Teatrul Apropo organizează în 2016 cea
de-a VI-a ediţie a Festivalului Maratonul Teatrului Independent - Bucharest Fringe, în perioada
17 septembrie - 2 octombrie 2016, Bucureşti.
Selecţia din 2016, care cuprinde
peste 40 de spectacole din toată ţara,
a fost făcută de juriul format din Monica Andronescu, Oltiţa Cântec,
Oana Cristea Grigorescu, Cristiana Gavrilă şi Cristina Rusiecki.
Pentru că Maratonul Teatrului Independent susţine prin tradiţie mişcarea
teatrală independentă din România, în 2016 festivalul va cuprinde
patru secţiuni.
Secţiunea Competiţie - cuprinde cele mai valoroase şi originale
22 de spectacole de teatru independent din stagiunea 2015 - 2016.
Secţiunea One Drama - selecţie a celor mai bune monodrame ale ultimilor ani.
Secţiunea Indie Gold - selecţie a celor mai reprezentative spectacole "făcute vreodată" în teatrul independent.
Secţiunea Serile Teatrului Studenţesc - cele mai apreciate spectacole ale absolvenţilor de teatru dedicate publicului tânăr.
Juriul de premiere a celei
de-a VI-a ediţii a festivalului este format din
Maria Zărnescu (critic de teatru),
Nicoleta Lefter (actriţă) şi
Bobi Pricop (regizor). Aceştia vor acorda 7 premii celor mai bune spectacole din secţiunea "
Competiţie".
În 2016
v-am pregătit multe surprize frumoase printre care:

Două premiere în Festival:
O călătorie cu Urmuz de
Radu Popescu şi
O femeie singură de
Dario Fo şi Franca Rame;

Spectacolul invitat de la Teatrul Ariel Târgu Mureş:
Respiraţii în regia lui
Radu-Alexandru Nica;

Spectacolul manifest
HUOOO al Teatrului Auăleu de la Timişoara care va avea loc în Parcul din Piaţa Universităţii.

Atelierul "
O piesă în 24 de ore" care va reuni tineri profesionişti şi studenţi amatori.
Aşa cum
v-am obişnuit în fiecare an
intrarea este liberă pentru studenţi şi elevi (în limita locurilor disponibile), cu precădere la spectacolele din
Serile Teatrului Studenţesc care le sunt special dedicate acestora.
Teatrele partenere din 2016 sunt:
UNTEATRU, Teatrul de Artă Bucureşti, POINT, Teatrul Luni de la Green Hours, Teatrul Act şi Centrul de Teatru Educaţional Replika. Alături de acestea în Festival se vor regăsi şi
spaţii noi şi neconvenţionale,
în buna tradiţie a Maratonului. Biletele la spectacole pentru toate
secţiunile se pot achiziţiona de pe platforma mystage.ro sau în ziua
spectacolului de la teatrul partener.
Vă aşteptăm cu drag la unul dintre cele mai mari festivaluri dedicate
teatrului independent din România - Maratonul Teatrului Independent -
Bucharest Fringe. Ediţia 2016 este organizată cu sprijinul ARCUB,
A.F.C.N., UNITER şi al Ministerului Tineretului şi Sportului.
Selecţia oficială a Maratonului Teatrului Independent, 2016
Secţiunea Competiţie
ediţia a VI-a
1. Foamea noastră cea de toate zilele de Peca Ştefan - Centrul Replika - Bucureşti
2. Apă de mină de Székely Czaba - Teatrul Act - Bucureşti
3. Omul pernă de Martin McDonagh - Teatrul Act - Bucureşti
4. Menajeria de sticlă de Tennessee Williams - POINT - Bucureşti
5. Hedwig and the Angry Inch: The Missing Half de John Cameron Mitchell - POINT - Bucureşti
6. Omul care a mâncat lumea de
Nis-Momme Stockmann - Teatrul de Artă - Bucureşti
7. Cerere în căsătorie de A.P. Cehov - Teatrul de Artă - Bucureşti
8. The Sunset Limited de Cormack McCarthy - UNTEATRU - Bucureşti
9. Hamlet după William Shakespeare - UNTEATRU - Bucureşti
10. Livada de vişini de A.P. Cehov - UNTEATRU - Bucureşti
11. Pe jumătate cântec de Crista Bilciu - INDEPENDENT - Bucureşti + One Drama
12. Fata din curcubeu de Lia Bugnar - Godot
Cafe-Teatru - Bucureşti + One Drama
13. Aglaja după Aglaja Veteranyi - C.C.U.N.B. - Bucureşti
14. Opiniile unui clovn după Heinrich Boll - Teatrul Luni - Green Hours - Bucureşti + One Drama
15. Istoria subiectivă a fragilităţii de Ana Cucu Popescu - Reactor - Cluj
16. În viitorul apropiat de Petro Ionescu - Reactor - Cluj
17. Galaxy - creaţie colectivă - Create.Act.Enjoy - Cluj
18. Ea e băiat bun de Eugen Jebeleanu - Colectiv A - Cluj + One Drama
19. Occupy Yourself de Váróterem Projekt - ZUG Space - Cluj
20. Plex după Eric Bogosian - Artscape - Baia Mare
21. MaRó de Székely Czaba - Yorick Studio - Tg. Mureş
22. Over the Rainbow după Jonas Gardell - Teatrul FIX - Iaşi
Notă: Din motive care nu au depins de organizatori, spectacolele: Omul care a mâncat lumea de Nis-Momme Stockmann de la Teatrul de Artă Bucureşti şi Fata din curcubeu de Lia Bugnar de la Godot Cafe-Teatru nu au putut fi programate în cadrul festivalului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu