marți, 20 septembrie 2016

Investițiile care vor marca dezvoltarea municipiul Roman! Unde se va realiza baza logistică Lidl?

Investițiile care vor marca dezvoltarea municipiul Roman! Unde se va realiza baza logistică Lidl?

poza stire investitiiConducerea Primăriei Roman, „ispitită” de jurnaliști, a dezvăluit care sunt investițiile care vor marca dezvoltarea municipiului Roman, investiții la care se lucrează deja, construcție sau documentație tehnică, și reprezintă o certitudine.
Una dintre investiții este cea de la TRW AIRBAG Roman, la care se lucrează, și care se concretizează, doar atât pot să spun, în dotarea cu două utilaje pe bază de lasere performante care va moderniza tot fluxul tehnologic.
O altă investiție este baza logistică și depozitul Lidl, la care se lucrează deja la documentația tehnică.
Investiția Lidl va fi între strada Plopilor și drumul Tămășenilor. Dumnealor au achiziționat 14 ha acolo și vor construi baza logistică și de depozitare, pe regiunea Moldova.
Mai este o investiție despre care nu pot să vă spun nimic în momentul de față, tot la fel de importantă și de mare dar care nu este „bătută în cuie”.poza stire investitii 2
Nu putem vorbi despre aceasta pentru că s-a mai vorbit de o investiție mai devreme, s-a făcut o gafă, s-a discutat despre aceasta și s-au retras.
Eu sunt convins că în Roman nu mai sunt probleme cu locurile de muncă. În Roman, va fi nevoie de oameni pentru locurile de muncă ce se realiza.
Oficial vă spun că în Roman nu este criză de locuri de muncă, sunt peste 200 de locuri de muncă disponibile pentru angajare, am colegi de-ai mei, oameni de afaceri, care spun că anunță locurile de muncă libere și nu vor oameni să vină să muncească.
Se dau salarii de 1.500 până la 2.500 de lei și nu vor să stea; sunt locuri de muncă plătite cu 4.000 de lei, bucătari sau șoferi, care nu sunt ocupate pentru că nu vor să stea oamenii”, a declarat Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Romanul Financiar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu