Pe 20 ianuarie a.c., Donald Trump va fi învestit ca președinte al
SUA. Deși era de așteptat ca apropierea ceremoniei de depunere a
jurământului să aducă serenitate și acceptarea rezultatului votului,
dimpotrivă, asistăm la o escaladare a tensiunilor politice și la
plantarea unor câmpuri minate, pentru Administrația Trump. Pe zi ce
trece apar noi temeri și scenarii fataliste promovate, la nivel global,
de către „o anumită parte a presei”. Un asemenea scenariu catastrofic se
referă la faptul că generali în rezervă vor ocupa posturi importante în
Administrația Trump, ceea ce va duce la construirea unui stat
militarist și, implicit, va crește pericolul declanșării unui război. O
critică, în acest sens, a progresiștilor ”, preluată de TomDispatch.com,
este făcută de William J. Astore într-un articol cu titlul ”Too many
generals spoil democracy.
Pe baza acestor presupuneri, unele centre de putere din România au
construit propriile scenarii, considerând că vor avea mâna liberă în
scoaterea la suprafață a rețelelor de putere bine camuflate până acum
câțiva ani. Astfel, ziarul ”Național” susținea, în 19 decembrie 2016, că
nominalizările unor generali, făcute de Donald Trump sunt un semnal
pentru Dragnea: ”…presedintele ales al Americii anunță deja, pe zi ce
trece, că va umple Casa Albă cu generali veterani, dar, mai ales, cu
oameni apropiați de Armată și de sistemul de apărare, iată că și românii
încearcă să țină pasul cu viitoarea stare de fapt din cadrul
Administrației SUA” [i].
Scopul acestui articol este de a analiza plauzibilitatea unui
asemenea scenariu fatalist și de a estima, pe scurt, impactul lui pentru
România.
Cine sunt generalii lui Trump și ce acuzații li se aduc?
În perioada de tranziție, generalii au devenit un bazin de recrutare
pentru funcții politice civile, printre cei nominalizați regăsindu-se și
generalii David Petraeus (pentru Departamentul de Stat) și Jack Keane
(pentru Pentagon). Deși au fost vehiculate mai multe nume, până la urmă
doar trei generali au primit posturi cheie: generalul Michael T. Flynn (fost şef al D.I.A.) desemnat pentru funcția de consilier pentru securitate naţională, generalul James N. Mattis, supranumit ”Mad Dog” (infanterie marină), în postul de secretar la Pentagonului și generalul John F Kelly,
numit secretar pentru Homeland Security. Cei trei au fost deja audiați
și votați, obstacolul cel mai greu de trecut fiind dispensa pe care
trebuia să o obțină generalul Mattis, pentru că o lege nu-i permitea să
obțină acest post dacă nu are 7 ani de la trecerea în rezervă.
Este adevărat că, cei trei, ocupă funcții strategice. Acuzațiile
aduse de presă se bazează pe declarații, pe luarea unor poziții sau pe
elemente din biografia personală a generalilor Flynn și Mattis, descrise
cu lux de amănunte de media americană și răstălmăcite de către presa
românească. Îi voi lăsa pe alții ”să ghicească în cafea” și mă voi
concentra pe o analiză instituțională.
Mai întâi aș vrea să explic de ce au fost consultați atâția generali,
în etapa de tranziție, ceea ce a creat această temere de militarizare.
Cred că este o problemă de context politic intern, în special de faptul
că o parte din elita republicană s-a opus lui Donald Trump, în timp ce
elita militară i-a acordat sprijinul.
Să ne amintim că, în vara anului 2016, o parte din elita politicii
externe și de securitate din Partidul Republican, profesori, analiști și
foști oficiali în Administrația George W. Bush (între ei Michael V.
Hayden, John D. Negroponte, Robert B. Zoellick sau Eliot A. Cohen) au
semnat o scrisoare, prin care și-au exprimat opoziția față de Trump,
considerându-l un risc pentru securitatea națională și pentru bunăstarea
Amercii[ii].
Însă, în septembrie 2016, un grup de 88 de generali au trimis, la
rândul lor, o scrisoare de sprijin pentru Donald Trump, văzând în el
omul care va corecta cursul politicii externe și de securitate[iii].
”Curtarea” generalilor a făcut-o și Hillary Clinton, mai întâi prin
discursul generalului John Allen, la Convenția Democratică din iulie
2016, apoi printr-o scrisoare semnată de 95 de generali, ce a apărut
doar la câteva zile după scrisoare celor 88 de generali ce-l sprijineau
pe Trump[iv].
Explicația de ce generalii în rezervă au devenit ”câmp tactic” pentru
campania electorală se datorează faptului că armata americană are o
foarte bună imagine publică iar ”spin-doctors” specializați în marketing
electoral au captat această resursă. Este o enigmă de ce mass-media
prezintă pericolul militarismului doar în cazul generalilor lui Trump,
deși generalii lui Hillary au fost la fel de numeroși și de activi în
campania electorală. Cert este că generalii lui Trump îl vor ajuta în
bătălia instituțională.
Apropos de bătălia instituțională: Trump s-a anunțat ca un președinte
anti-sistem, ceea ce înseamnă că va trebui să aibă piloni de forță
împotriva ”paraziților” de pe Wall Street (lobby economic) și
”paraziților” de pe K-Street (lobby-ul politic) dar și frontul deschis
cu o parte din serviciile de informații. Abordarea anti-sistem a lui
Trump nu este de tip revoluție ci se va desfășura în cadrele
instituționale ale Constituției americane. Din această perspectivă, cea
mai importantă problemă instituțională reclamată este cea a mecanismului
de control democratic civil.
Ce este controlul democratic civil?
Controlul civil asupra militarilor reprezintă un mecanism democratic
specific societăților liberale, cu origini în constituționalismul și
cultura politică americană. Părintele teoriei controlului democratic
civil a fost Samuel P. Huntignton (”The Soldier and the State”),
paradigma sa fiind ”exportată” ca normă comună în NATO, inclusiv în
România. Teama de lovituri de stat își are originea în Convenția pentru
Constituție (1787), făcând ca SUA să aibă armată permanentă abia în
secolul XX. Controlul civil este văzut ca un proces, în care dreptul de
control (oversight) îl au politicienii pentru că lor li se deleagă
puterea, prin alegeri libere. Acest mecanism este mai complex, realizat
printr-un set de pârghii, în care toate cele trei puteri (executivă,
legislativă și judecătorească) au câte ceva de spus. Au existat doar 3
cazuri în istorie de conflicte ale președintelui american civil cu
generalii: cel al lui Lincoln cu McClellan, Truman cu MacArthur și Obama
cu McChrystal. În toate cazurile a prevalat puterea comandantului
suprem. Asta nu însemană că nu au existat miniștri proveniți dintre
generali, după trecerea în rezervă, cazurile lui George Washington,
George C. Marshall sau Collin Powell sunt cele mai cunoscute. Deci
există o temere istorică difuză dar nu o problemă instituțională pentru
ca generalii lui Trump să ocupe funcții în administrație.
O altă problemă este de natura diferențelor culturale. Dacă militarii
sunt preocupați de războaie nu dezvoltă ei oare o cultură militaristă,
îndepărtându-se de cultura democratică a societății-mamă? Problema
aceasta și-au pus-o sociologii militari care au realizat două cercetări
profunde ale diferenței culturale între armată și societate. Prima
dintre ele este o cercetare făcută, la sfârșitul anilor 1990, sub
coordonarea profesorilor Peter Feaver și Richard Kohn, din care rezultă
niște diferențe de opinii și atitudini între civili și militari dar nu
de natura unei ”prăpăstii”[v].
A doua cercetare a fost publicată anul trecut, la Hoover Institution,
unul dintre co-autorii studiului ”Warriors and Citizens” fiind,
paradoxal, James Mattis[vi]. Din concluziile studiului rezultă că există
opinii divergente dar și soluții și politici pentru remedierea acestor
diferențe. Tot de aici rezultă că militarii sunt mai sceptici la
angajarea trupelor în aventuri militare în afara granițelor.
Așadar avem problema numirii a trei generali rezerviști în posturi
ministeriale ale Administrației Trump și acuzația de creare a unui
stat-garnizoană, ce poate aduce perspectiva unui război mondial. Din
punctul de vedere al tradiției istorice, a precedentului constituțional
și legal există puține șanse de materializare a unui asemenea scenariu.
Așa cum arată studiile de sociologie militară, generalii sunt chiar mai
reticenți în angajarea propriilor militari în războaie, iar diferențele
culturale între militari și civili nu sunt așa de radicale.
Implicații pentru România
Nu imi doresc să mă lansez în predicții despre evoluția politicii
externe și de securitate a SUA. Există, însă, câteva „constante” în
estimări: faptul că Trump are o doză de impredictibilitate în decizii,
că este un bun negociator și că va încerca să scoată Wall Street și
K-Street în afara jocului dar va negocia instituțional deciziile cu
majoritatea republicană din Congres și că va încerca să ocolească presa
progresistă. Din aceste ”semnale slabe” se pot face, totuși, niște
recomandări pentru decidenții români.
În primul rând, numirea celor 3 generali de către Trump în posturi
civile nu trebuie să fie un semnal că, generalii din fosta Securitate,
trebuie să clameze poziții în guvernul României. Dimpotrivă, trebuie
analizat cum funcționează mecanismul de control civil în România, după
scandalul Ghiță-Gate, și el trebuie perfecționat. Nu există nicio
asemănare de anvergură între generalii de armată Flynn, Mattis, Kelly și generalii de securitate Iulian Vlad sau Aurel Rogojan.
În al doilea rând, este nevoie de multă atenție la conexiunile
informaționale. Este curios cum toată România a susținut-o simbolic pe
Hillary Clinton și cum presa, analiștii sau politicienii s-au inspirat
și se inspiră doar de la surse gen New York Times, Washington Post, Huffington Post, CNN sau The Guardian.
Pare că nu a studiat nimeni mecanismul de comunicare, prin social media
și ”tweet-politics”, folosit de echipa lui Donald Trump în câștigarea
alegerilor.
În al treilea rând, se remarcă lipsa de substanță a Parteneriatului
strategic româno-american, în sensul că s-au creat așteptări că
americanii ne vor apăra, că nu trebuie să investim în auto-apărare (cum
au făcut polonezii, de exemplu). Asta ne slabește puterea de negociere
și de descurajare, dacă Trump decide, din motive de interes american, să
facă pace cu rușii. Parteneriatul trebuie să treacă dincolo de
trimiterea de trupe în Afganistan și de parteneriatul SRI-FBI,
construind parteneriate pe orizontală, la nivel academic,
neguvernamental sau de afaceri.
În ultimul rând, aș propune ca la ”academiile de științe ale
securității” să se introducă cursuri de înțelegere a negocierii, pentru
a-l înțelege pe Trump și să se scoată cursurile de tip ideologic. Un
prim test de înțelegere a direcției de politică globala va fi dat de
către Trump și generalii săi imediat, la Forumul de la Davos, sau la
Conferința de securitate de la Munchen, din februarie. Acolo vom vedea
cum vor fi tratate problemele globale fierbinți, cum se vor armoniza
punctele de vedere ale Administrației SUA și care este viziunea
Administrației Trump. Până atunci cred că e bine să reamintim vorbele
lui Nicolae Titulescu ”Pentru o buna politică externă, dați-mi o bună
politică internă”.
NOTE ________________
[i] Catalin Tache, Guvernul vine din „Padure”!, Național, 19.12.2016, disponibil la: http://www.national.ro/dezvaluiri/guvernul-vine-din-%E2%80%9Epadure%E2%80%9D-564731.html/
[ii]The New York Times, August 8, 2016, “A Letter From G.O.P.
National Security Officials Opposing Donald Trump”, disponibil la: http://www.nytimes.com/interactive/2016/08/08/us/politics/national-security-letter-trump.html
[iii] ”Open Letter from Military Leaders”, disponibil la: https://assets.donaldjtrump.com/MILITARY_LETTER.pdf
[iv] ”Ninety-Five Retired Generals and Admirals Endorse
Hillary Clinton”, disponibil la: https://timedotcom.files.wordpress.com/2016/09/ninety.pdf
[v] Vezi P. Feaver, R. Kohn, (2002), The Civil-Military Gap and American National Security, MIT Press.
[vi] Vezi Kori N. Schake, James Mattis, Warriors and Citizens, Hoover Institution Press, 2016, disponibil la: http://www.hooverpress.org/Warriors-and-Citizens-P627.aspx
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu