miercuri, 25 ianuarie 2017

Sponsorizări de milioane în fotbal, ignorate de DNA


Sponsorizări de milioane în fotbal, ignorate de DNA



Autor: Ion Alexandru 25 Ian 2017 - 13:40
Sponsorizări de milioane în fotbal, ignorate de DNA lexaarts/Getty Images/iStockphoto Shooting at goal
Vezi galeria foto


Direcția Națională Anticorupție pare să ignore mai multe dosare privind posibile fapte penale, sesizate de două instituții ale statului, referitoare la modul în care Societatea Națională de Transport a Gazelor Naturale SNTG Transgaz SA Mediaș a sponsorizat Clubul Sportiv “Gaz Metan Mediaș“. Una dintre instituţiile care au sesizat DNA-ul condus de Laura Codruța Kovesi este chiar Guvernul României, ca urmare a rezultatului anchetei făcute, în anul 2014, de Corpul de Control al primului-ministru la Transgaz. În 2016, ANI a sesizat, la rândul ei, Parchetul cu privire la săvârșirea unei posibile infracțiuni de conflict de interese de către directorul general al Transgaz, referitoare tot la încheierea unor contracte de sponsorizare cu “Gaz Metan Mediaș“, contracte ulterioare celor verificate de Guvernul Ponta. În acest timp, DNA a declanșat mai multe anchete, finalizate chiar cu rechizitorii de trimitere în judecată, a unor oameni de afaceri sau aleși locali, pentru contracte similare de sponsorizare a unor cluburi sportive. Cel mai răsunător caz de acest gen este cel în care au fost trimiși în judecată fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, și Sebastian Ghiță. La Transgaz lucrează şi Sergiu Lascu, fratele Laurei Codruţa Kovesi, care este director adjunct.

În anul 2014, Corpul de Control al fostului premier Victor Ponta a publicat rezultatele unui raport de control, privind verificările efectuate la SNTGN Transgaz SA Mediaș, unde statul român este acționar majoritar cu un pachet de 58,5% din acțiuni. Controlul a reliefat mai multe nereguli grave din activitatea companiei, în perioada 2009-2013, printre care decontări de cheltuieli pentru personal, decontarea unor vacanțe de lux în destinaţii exotice, achiziția de bunuri și servicii sau derularea unor contracte de achiziții publice încheiate în mod ilegal.

Sponsorizări de trei milioane de euro
Unul dintre punctele verificate de Corpul de Control se referea la analizarea mai multor contracte de sponsorizare și la cheltuielile efectuate de reprezentanții forului de conducere al Societății Naționale de Transport al Gazelor Naturale Transgaz SA Mediaș, în interesul Asociației Club Sportiv “Gaz Metan Mediaș“. Astfel, potrivit sintezei raportului, în perioada 1 ianuarie 2009 – 30 iunie 2013, Transgaz SA Mediaș a derulat un număr de 294 de contracte de sponsorizare, în valoare totală de 18.512.706,15 lei. Potrivit inspectorilor de control, acordarea acestor sponsorizări a avut drept consecință diminuarea profitului net al companiei, profit care se repartizează acționarilor sub forma dividendelor, adică și a statului român, principal acționar la Transgaz.
Dinte aceste sponsorizări, suma de 13.085.350 de lei, adică 70,68 % din valoarea totală a contractelor de sponsorizare încheiate, a fost acordată pentru susținerea unor activități sportive desfășurate de Asociația Club Sportiv “Gaz Metan Mediaș“. “Suma efectiv virată de Transgaz Clubului Sportiv «Gaz Metan Mediaș», cu titlu de sponsorizare, a fost în cuantum total de 12.610.350 de lei”, se arată în raport.
În perioada verificărilor, sponsorizările acordate de Transgaz acestui club sportiv au fost aprobate de persoane care au ocupat succesiv funcția de director general al companiei și avizate de către directorul economic al Transgaz. Raportul mai scoate la iveală faptul că sponsorizările au fost aprobate de către persoane care ocupau funcții de conducere în cadrul SNTGN Transgaz SA Mediaș, în timp ce dețineau și calitatea de membri ai Comitetului director al Asociației Club Sportiv “Gaz Metan Mediaș“. De precizat că Sergiu Lascu, fratele şefei DNA Laura Codruţa Kovesi, este director adjunct în cadrul Transgaz  Mediaş.

Contracte cu dedicație
Ion Lazăr, fost secretar de stat și fost șef al Corpului de Control al premierului Ponta, care a întocmit nota-sinteză a raportului privind rezultatele verificărilor efectuate la Transgaz SA, preciza, în documentul citat, faptul că, având în vedere că, în urma desfășurării acțiunii de control, au rezultat indicii privind implicarea reprezentanţilor Transgaz în acte și operațiuni care pot întruni elementele constitutive ale unor posibile fapte de natură penală, au fost sesizate organele de urmărire penală, respectiv Direcția Națională Anticorupție, urmând ca procurorii sau, după caz, instanța de judecată să hotărască asupra existenței sau inexistenței infracțiunilor și asupra vinovăției.
Au trecut trei ani de la acel moment, fără ca DNA să comunice vreun rezultat asupra celor sesizate de Guvernul României. Mai mult, Guvernul României nu este singura instituţie care a constatat încălcarea legii în legătură cu contractele de sponsorizare încheiatre de Transgaz SA Mediaș cu Asociația Clubului Sportiv “Gaz Metan Mediaș“.
Astfel, în data de 25 martie 2016, Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă, existând și indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, de către directorul general al SNTGN Transgaz SA Mediaș, Ioan Rusu, întrucât, în exercitarea funcției de conducere în cadrul acestei companii, acesta a semnat ma multe documente, având interese personale de natură patrimonială care i-au afectat îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor de serviciu.
Inspectorii de integritate susțin în raportul întocmit că Ioan Rusu a semnat, în zilele de 19 iulie 2012 și 2 aprilie 2013, mai multe hotărâri ale Consiliului de Administrație al Transgaz SA Mediaș, privind aprobarea sponsorizări Clubului Sportiv “Gaz Metan Mediaș“. În cadrul clubului sportiv, Ioan Rusu deținea, la acel moment, și funcția de membru al Comitetului director.

Ginerele directorului Transgaz, antrenor la clubul sponsorizat
Lucrurile nu se opresc însă aici în ceea ce privește neregulile descoperite de ANI în această afacere. Inspectorii au aflat, cu prilejul verificărilor efectuate, faptul că ginerele directorului general al Transgaz, Ioan Rusu, este antrenor secund la echipa de baschet a Clubului Sportiv “Gaz Metan Mediaș“.
Mai mult, directorul Transgaz, Ioan Rusu, a mai semnat, în iulie 2012 și aprilie 2013, două contracte de sponsorizare ale companiei de gaze către clubul sportiv din Mediaș, în valoare totală de 4.200.000 de lei. “Prin semnarea acestor acte în baza cărora Transgaz a sponsorizat clubul sportiv, ginerele lui Ioan Rusu a încasat de la asociația sportivă, în perioada 2011-2015, venituri în sumă totală de 102.806 lei”, mai arată Agenția Națională de Integritate.
O altă acuzație adusă de ANI fostului director general de la Transgaz este aceea că, în perioada exercitării funcției, a participat la luarea unor decizii în cadrul procedurii de atribuire a unui contract de achiziție publică în beneficiul societăţii BAT Mediaș SA. Asta în condițiile în care, spun inspectorii de integritate, Ioan Rusu și acționarul majoritar a SC BAT Mediaș SA s-au aflat în relații de muncă, în ultimii cinci ani. În baza contractului încheiat cu SC BAT Mediaș SA, Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz SA Mediaș a virat în conturile acestei firme suma de 994.690,86 de lei fără TVA.

În 2015, aproape jumătate din sponsorizări s-au dus către “Gaz Metan Mediaș“
Toate aceste sesizări arată modul prin care fonduri importante din profitul Transgaz SA Mediaș au plecat, prin sponsorizări aprobate în cadrul boardului societății, către Clubul Sportiv “Gaz Metan Mediaș” SA. În ciuda sesizării parchetelor, inclusiv a DNA, până la acest moment nu există informații potrivit cărora cineva a fost tras la răspundere
De altfel, potrivit unui raport anual referitor al sponsorizările acordate, Transgaz SA Mediaș arată că, doar în anul 2015, societatea a acordat 74 de contracte de sponsorizare, în valoare totală de 2.688.600 de lei. Din aceștia, suma de un milion de lei  a făcut obiectul contractului de sponsorizare cu numărul 27/2015, acordat aceleiași Asociații Club Sportiv “Gaz Metan Mediaș“, cu titlul de “sprijin financiar necesar desfășurării în bune condiţii a clubului, precum și pentru participarea echipelor de fotbal și baschet la competețiile sportive”.
Pe aceeași listă a contractelor de sponsorizare acordate de Transgaz Mediaș SA în anul 20015 se regăsește și cel cu numărul 42/2015, în valoare de 45.400 de lei, acordat Asociației Jurnaliștilor Independenți din România, pentru “sprijinirea financiară a Congresului Asociației Jurnaliștilor Europeni”, care s-a derulat, în perioada 5-8 noiembrie 2015, la Sibiu”.

Procurorii au trimis în judecată alte afaceri similare
DNA ignoră cu desăvârșire rezultatele raportului Corpului de Control al primului-ministru referitoare la modul în care Transgaz SA Mediaș a sponsorizat, pe bandă rulantă, în mod considerat ilegal, Clubul Sportiv “Gaz Metan Mediaș” SA. În schimb, la aceeaşi instituţie s-au deschis mai multe dosare penale, împotriva altor persoane, pentru fapte similare celor prezentate la Mediaș.
Unul dintre aceste dosare vizează declanșarea, în 2015, a urmăririi penale a fostului primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, acuzat, alături de doi consilieri locali, de abuz în serviciu, pentru că, în anul 2008, au încălcat normele legale privind acordarea de sume de la bugetul local către SC Politehnica Timișoara (fosta Fotbal Club Timișoara), încheind cu aceasta un contract de asociere, în baza căruia a fost alocată, pentru trei ani, o sumă anuală de 9 milioane de lei, cu titlul “sprijinirea echipei de fotbal Politehnica Știința Timișoara”.  “Acordarea unor sume de bani în mod abuziv și contrar prevederilor legale în vigoare, în perioada 2008-2011, din bugetul local al Municipiului Timișoara, în cuantum total de 27.100.000 lei, către S.C. Politehnica Timișoara S.A., sume acordate cu încălcarea principiului oportunității ce guvernează derularea și funcționarea activităților circumscrise normelor dreptului administrativ, nu au servit intereselor comunității, ci doar pe acelea ale unui grup privat de interese, finanțarea fiind astfel ilegală”, se arată într-un comunicat al DNA.
Un alt caz este cel al primarului Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, trimis, în mai 2016, în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită. El este acuzat că, între martie și septembrie 2015, a pretins și primit mită 70.000 de lei pentru susținerea financiară a Asociației Club Sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare. Banii au fost pretinși pentru ca primarul să propună Consiliului Local susținerea financiară a clubului de fotbal cu suma cuprinsă între 1.000.000 lei și 1.200.000 lei.

 Acuzați de finanţarea ilegală a unui club de baschet
Fostul primar al Municipiului Ploiești, Iulian Bădescu, dar și fostul deputat fugar, Sebastian Ghiță, au fost trimiși, de asemenea, în judecată, în anul 2015, pentru operaţiuni legate tot de sponsorizarea unui club sportiv. DNA susţine că, în anul 2013, primarul Iulian Bădescu, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea lui Sebastian Ghiţă, a acordat clubului de baschet controlat de acesta din urmă o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în sumă de 1,5 milioane de lei. Procurorii susțin că această sumă constituie prejudiciu adus atât Primăriei Ploiești, cât și un folos necuvenit obţinut de Clubul de Baschet Asesoft. ”Această finanțare a avut loc în contextul unei selecții de proiecte privind programul «Promovarea sportului de performanță», organizată, în baza legii privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, de către Clubul Sportiv Municipal Ploiești (instituție aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploiești). Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins și primit de la inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în Municipiul Ploiești, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpați”, se arată în rechizitoriu.

Ani la rând, Asociația Club Sportiv “Gaz Metan Mediaș“ a primit sponsorizări succesive de la Transgaz SA, prin semnătura foștilor directori generali ai societății și cu aprobarea directorului economic. Corpul de Control al Guvernului a sesizat, în 2014, DNA cu privire la aceste aspecte. Până în prezent, instituţia condusă de Laura Kovesi nu a comunicat începerea urmăririi penale în această speță.
Sponsorizările au continuat și după 2014, afacerea intrând și în atenţia Agenţiei Naționale de Integritate, care a acuzat un alt director general că a sponsorizat clubul în cauză, în condițiile în care el însuși făcea parte din Comitetul director, iar ginerele său este antrenor secund la echipa de baschet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu