duminică, 29 ianuarie 2017

E prea mult, Gabriel Liiceanu et comp!

Autor: Serban Cionoff 29 Ian 2017 - 14:28
Prezent, mereu, la datorie atunci când marile evenimente i-au cerut-o, iată că și acum, în preajma mitingului programat pentru astăzi la orele 17 în Piața Universității, Gabriel Liiceanu dă un mesaj răspicat, de o înaltă ținută culturală, politică și morală. Atunci, în decembrie 1989, Gabriel Liiceanu lansa faimosul,,Apel către lichele’’. De data asta, el dă publicității un nou text incendiar:,,Marea sfidare. E prea mult!’’
 În realitate, fiind vorba despre o diatribă adresată liderilor PSD, în primul rând lui Liviu Dragnea. Pe care, cu o formulă care se vrea zdrobitoare dar nu este decât o mitocănie crasă, îl numește ,,domnule condamnat penal Liviu Dragnea’’. Diatribă a cărei concluzie este că acest partid reprezintă ,,axa răului’’și este singurul vinovat pentru tot ceea s-a întâmplat în România  în ultimii 27 de ani.
 Rămâne de datoria celor vizați să stabilească dacă trebuie și dacă vor  să răspundă acuzelor lui Gabriel Liiceanu, dar, întrucât constat că au și apărut comentarii care exprimă înflăcărata adeziune la cele scrise de domnia sa, socotesc a fi, în egală măsură, loc și pentru alte opinii care iau distanța cuvenită față de susținerile acestei marcante personalități a GDS. Mai corect spus, Grupul de Diversiuni Sorosiste!
Așadar:
-1) Gabriel Liiceanu are vorbe grele împotriva lui Ion Iliescu,  pe care îl acuză că a ctitorit partidul care astăzi este PSD, uitând (sau doar făcându-se că a uitat?!) că printre primele dovezi ale noului curs democratic în care se înscria România se numără și constituirea Grupului de Dialog Social, ca entitate a societății civile. Dovadă că noile autorități, fie ele și provizorii, ale puterii, între care, evident, se afla și Ion Iliescu, au recunoscut și au susținut  această primă entitate a societății civile constituind-o faptul că la acel moment de început GDS a fost onorat de Silviu Brucan, membru al CPUN. Ceea ce reprezenta și un gest de aprobare și de încurajare. Așa după cum , pentru mulți oameni de bună credință, prezența lui George Soros la festivitățile de ctitorire a GDS era un alt semnal , și el frumos și încurajator, de susținere, venit, de data asta, din partea Statelor Unite- care, la acea vreme , nu erau încă ,,Licuriciul cel Mare’’!- a primilor pași ai țării noastre pe cale dezvoltării democratice.  Ceea ce, însă, cei mai mulți dintre noi nu știam era adevărul despre intențiile magnatului american, pe care, cu o mare doză de bună credință (dacă nu chiar de naivitate) îl consideram un filantrop generos și altruist din speța Unchiului Sam.
- 2) Aș fi foarte interesat să cunosc opinia lui Gabriel Liiceanu despre modul în care a evoluat- mulți spun că a involuat !- GDS, care, dintr-o entitate reprezentativă a elitelor intelectualității românești, a ajuns acum doar un cerc închis, cu violente puseuri resentimentare, care, preluând exemplul euro-pârâcioasei Monica Macovei, merge cu jalba în proțap pe la anumite foruri europene, așa după cum, odinioară, se mergea, tot cu jalba în proțap, la Înalta Poartă. Cât despre maniera în care corifeii de ultimă oră ai GDS înțeleg să practice dialogul social rămâne de discutat dacă și în ce măsură interzicerea accesului reporterilor postului Antena 3 la o manifestare care îl avea ca invitat pe Dacian Cioloș, la acea vreme, premierul în exercițiu al României, poate fi considerată un etalon în materie de toleranță, transparență și deschidere…
-3) Tot pentru Ion Iliescu pentru care Gabriel Liiceanu nu are, acum, decât o nedisimulată aversiune, este cel care a aprobat decizia lui Andrei Pleșu, ministrul culturii în guvernul provizoriu, prin care Gabriel Liiceanu era numit director la nou înființata editură ,,Humanitas’’. Editură care, nu se spune pe atunci, prelua patrimoniul fostei Edituri Politice. În realitate, editura nou înființată nu prelua, în mod direct, zestrea fostei edituri a CC al PCR, ci, printr-un flagrant abuz, capitalul material și bănesc al Editurii ,,Nicolae Bălcescu’’, pe care salariații Editurii Politice au decis să o înființeze imediat după 22 decembrie 1989.
- 4) A propos de același subiect ,cam incomod, recunosc, pentru Gabriel Liiceanu et comp, poate ne spune, măcar de data asta, domnia sa unde se află și care mai este soarta arhivei fostei Edituri Politice? Pun această întrebare, încurajat de sintagma ,,gestionarea memoriei comunismului în perioada post-comunismului’’, lansată în revista ,,22’’, oficios al GDS. Pun întrebarea, dar opresc, deocamdată, aici discuția pe acest subiect, deși sunt foarte curios să aflăm ceva mai multe despre care ar fi fost profilul și cine urma să fie coordonatorul colecției,,Cogito’’, prevăzută în planul editorial pentru anul 1990 al fostei Edituri Politice?
-5) Gabriel Liiceanu declară, sub proprie semnătură, că nu mai vrea să ducă ,,o viață dictată de pegra politică a țării’’, enumerând și câteva persoane pe care, evident, domnia sa le include în categoria ,,nominaodiosa’’. Nu intru în detalii, dar țin să îi precizez că, poate nu chiar în mod întâmplător, dosarul Liei Olguța Vasilescu (pe care domnia sa o vrea trecută la index), tocmai a fost retrimis la DNA pentru refacerea anchetei. După aceea, l-aș mai întreba dacă a simțit aceeași voință de igienă morală și politică l-a călăuzit și atunci când  președintele Traian Băsescu trimitea un elicopter ca să îl aducă la discuții, undeva la mare, pe el și pe alți lideri marcanți ai GDS-ului? Traian Băsescu fiind una și aceeași persoană cu cel despre care Gabriel Liiceanu avea să scrie-evident după ce respectivul părăsise Palatul din Dealul Cotrocenilor-, în acești termeni:,,Odată ajuns jos, la picioarele scenei, Traian Băsescu a redevenit  ceea ce pesemne fusese  înainte de a începe urcușul: un contorsionist’’. Când a fost, totuși, sincer Gabriel Liiceanu, atunci sau acum?
-6) Vroind să dea o lovitură decisivă adversarilor, de fapt dușmanilor săi jurați, Gabriel Liiceanu aruncă pe piață întrebarea nimicitoare: ,,Nu vedeți că de o lună, după ce au intrat la guvernare nu sunt în stare să facă un buget credibil țării?’’ Întrebare la care sigurul răspuns corect și cinstit nu poate fi decât acela că nu guvernul și premierul Sorin Grindeanu , dimpreună cu PSD-ul și cu Liviu Dragnea, sunt cei care au creat și întrețin acest periculos impas pe tema bugetului, ci numai președintele Klaus Iohannis și ambițiile sale. Președinte în a cărui barcă au și sărit , se vede treaba, Gabriel Liiceanu și sorosisto-gedesiștii.  Care este, atunci, adevărul: Gabriel Liiceanu vrea să ne înșele?–și asta este grav sau Gabriel Liiceanu se înșeală sau a fost el însuși înșelat?- iar asta este și mai grav!
- 7) Undeva către finalul diatribei sale, Gabriel Liiceanu își ia o măsură de precauție, scriind:,,Mă tem că ne batem degeaba câtă vreme mai mult de jumătate a României stă pe perfuziile cu otravă administrate  zilnic de Antena 3 și RTV’’. Trec peste amănuntul (dacă numai un amănunt poate fi considera?...) că și scrierea domniei sale este tot ,,o perfuzie cu otravă’’, pentru a-l întreba direct dacă acest procent nu îi spune nimic despre cota de credibilitate publică a mesajelor sale și ale co-militanților gedesiști? Cotă de credibilitate care este dată de impactul devastator pe care l-au avut și, din păcate îl mai au, asupra traiului marii majorități a românilor, autocratismul cu care și-a exercitat mandatul prezidențial Traian Băsescu. Autocratism pe care, după cum se vede treaba, l-a preluat și îl continuă Klaus Iohannis.
- 8) Două vorbe aș mai avea de adăugat despre limbajul eminamente elevat  pe care îl folosește Gabriel Liiceanu atunci când se adresează lui Liviu Dragnea, care nu este doar președintele PSD ci și președintele Camerei Deputaților și căruia i se adresează: ,,domnule condamnat penal’’. Mai mult, vroind  să fie vitriolant și neiertător până la capăt, acuzatorul public de certă descendență stalinistă propune să fie inclus în nomenclatorul profesiunilor sintagma ,,condamnat(ă)/ inculpat(ă) penal’’. Pe bună dreptate, ne-a putem întreba ce formulă de adresare ar putea să folosească, la rândul său, Liviu Dragnea? Fără a avea pretenția de a da răspunsul în locul celui direct vizat, îmi permit să sugerez o recitire a faimosului ,,Apel către lichele’’cu care, în acel fierbinte decembrie 1989, Gabriel Liiceanu și-a făcut debutul pe scena politică și social-civică, după care, firește, fiecare este liber să decidă.
 În ceea ce mă privește , ca simplu cititor sau, dacă vreți, ca ,,spectator angajat’’(așa cum am încercat să deprind lecția genială a lui Raymond Aron), nu mai am de spus decât atât: E prea mult, Gabriel Liiceanu et comp!
Citeşte mai multe despre:   Gabriel Liiceanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu