În 2002 se interzice dreptul de a fuma în spaţiile publice închise (adică în toate spaţiile din instituţiile publice centrale şi locale, instituţii sau unităţi economice, de alimentaţie publică, de turism, comerciale, de învăţământ, medico-sanitare, culturale, de educaţie, sportive, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, spaţiile închise de la locul de muncă sau alte spaţii prevăzute de lege, cu excepţia spaţiilor delimitate şi special amenajate pentru fumat din incinta acestora; în aceste spaţii, fumatul este permis numai în camere special amenajate pentru fumat), cu excepţia barurilor, restaurantelor şi discotecilor dacă sunt ventilate corespunzător. În 2003 se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de stat şi private.
Legislaţie internaţională
În art. 8 din Convenţia-cadru WHO pentru controlul tutunului din 2003, ratificată în anul 2005 de România se prevede că: „Fiecare parte va adopta şi va implementa în zonele de jurisdicţie naţională existente, stabilite de legea naţională, şi va promova activ la nivelul său de autoritate adoptarea şi implementarea unor măsuri eficiente legislative, executive, administrative şi/sau de altă natură, asigurând protecţia împotriva expunerii la fumul de tutun la locurile de muncă interioare, în mijloacele de transport public, locurile publice interioare şi, după caz, în alte locuri publice”.
Prin Directiva 89/622/EEC s-a prevăzut în art 4 ca pe toate pachetele de ţigări să fie scris avertismentul “Tutunul dăunează grav sănătaţii”. Ea a fost abrogată de Directiva 2001/37/CE care în art. 2 prevede ca pe fiecare pachet să scrie „Fumatul ucide/fumatul poate ucide” sau „Fumatul dăunează grav sănătății tale și a celor din jurul tău”.
Noua lege
Printr-o lege adoptată în decembrie 2015 şi care va intra în vigoare în 45 zile de la data publicării în anul 2016, se prevede în mod expres că se interzice fumatul în toate spațiile publice închise (redefinit ca orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent), spațiile închise de la locul de muncă (orice spațiu care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă, astfel cum este definit în Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006), mijloacele de transport în comun (orice vehicul utilizat pentru transportul contra cost al persoanelor; inclusiv ţigară electronică), locurile de joacă pentru copii (orice spaţiu închis sau în aer liber, destinat utilizării de către copii). De la prezentele prevederi fac excepție celulele pentru deținuți din penitenciarele de maximă siguranță. Se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat și private.
Aşadar, noua lege nu interzice fumatul în propria casă, pe stradă sau în pădure. Rămâne interzis dreptul de a fuma în instituţii publice, de învăţământ, sanitare. În instituţiile publice nu se mai permite fumatul nici măcar în locuri special amenajate. În plus, se interzice acum fumatul în baruri, discoteci, restaurante, taxi, locuri de joacă pentru copii. Se interzice comercializarea produselor din tutun în unitățile sanitare şi cele de învățământ, de stat și private, inclusiv în cele de învăţământ superioar (ceea ce până acum era exceptat).
Dreptul la sănătate şi fumatul
O să îmi spui că e treaba ta ce faci cu trupul tău, întrucât ai un drept la fumat. O să îţi răspund că nu există vreo reglementare în acest sens: nici Constituţia, nici legea nu consacră acest drept.
O să îmi spui că ceea ce nu e interzis e permis şi până acum ai avut un astfel de drept, la fumat. O să îţi răspund că tocmai s-a interzis fumatul tău, deci acest argument nu mai merită un contraargument.
O să îmi spui că nu e în regulă ca statul să îţi limiteze libertatea. O să îţi răspund simplu: ai libertatea să fumezi cât vrei în casa ta şi, din păcate, pe stradă.
O să îmi spui că viaţa ta privată te priveşte şi că statul nu poate să intervină. Îţi voi răspunde că acest lucru este valabil cât timp tu nu intri în contact cu alţi oameni. Căci în acel moment tu nu îţi poţi exercita drepturi ce ţin de viaţa privată (inclusiv dreptul natural de a face ceea ce vrei cu trupul tău) astfel încât să afecteze drepturile mele (în speţă, dreptul meu la sănătate). Or, tocmai ţi-am demonstrat mai sus că fumatul pasiv mă afectează negativ, iar eu nu admit ca tu să îmi produci un rău.
O să îmi spui că nu s-a demonstrat că fumatul pasiv ucide. Îţi voi răspunde că dovezile ştiinţifice sunt incontestabile şi că ele au fost luate în considerare, fiind menţionate în expunerea de motive a Legii 349/2002, reiterate în art. 8 pct. 1 din Convenţia-cadru („Părţile admit că dovezile ştiinţifice au stabilit clar faptul că expunerea la fumul de tutun provoacă moartea, diverse boli şi invaliditatea fumatul activ şi fumatul pasiv generează boli şi decese”) şi la para. 25 din Directiva 2001/37/CE („S-a dovedit că produsele din tutun conțin și emit numeroase substanțe nocive, precum și agenți cancerigeni cunoscuți ca fiind periculoși pentru sănătatea umană prin aprindere. S-a dovedit, de asemenea, în ultimii ani că fumatul pasiv este periculos mai ales pentru copiii nenăscuți și pentru sugari și că poate provoca sau agrava problemele respiratorii la persoanele care inhalează fumul”).
O să îmi spui că legea discriminează între cetăţeni, atât timp cât legea din 2015 permite fumatul în penitenciare. O să îţi răspund că în data de 27 ian. 2016 Curtea Constituţională tocmai a respins o excepţie de neconstituţionalitate exact pe acest motiv.
O să îmi spui că legea e nedreaptă. O să îţi răspund cu un argument preluând argumente din gândirea iluminiştilor: pentru că România e democraţie reprezentativă, deciziile se iau de către popor pentru popor, prin Parlament; or, legea în cauză a fost adoptată de Parlament, deci ea nu este a Parlamentului, ci a poporului, şi că orice lege adoptată de popor este…dreaptă, căci însuşi poporul nu poate lua decizii contra lui însuşi. Tocmai de aceea, în limbajul uzual, există sinonimie între „lege” şi „drept”. Cu alte cuvinte, unde e lege nu e tocmeală; legea se respectă chiar dacă nu ne convine.
O să îmi spui că trebuia întrebat poporul cu privire la noua lege. Îşi voi răspunde că trei sferturi din români apreciază legea antifumat.
O să îmi spui că sunt foarte mulţi fumători. O să îţi răspund că in România un sfert din populaţie se declară fumătoare – între noi fie vorba, este cam mult, căci în lume doar unul din şapte oameni fumează.
O să îmi spui că minoritatea trebuie protejată împotriva majorităţii. Eu o să îţi răspund la fel de dur: când minoritatea face rău fizic majorităţii, cu atât mai mult trebuie protejată aceasta din urmă.
O să spui că există ţări în care se permite ca în anumite localuri să intre numai fumătorii. O să îţi spun că eu personal nu am nimic împotrivă să fie aşa şi în România, dar deocandată noua lege spune altceva.
O să îmi spui că e un paradox că nu ai voie să fumezi într-o instituţie sau un bar unde sunt şi eu prezent, însă ţi se permite să fumezi pe stradă, având în vedere că trec şi eu pe lângă tine. O să îţi răspund că şi aici sunt de acord cu tine: de abia aştept ziua când legea va interzice fumatul pe stradă. La fel, mi se pare total inechitabil ca tu să nu poţi fuma într-un loc cu nisip dintre blocuri unde se joacă copilul meu, dar să ai voie să fumezi pe plajă unde eu merg cu puştiul. Aşa că în viitor va trebui fie să se declare plaja ca loc de joacă pentru copii (prin lege sau, cine ştie, poate se găseşte vreun judecător curajos care să decidă asta), fie să se interzică expres fumatul pe plajă.
O să îmi spui că te laşi de fumat şi te apuci de narghilea. O să îţi răspund că o oră de fumat narghilea echivalează cu fumatul a 200 de ţigări; şi că sper că nu o să începi să îmi spui că pipa sau trabucul nu sunt nocive.
O să mai faci o încercare şi îmi vei spune că ţi se afectează dreptul tău la proprietate. Eu o să rămân uimit la un astfel de argument, dar o să fac o analogie pe înţelesul tău ca să înţelegi că nu există drepturi absolute. Să presupunem că tu îţi cumperi un cuţit de bucătărie; sper că eşti de acord cu mine că nu poţi să omori pe nimeni cu el doar pentru că e proprietatea ta, având, chipurile, dreptul să faci ce vrei cu el.
Concluzie
Sunt nefumător – asta mă priveşte. Tu eşti fumător – asta te priveşte pe tine, dar şi pe mine, căci ceea ce faci tu mă poate afecta. Şi cum oricărui drept îi corespunde o obligaţie corelativă, reţine că eu am dreptul la sănătate şi tu ai obligaţia corelativă de a mi-o proteja. Prin urmare, legea îţi permite în continuare să fumezi, dar fără să îmi afectezi sănătatea.
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu