Compatibilitatea este o enigmă pe care toate cuplurile din lumea
aceasta încearcă să o dezlege. Se spune că ajută la funcționarea
perfectă a relației și că este secretul care stă în spatele poveștii de
dragoste ideale.
Potrivire fizică, sexuală, mentală, spirituală - sunt trăsăturile
care descriu compatibilitatea perfectă și pe care un singur cuplu din
zodiac le deține.
Haideți să aflăm cine este cuplul din zodiac care se potrivește pe toate planurile!
Berbecul și Vărsătorul
reprezintă cuplul cel mai compatibil din tot zodiacul. Aceste două
semne astrale se potrivesc în absolut tot, dacă ținem cont de calitățile
pe care le are fiecare sex al acestor zodii.
Nu va exista niciun moment de plictiseală între cei doi, nu cunosc
semnificația cuvântului „rutină” și rămân interesanți unul pentru
celălalt tot restul vieții.
Iată de ce!
Berbecul este
o zodie masculină, de foc, activă, guvernată de planeta Marte, care
stimulează energia fizică, virilitatea, dominația și curajul. Berbecul
apreciază cu greu sentimentele celor din jur, fiind concentrat mai mult
pe ale sale. Aici intervine Vărsătorul, care are misiunea cea mai
importantă, aceea de a-i gâdila orgoliul și de a-l face pe Berbec să se
simtă tot timpul la înălțime. La mijloc este vorba despre un echilibru
tacit, pe care Vărsătorul se angajează să-l păstreze, tolerându-i
aroganțele și vanitatea partenerului Berbec.
În același plan afectiv, Berbecul iubește intens, pasional și pentru
totdeauna. Sunt printre cei mai fideli membri ai zodiacului, lucru
înțeles foarte bine de Vărsător.
Sentimentele Vărsătorului sunt la fel de intense când își descoperă
jumătatea. Are capacitatea de a analiza foarte clar care sunt șansele de
supraviețuire ale unei relații și este conștient că în cea cu Berbecul
are parte numai de câștiguri din acest punct de vedere: simțul umorului
foarte dezvoltat al amândurora îi ajută să depășească momentele grele,
iar simțul unității, loialitatea, spiritul de aventură și, pe alocuri,
comoditatea sunt trăsături care se regăsesc în proporție de 50-50 la
acești doi nativi ai zodiacului.
Așadar, asprimea și, uneori, violența de care este capabil Berbecul
în relație pot fi echilibrate perfect de calmul, candoarea, voioșia și
prietenia Vărsătorului.
În plan intelectual, Berbecul și Vărsătorul formează, din nou, cuplul
perfect. Fiind zodie predominant intelectuală, la fel ca Vărsătorul,
Berbecul este creativ, activ, tot timpul pus pe fapte mari. Vărsătorul,
la rândul său, este marcat de imaginația creatoare, completându-i
perfect aspirațiile Berbecului. Originalitatea, deschiderea către nou și
nonconformismul Vărsătorului sunt aspecte care, din punct de vedere
mental, intelectual, duc la o potrivire 100% a celor două zodii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu