vineri, 13 ianuarie 2017

Premieră naţională la Point - O mie de motive cu Florin Piersic jr.

O mie de motive

Premieră naţională
după Every Brilliant Thing de Duncan Macmillan

Vineri, 20 ianuarie 2017, ora 20:00 - AVANPREMIERA
Duminică, 29 ianuarie 2017, ora 20:00 - PREMIERA

Un spectacol despre cât suntem dispuşi să facem pentru cei pe care îi iubim.

Cu: Florin Piersic jr.
Regia: Horia Suru

Traducerea şi adaptarea: Horia Suru şi Florin Piersic jr.

O mie de motive spune povestea unui om care în diferite etape ale vieţii caută lucrurile frumoase din oameni şi din tot ce-l înconjoară, ca să înţeleagă mai bine cine este şi ce-i cu lumea asta! (Horia Suru)

Duncan Macmillan e pescarul care aruncă momeala.
Horia Suru e scafandrul care stă la pândă şi o vede.
Iar eu sunt doar un peştişor rătăcit, care pică în plasa celor doi complici.
Tot ce contează e că am cel puţin o mie de motive să mă duc la teatru
. (Florin Piersic jr.)

Una dintre cele mai amuzante piese despre depresie - şi poate, chiar, cea mai amuzantă piesă, punct. (Lyn Gardner, The Guardian)

Duncan Macmillan este dramaturg şi regizor englez (Lungs şi Every Brilliant Thing sunt cele mai cunoscute piese ale autorului), dar scrie şi scenarii pentru radio şi televiziune, în special pentru BBC. A obţinut numeroase premii atât pentru scriere dramatică, cât şi pentru regie de spectacol (UK Theatre Award for Best Director, Best New Play at the Off West End Awards, 2013).

Parteneri: Pro Drama, Sub25, Metropotam, SapteSeri, Yorick.ro, Teatral.ro, Observator cultural, Ziarul Metropolis, Orasul Meu, Revista Zeppelin, LiterNet.ro, Cinemagia, Business Review, societatesicultura.ro, Decât o Revistă, Revista Arte şi Meserii, umblat.ro, PostModern, Modernism.ro, Urban.ro, HotNews.ro, Zile si Nopti, Vice, artivist.ro, Scena9, Port.ro, B-critic.ro, Scena.ro, Cooperativa Urbana, The Institute, Celsius Magazine

Bilete online: eventbook.ro/other/bilete-spectacol-o-mie-de-motive

POINT
Str. G-ral Eremia Grigorescu 10, Bucureşti
facebook.com/pointarthub // www.whatsthepoint.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu