luni, 18 ianuarie 2016

Criza vaccinurilor ia amploare | Peste 36.000 de bebeluşi, în pericol

Vaccinul pentru imunizarea bebeluşilor împotriva unor boli grave, pe care ministerul nu l-a mai putut procura din cauza că producătorul a refuzat să-l mai livreze, a dispărut chiar şi din farmacii. Astfel, peste 36.000 de bebeluşi ar putea să se îmbolnăvească grav dacă autorităţile nu găsesc cât mai repede o soluţie salvatoare.

  • Copiii până într-un an trebuie vaccinați la 2, 4 și 11 luni cu vaccinul care lipsește de ceva vreme
Publicitate
Dacă până în urmă cu ceva timp vaccinul Hexacima - folosit pentru imunizarea bebeluşilor împotriva hepatitei B, poliomielitei, difteriei, tetanosului, tusei convulsive şi a câtorva tipuri de infecţii respiratorii - mai putea fi procurat din farmacii, acum nici măcar acestea nu îl mai au în stoc. Serul lipseşte din toate lanţurile mari de farmacii, care susţin că a trecut deja ceva timp de când nu l-au mai avut pe stoc.
Ministerul Sănătăţii caută soluţii
Sunt deja câteva luni de când producătorul vaccinului Hexacima, care avea contract cu Ministerul Sănătăţii, nu a mai aprovizionat nici o ţară din Uniunea Europeană cu serul necesar pentru imunizarea bebeluşilor la vârsta de două, patru şi 11 luni. Mai exact, acesta şi-a încălcat pur şi simplu contractul, refuzând, din motive necunoscute, să-şi mai aprovizioneze clienţii. Medicii de familie din întreaga ţară au rămas astfel fără serul de imunizare, nemaiputându- i vaccina la timp pe bebeluşi, după schema naţională. Şi dacă până nu de mult, părinţii mai puteau cumpăra vaccinul din farmacii - fabricat de o altă firmă -, acum nici măcar acesta nu se mai găseşte. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii nu au găsit încă o soluţie pentru criza cu care se confruntă, însă spun că speră să găsească o rezolvare cât mai curând. Pe de altă parte, medicii de familie cred că singura rezolvare ar fi ca ministerul să rezilieze contractul cu firma care de luni bune nu-şi mai respectă înţelegerea şi să facă un nou acord-cadru cu cealaltă firmă care produce vaccinul atât de necesar pentru bebeluşi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu