Să luam un exemplu practic: imaginați-vă că gara din Koln ar avea camere de supraveghere conectate la o baza de date cuprinzând, să zicem, 5 milioane de oameni, printre care toți nou veniții în Germania. In acest caz, computerele i-ar putea identifica rapid pe autorii abuzurilor sexuale în grup cărora le-au căzut victime peste 100 de femei în noaptea de Anul Nou. Sau imaginați-vă că poliția ar fi intervenit încă de seara, verificând actele de identitate și amprentele tuturor persoanelor din zonă, reținându-le pe cele cu cazier sau cu acte în neregula.
Legislația germană pe tema respectării intimității interzice însă înregistrarea “preventivă” a datelor bazate pe informatii biometrice, precum fața sau amprentele, făcând ca autorităților judiciare să le fie extrem de greu să caute chiar și în bazele de date existente . Este adevărat că orice persoană care locuiește în Germania are obligația legală să-și comunice adresa autorităților locale și să aibă asupra sa un act de identitate atunci când se află într-un loc public. Dar polițiștii nu au voie să verifice documente pe stradă, ca să nu mai vorbim de luarea amprentelor. În căutarea unor eventuale activități dubioase, poliția nu are voie nici să investigheze prin intermediul bazelor de date convorbirile telefonice sau căutările pe internet, ca să nu mai vorbim de posibilitatea de a vedea conținutul mesajelor.
Teama de “Big Brother” este îndreptățită. Tehnologia modernă – capacitatea de a colecta, înmagazina și procesa date – oferă niște posibilități nebănuite. Chiar dacă suntem convinși că politicienii și autoritățile le folosesc judicios, nu putem ști sigur cine va fi ales și numit în viitor. Odata pus în funcțiune aparatul de control totalitar, acesta nu va mai fi demontat și ar putea fi folosit în cele din urmă. Este vorba de niște temeri reale. Dar posibilitatea de a ajunge în siguranță acasă noaptea, fără să fi pățit ceva, contează mai mult.
In consecință, pentru Europa liberală, marea problemă este cum să răspunzi dorinței de siguranță a alegătorilor astfel încât să le redai încrederea, fără să renunți la principiile care contează cu adevărat. Asta înseamna să se stabileasca prioritățile. Dacă dorim să păstram circulația fără pașaport între frontierele interne ale Spațiului Schengen, trebuie să acceptam un control mai sever al frontierei externe, o prelungire a autorității dincolo de ea și politici mult mai eficiente în interior. Trebuie create niste piedici vizând prevenirea abuzurilor la adresa sistemului de azil, sustinute de verificări biometrice extrem de atente. Ne trebuie un echivalent al FBI-ului în Schengenland, căruia să i se permită să facă investigații transfrontaliere și să aibă acces la toate bazele de date ale țărilor implicate.
Intr-o lume de coșmar, acest acces ar fi posibil doar pentru că așa spun politicienii și va putea fi folosit pentru a-i supune pe cei care par suspecți unei atente supravegheri sau a-i pune sub interdicția de a mai călători, cu scopul de a preveni eventuale atacuri. In acest sistem, posibilitatea abuzurilor este uriașă.
Datele ar trebui să poată fi accesate însă cu aprobarea judecătorilor (care trebuie protejați de presiuni politice – Polonia, atentie, te rog!). Mai mult, bazele de date trebuie în primul rând folosite pentru a veni în ajutorul investigațiilor: depistând persoanele cu care a stat de vorba un suspect, de exemplu. Contactele lipsite de suspiciuni (o pizzerie sau o companie de taxiuri la care se apeleaza mai des, de exemplu) trebuie excluse din anchetă; alte piste vor trebui urmate.
Potrivit uzanțelor britanice (sau franceze) asta nu înseamnă mare lucru, dar va fi șocant pentru țări ca Germania. Lăsați însă să crească indignarea populației, și atunci alternativele vor fi mai rele.
Traducere de Mihaela Danga
.
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu