Frunze” (Moscova, 1952-1956), şef de stat major al Diviziei 10 Infanterie, apoi comandant al marii unităţi de la Iaşi, comandant al Diviziei 2 Infanterie (de la Craiova), şef de stat major al Armatei a III-a (la Cluj-Napoca, 1961-1965), comandant al Armatei a III-a (17 iunie 1965 – 8 iulie 1969) şi comandant al Armatei a II-a (la Bucureşti, 8 iulie 1969 – 5 iunie 1978).
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu