„Referendum pentru toți, să știm dacă suntem hoți!”
Platforma
Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) salută şi apreciază intenţia
Preşedintelui României de a iniţia procedurile pentru un referendum pe
tema graţierii şi a modificării Codurilor Penale. PACT consideră că prin
această decizie Preşedintele României, Klaus Iohannis, îşi îndeplineşte
rolul constituţional de mediator între stat şi societate, alegând ca
această problemă să fie rezolvată în cel mai democratic mod posibil:
prin exprimarea voinţei cetăţenilor.
PACT
a susţinut încă de săptămâna trecută organizarea unui referendum pe
această temă. La propunerea filialei PACT Teleorman condusă de Cristian
Mihai Dide, membrii PACT, prezenţi la protestele de duminică seară din
Bucureşti, au afişat o pancartă cu mesajul: “Referendum pentru toţi, să
ştim dacă suntem hoţi” (a se vedea poza alăturată).
Este
cea mai bună soluţie pentru a şti dacă cetăţenii României îşi doresc cu
adevărat un stat de drept sau vor să fie complicii tăcuți ai celor care
i-au batjocorit şi jefuit în ultimii 27 de ani.
Astăzi,
24 ianuarie 2017, românii sărbătoresc Unirea Principatelor, o zi care
simbolizează consensul şi reconstrucţia naţională. Este un prilej pentru
a reflecta care sunt valorile care vrem să stea la baza națiunii
române. Pentru PACT, una dintre aceste valori este statul de drept.
România nu poate progresa eliberând infractori şi albindu-i pe corupţi
prin ordonanţe de urgenţă.
„PACT
a fost primul partid politic care a susţinut public organizarea
referendumului pentru modificarea Codurilor Penale şi graţiere. Faptul
că Preşedintele României a luat decizia de a organiza acest referendum
este o veste bună pentru noi, cetăţenii indignaţi ai României, cei care
am protestat împotriva acestui uriaş abuz. Vom avea ocazia de a ne
exprima opinia în mod democratic. Este un moment al adevărului pentru
ţara noastră. Este şansa ruperii de trecut şi de aşezare a statului
nostru pe un drum spre un viitor european, al repectului faţă de
cetăţean şi faţă de legi. Probabil că unele partide vor încerca să
saboteze acest referendum şi vor îndemna cetăţenii să nu voteze pentru a
nu se atinge pragul de prezenţă necesar pentru validarea sa. PACT face
apel la toţi cetăţenii României să vină la vot şi să voteze pentru
România modernă, democratică și dreaptă. Acest referendum nu este
îndreptat împotriva vreunui partid politic sau a unei persoane, așa cum
încearcă unii „lideri” să manipuleze opinia publică. Acest referendum
este despre fiecare dintre noi: alegem un stat în care ordonanțele de
urgență sunt cu dedicație, sau un stat în care legea este egală pentru
toţi?”, a declarat Sebastian Burduja, președintele PACT.
Comunicat de presă PACT
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu