Zodia noastră spune multe despre personalitatea pe care o
avem și despre ceea ce suntem. Cu toții ne înțelegem mai bine cu
anumite persoane pe care le cunoaștem în decursul acestei vieți, iar
acest lucru se poate datora
compatibilității ce poate exista între zodii.
Datorită calităților pe care le avem, unele persoane ne pot vedea ca
fiind cei mai buni prieteni pe care îi au. Într-o prietenie, legătura se
poate simți diferit în cazul persoanelor implicate. Dacă tu îl
consideri doar un prieten, el te poate vedea ca pe cineva de care nu
s-ar despărți niciodată.
Dacă te-ai întrebat până acum cine te consideră cel mai bun prieten
al său, iată care sunt zodiile pentru care ești de neînlocuit!
Berbec: Balanță, Vărsător
Berbecul este cunoscut pentru ambiția sa. Totuși această ambiție se
poate transforma uneori în nerăbdare, fapt ce te face să reacționezi
prea repede în unele situații. Din cauza acestei trăsături pe care o ai,
cel mai bun prieten al tău este Balanța. Aceasta știe cum să te țină
sub control și să te sfătuiască. Spiritul tău de aventură și caracterul
tău puternic te fac cel mai de nădejde prieten pentru nativul din
Balanță. Cea mai bună echipă o faci însă cu Vărsătorul. Natura ta
încăpățânată este cea care îl face pe prietenul tău să te aprecieze și
să încerce să caute de fiecare dată argumente și rezolvări ale
problemlor împreună cu tine.
Taur: Rac, Vărsător
Relația pe care o ai cu Peștii ar părea imposibilă la o primă
impresie. Totuși faptul că aveți multe în comun vă face să fiți mai tot
timpul împreună și să vă amuzați de tot ce vă oferă viața mai frumos.
Împarți aceleași valori și cu Racul, sunteți amândoi creativi și, în
ciuda diferențelor, nu încercați să vă schimbați. Vă acceptați așa cum
sunteți, iar acest lucru face prietenia voastră să fie foarte puternică.
Gemeni: Berbec, Leu
Îți place firea creativă a Leului și căldura acestuia, iar el te
adoră pentru că mereu știi cum să îl faci să râdă. Împreună, sunteți o
pereche teribilă și vă place să vă aventurați în necunoscut. Însă acest
lucru vă poate crea probleme. Perechea perfectă pe care o faci și cu
Berbecul se datorează faptului că acesta este mereu de acord cu ideile
tale. Împreună, puteți să faceți orice, pentru că nimic nu vă poate
împiedica.
Rac: Taur, Fecioară
Natura ta iubitoare te face cel mai bun prieten pentru Taur, deoarece
acesta găsește în tine o sensibilitate aparte. De asemenea, relația ta
cu Fecioara se dovedește foarte puternică, deoarece vă ridicați unul pe
celălalt atunci când aveți probleme. Fecioara te apreciază pentru toate
sfaturile bune pe care i le dai, iar tu o consideri a fi un prieten de
nădejde, deoarece de fiecare dată este acolo pentru tine.
Leu: Gemeni, Balanță
Ești cea mai specială persoană pentru Gemeni deoarece împreună faceți
cea mai bună echipă, mereu inspirându-l pe acest nativ cu curajul și
puterea ta. Atunci când vine vorba de distracție, ești prima persoană pe
lista Balanței pentru ieșit în oraș. Vă distrați de minune împreună și
nu de puține ori s-a întâmplat să vă prindă zorii zilei împreună.
Fecioară: Rac, Scorpion
Între tine și Scorpion, legătura se creează aproape instantaneu.
Deoarece știi cum să scoți ce e mai bun din acesta și să îl faci
fericit, Scorpionul îți va ține rezervat un loc aparte în inima sa.
Scorpionul este singurul care te poate calma și amândoi scoateți doar ce
e mai bun din voi atunci când sunteți împreună. Racul te apreciază
pentru devotamentul și emoțiile pe care doar tu poți să i le înțelegi.
Balanță: Leu, Săgetător
Echilibrul tău îl face pe Leu să nu se lipsească de prezența ta
niciodată, deoarece mereu îl completezi și îi aduci liniștea de care are
nevoie. Relația cu Săgetătorul este una specială, deoarece amândoi
sunteți doi
intelectuali
care pot discuta aproape despre orice. Mereu vă faceți complimente și
nu vreți să schimbați nimic în relația voastră, pentru că este perfectă
așa cum e!
Scorpion: Capricorn, Pești
Peștii te apreciază pentru încăpățânarea ta și văd în tine curajul
care lor le lipsește. Capricornul crede că ești cel mai bun coleg pe
care îl poate avea, deoarece împreună faceți o echipă foarte bună.
Firile voastre puternice ar putea să vă facă să vă certați uneori, dar
asta se rezolvă imediat deoarece știți să iertați.
Săgetător: Capricorn, Vărsător
Capricornul te adoră pentru atenția pe care o acorzi în tot ceea ce
faci, pentru faptul că îți place ordinea. Relația cu Vărsătorul este
însă una cu totul deosebită, deoarece, în ciuda diferențelor, sunteți
capabili să rezolvați problemele fără să vă răniți.
Capricorn: Scorpion, Pești
Săgetătorul consideră că ești prietenul de care nu se poate lipsi în
niciun moment. Acesta contribuie sistematic la stilul tău de viață,
datorită personalității sale. Buna dispoziție a acestuia te înveselește
mereu și te face fericit. Pentru Pești, ești mereu puterea de care are
nevoie. Atunci când vrea să ia o decizie, ești prima persoană la care
apelează pentru un sfat. Îl ajuți mereu să fie cea mai bună versiune a
sa, iar acest lucru vă apropie foarte mult.
Vărsător: Berbec, Săgetător
Berbecilor le place să fie mereu în compania ta, deoarece lipsa ta de
griji și detașarea îi fac să mai uite de grijile zilnice și să se
relaxeze. Săgetătorul te apreciază pentru inventivitate și pentru
gusturile tale fine în materie de artă. Îți place să stai la povești cu
el și de fiecare dată îl uimești cu loialitatea și cu onestitatea ta.
Pești: Scorpion, Capricorn
Scorpionul crede că ești cel mai devotat prieten pe care îl are.
Faptul că știi cum să îl calmezi și că îi arăți doar partea frumoasă a
vieții te face de neînlocuit atunci când are nevoia de compania ta.
Relația cu Capricornul se bazează doar pe contraste, iar faptul că mereu
vă completați perfect face ca legătura voastră să fie cu adevărat
specială. Știi cum să îi alini temerile, iar acesta știe cum să te
motiveze atunci când nu mai ai nicio speranță.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu