Citește și:
"În această seară, doctorul Sorin Păun, managerul interimar al Spitalului Floreasca, mi-a înaintat demisia din funcţia de conducere a unităţii sanitare. În cel mai scurt timp va fi numit un nou manager interimar care să asigure buna funcţionare a acestui spital până la organizarea concursului cel târziu în luna octombrie. Dincolo de problemele de comunicare dintre doctorul Sorin Păun şi parte a personalului din spital, nimeni nu mi-a adus la cunoştinţă elemente care să pună la îndoială onestitatea sa şi calităţile recunoscute de medic chirurg", susţine ministrul Sănătăţii, într-o declaraţie dată presei.
Voiculescu a dat asigurări că Ministerul Sănătăţii va acorda în continuare tot sprijinul Spitalului Floreasca pentru remedierea rapidă a situaţiei.
Anterior, el a apreciat, în urma unei discuţii cu reprezentanţii medicilor demisionari, că la Spitalul de Urgenţă Floreasca există probleme majore de comunicare.
"Am avut o întâlnire lungă cu o parte din medicii care şi-au depus demisiile astăzi. O parte din probleme sunt cu adevărat grave. (...) Sunt două tipuri de probleme: unele obiective şi unele mai degrabă de natură subiectivă, care au de-a face cu funcţionarea unui colectiv. O să mă axez pe rezolvarea celor obiective, dar şi cele subiective trebuie să îşi găsească de asemenea soluţionarea", a afirmat el.
Ministrul a adăugat că la nivelul spitalului au existat probleme cu anumite medicamente, dar că acestea au fost soluţionate.
"Înţelegerea mea este că aceste probleme au fost rezolvate între timp şi că au fost probleme cu aprovizionarea de medicamente pe termen scurt. Între timp vorbim mai degrabă de probleme contabile şi de probleme de comunicare, probleme majore de comunicare", a precizat Voiculescu.
Întrebat dacă există şi medici de la alte secţii ale spitalului care şi-au exprimat nemulţumirea, Voiculescu a spus că problemelor de comunicare de la Spitalul Floreasca li se adaugă şi problemele sistemului sanitar: personalul insuficient şi volumul mare de muncă.
De asemenea, el şi-a exprimat speranţa că rezolvarea problemelor de comunicare va soluţiona impasul de la spitalul Floreasca. "Cred că aceste probleme, de comunicare, au dus unde suntem astăzi", a reiterat el.
Ministrul a subliniat că spitalul are o importanţă strategică şi că îşi doreşte rezolvarea cât mai rapidă a problemelor apărute. Miercuri, în jurul orei 22.30, ministrul s-a întâlnit şi cu managerul Spitalului Floreasca, Sorin Constantin Păun, pentru a asculta şi punctul său de vedere.
Ministrul de resort a convocat o discuţie cu medicii, la sediul MS, după ce 17 cadre medicale de la Departamentul UPU - SMURD al Spitalului de Urgenţă Floreasca şi-au anunţat demisia.
Sursa: AGERPRES
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu