Mașinile cu care sunt aduși copiii la școală reprezintă o problemă
pentru cei care sunt elevi sau profesori, dar aleg să vină pe jos către
unitățile de învățământ. O sesizare despre acest lucru a fost adusă la
cunoștința administrației locale și se referă la curtea interioară
comună a CNRV și LPS. Cei care sunt pietoni se plâng de atitudinea unor
părinți care, dacă ar putea, i-ar duce pe copii cu mașina până la ușa
clasei, deși acest lucru înseamnă, de multe ori, claxoane și nervi, atât
pentru șofer, cât și pentru cei din jur. Solicitată să intervină,
administrația locală a început monitorizarea situației.
”O problemă majoră a fost cea de la CNRV, corpul B, Liceul cu
Program Sportiv cu accederea mașinilor în incintă și care pun în pericol
copiii de acolo. Eu știu că vin părinți foarte grăbiți, da, trebuie să
ne gândim la copiii noștri, dar și la copiii celorlați, drept pentru
care am instituit un punct de monitorizare acolo în zonă. Vom vedea cum
se vor desfășura activitățile în momentul acesta, prin ceea ce am
capacitat acolo. Dacă lucrurile nu se vor desfășura pe rezultatele pe
care noi le așteptăm, vom monta acolo o barieră cu cartelă. Am dorit
zona să fie mult mai deschisă, dar siguranța copiilor este mult mai
importantă decât amenajarea zonei și fac un apel în acest sens și către
cei care vin cu mașinile, terți, dar și profesori și părinți. Eu mi-aduc
aminte că, întradevăr, părinții își conduc copiii la școală în primii
ani, când ei încep, practic, această activitate instructiv-educativă;
dar mi-aduc aminte că eram dus de mânuță, pe jos. Bun, vremurile nu mai
sunt cele care erau, știm că timpul este foarte comprimat, știm că toți
ne grăbim, dar trebuie să ne gândim ca din această grabă să nu se
întâmple, ferească Dumnezeu, vreun incident neplăcut sau să se creeze
vreun prejudiciu”, a afirmat Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu