PSD Roman va anunța candidatul pentru Primăria Roman. Când vom avea alegeri?
Comentând
unul dintre principalele subiecte locale, senatorul PSD Dan Manoliu a
declarat că PSD Roman analizează în această perioadă persoanele care
sunt pe lista finală, pentru a intra în campania electorală în vederea
ocupării funcției de primar de Roman.
„Vă
pot spune doar atât: lucrăm pentru un program pe care vrem să îl aducem
în fața romașcanilor și care să fie credibil, așa cum am prezentat și
programul de guvernare, la nivel național și avem în evaluare trei
candidați, cu care s-a discutat.
În
maxim o săptămână, împreună cu președintele PSD Neamț, domnul Ionel
Arsene și cu cel care va candida din partea PSD Roman, vom apărea într-o
conferință de presă, ca să îl cunoașteți.
Candidatul
PSD Roman trebuie să aibă multe calități, în principal notorietate, pe
care noi le vom analiza și în maxim o săptămână o să-l prezentăm”, a declarat domnul senator PSD Dan Manoliu.
Referitor la stabilirea datei alegerilor locale, pentru funcția de primar de Roman, senatorul PSD a spus că „din punctul meu de vedere, eu zic că e aproape imposibil ca în trei luni de zile să se organizeze alegerile.
Motivele
sunt că trebuie formate birourile electorale, care necesită timp și
logistică, după care două săptămâni de campanie electorală plus o lună
de precampanie. Ar fi vorba de patru luni de zile, de acum înainte. În
țară sunt mai multe localități în care se vor organiza alegeri.
Acum,
Guvernul funcționează numai pe baza de ordonanțe de urgență și este în
organizare. De la 1 februarie, lucrurile vor fi urgentate după ce intrăm
în sesiune parlamentară.”
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu