Raportul MCV poate fi citit, în ceea ce are mai important,ca anatomia unui stat care se întemeiază, la nivelul reprezentării politice din Parlament, pe economia privilegiilor. Simbolic, documentul european notează două dintre simptomele acestei patologii: atacurile, constante şi virulente, ale unor politicieni la adresa justiţiei şi dezvoltarea practicilor ce transformă imunitatea parlamentară în scut de protecţie pentru membrii Camerelor. Ceea ce domină, încă, România, este un sistem clientelar ce a luat în stăpânire statul, resursele sale şi pe cetăţeni.
Că politicieni precum Preşedintele Senatului elaborează teorii novatoare privind democraţia, al căror scop este domesticirea DNA şi a Înaltei Curţi, nu este surprinzător. Călin Popescu- Tăriceanu nu face decât să exprime ostilitatea pe care o parte semnificativă a elitei parlamentare o nutreşte faţă de ideea de egalitate în faţa legii. Ori de câte ori acţionează spre a bloca solicitările procesual-penale ale procurorilor, parlamentarii reafirmă principiul pe care se fondează viziunea lor despre stat.Camerele întruchipează voinţa suverană a naţiunii, în mod absolut. Dincolo de această suveranitate ilimitată nu ser mai află nimic. Nici constituţie, nici egalitate constituţională,nici domnie a legii.
Raportul MCV este o piesă, nouă, în acest dosar ce ilustrează incapacitatea sistemică a statului român de a-aşi asuma funcţiile sale elementare. Referinţele din Raport la inexistenţa unui cod de integritate al parlamentarilor sau la ineficienţa sistemului de achiziţii publice sunt inseparabile de această temă centrală a corupţiei. Destructurarea sistemului ce parazitează reursele publice reclamă existenţa unei justiţii independente. Atacurile împotriva ei sunt reacţia, naturală, a unui organism transpartinic ce se consolidează prin spoliere şi subdezvoltare.
“ Corupţia ucide”- mesajul din zilele de după drama de la “Colectiv” nu are nimic patetic sau dramatic. Viitorul pe care îl proiectează politicienii români nu are nimic în comun cu idealul bunei guvernări- în acest proiect figurează o singură agendă, aceea a rapacităţii şi solidarităţii de clan. Relaţiile care se stabilesc între oficialii locali, parlamentari, membri ai administraţiei centrale şi operatori economici sunt întemeiate pe un cod de conduită cimentat timp de decenii. Cazul Bucureştiului, acolo unde administraţia Oprescu şi primarii de sector au transformat panseluţele în reţetă de jaf instituţionalizat, este doar unul dintre acestea.
Statul român nu are nici un alt interes în afara protejării poziţiilor pe care le deţine oligarhia conducătoare: iată ceeea ce se poate citi în analiza pe care o propune Raportul MCV. Reforma statului este alternativa la extinderea acestei formule de subdezvoltare structurală. În contextul unui an electoral precum 2016, Raportul MCV formulează, implicit, o agendă pe care fiecare dintre votanţi poate să o urmeze. Economia privilegiilor este incompatibilă cu libertatea politică şi antreprenorială a cetăţenilor români. Cei care o apără sunt inamicii implacabili ai libertăţilor noastre.
Raportul MCV din ianuarie 2016 conturează un tablou familiar atâtora dintre noi. Revolta civică din noiembrie este, deja, amintire. Stagnarea şi complicităţile sunt dominante. Anul 2016 , cu seria sa de alegeri, poate fi începutul unui nou îngheţ politic. Justiţia independentă şi egalitatea în faţa legii sunt alternativa la această consolidare a subdezvoltării. Luciditatea democratică ne impune apărarea acestor instituţii şi valori.
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Citeste mai multe despre: coruptie, libertate, Raport MCV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu