Despre fumat, cu moderatie

Mihai Damian ianuarie 8, 2016 Societate/Life
96 comentarii 1,884 Vizualizari

Acum mai bine de 25 de ani in familia de cuvinte a lui “moderat” nu se nascuse inca “moderatorul”. Si precum despre celelalte evenimente care au urmat dupa 89 nimeni nu îi prevedea aparitia. Nu existau pe atunci dezbateri, reuniunile publice erau interzise – cu exceptia sedintelor searbede ale partidului comunist – iar discutii politice nu se purtau nici macar in familie. Singurul spatiu care oferea o relativa libertate de exprimare era stadionul. Acolo puteai injura in voie jucatorii echipei adverse chiar daca respectiva era a Militiei, a familiei prezidentiale sau a nu stiu carui potentat al regimului. Chiar daca suntem nemultumiti de multe aspecte din societatea româneasca actuala, trebuie sa recunoastem in mod obiectiv ca evolutia ei in doar un sfert de secol este impresionanta. Inclusiv in ceea ce priveste libertatea de expresie. De la televiziunea cu program impus de slavire a regimului ceausist, urmata de cea zisa “libera” de la inceputul anilor 90 controlata in fapt de FSN, am trecut la o sumedenie de posturi, unele dedicate exclusiv dezbaterilor politice si sociale. Avem talk-show-uri unde orice critica este permisa si au aparut de asemenea si moderatorii. Dar ceva s-a pastrat totusi din vremurile vechi. Stadionul. Nu exista subiect fierbinte în acutalitate fara sa asistam la aparitia a doua tabere ireconciliabile de suporteri. Ca sunt gazele de sist, religia în scoli, Arafat, sau orice altceva. Moderatorii însisi, care ar trebui sa calmeze spiritele, sau macar sa judece impartial, n-au nici o jena în a se alatura uneia dintre tabere. Ultimul exemplu a fost legea anti-fumat. Fumatorii au protestat vehement împotriva tratamentului inuman la care sunt supusi. De partea cealalta echipa nefumatorilor, dupa ani buni de decizii arbitrale defavorabile s-a vazut in sfârsit razbunata. Purtata astfel, dezbaterea nu are nici o noima. Putem însa oare sa discutam si altfel despre acest subiect ? Sa încercam.
1. Ipoteza de lucru Ca sa avem o sansa in discutia noastra ea trebuie sa fie unanim acceptata. Va propun afirmatia :

Fumatul dauneaza grav sanatatii fumatorilor.”

Iata un lucru cu care (mai) toata lumea este de acord. Sigur ca exista si cazurile de negatie extrema de tip “Unchiul X a fumat ca un turc si a trait 90 de ani”. Statistic vorbind un astfel de argument este echivalent cu “Soacra mea a castigat o masina la tragerea Loto.” Exista si bolnavi de cancer sau de alte boli grave care s-au vindecat sau au supravietuit multi ani fara tratament, dar astfel de cazuri sunt irelevante. Realitatea este ca, daca comparam viata cu o ruleta ruseasca, studiile demonstreaza ca fumatorii au mai multe gloante în încarcator. Mai pe sleau, între 10 si 15 ani de viata in minus, pentru cei care fumeaza regulat. Sigur ca si rezultatele respectivelor studii pot fi interpretate subiectiv. “Doar 25% dintre decesele de cancer imputabile fumatului” scria cineva. “Doar” un sfert e deja foarte mult. Mai ales însa, cancerul la plamâni, cel cu mortalitatea cea mai ridicata, este imputabil fumatului în 80% din cazuri ! Circa 30000 de decese anual in Franta de exemplu, cam de zece ori mai mult decât cele în accidentele rutiere. Luam deci de buna ideea ca a fuma nu e sanatos. Si trecem la
2. Rolul statului. In România fumatorii reprezinta cam un sfert din populatie. Putem deci vorbi de o problema de sanatate publica. Si se pune întrebarea fireasca :
Este nevoie de o interventie a statului într-o astfel de situatie ?
In acest punct cvasi-unanimitatea de la punctul 1 se destrama. Parerea celor mai multi fumatori este ca o lege care restrictioneaza fumatul le îngradeste libertatea de-a consuma un produs altminteri legal si ca, pe deplin constienti de riscurile acestuia, ei îsi asuma aceasta alegere. Mai mult platesc – scump – aceasta libertate prin taxele pe care statul le percepe din pretul tigarilor. Argumentul se sustine pâna la un punct. Si totusi gânditi-va bine înainte de-a raspunde “nu” la întrebarea de mai sus. Nu cumva sunteti pe cale de-a condamna orice interventie a statului in materie de politici de sanatate publica ? Sa ne amintim de exemplu de discutiile generate de problema vaccinurilor. Ca si acum, statul a limitat o libertate de alegere impunând practic parintilor sa-si vaccineze copiii. Si atunci au fost cateva proteste ale “negationistilor” à la Olivia Steer si a libertarienilor extremi dar – din fericire – a predominat opinia corecta ca vaccinarea este utila sanatatii întregii comunitati. Mai precis, un copil nevaccinat, pe lânga faptul ca are mai mari sanse sa contracteze o boala, el poate sa o transmita si celor din jur contribuind la propagarea ei. O afirmatie sustinuta temeinic cu cifre si date. Îmi veti spune ca analogia nu e buna deoarece fumatul nu e contagios. Oare ? Ei bine cifrele arata altceva. Copiii fumatorilor au de trei ori mai multe sanse decat ceilalti sa fumeze la randul lor. Fumatul este in mod evident un obicei care se transmite in cadrul grupurilor sociale. In general incepi sa fumezi fiindca esti intr-o comunitate care practica acest obicei : familia, prietenii de bautura, colegii de armata (pe vremuri) si asa mai departe.
Daca ati acceptat deci ca statul trebuia sa intervina in problema vaccinurilor – fiind vorba de sanatatea publica – coerenta logica va cere sa îi acordati un rol activ si in campania anti-fumat. Daca considerati în schimb ca statul nu trebuie sa se implice în probleme de acest tip, parerile noastre se despart definitiv. In ceea ce ma priveste consider ca sanatatea publica trebuie sa fie o prioritate pentru orice stat. Daca sunteti de acord cu aceasta putem trece la urmatoarea intrebare :
3. Care este metoda potrivita ?” Rolul statului în materie de sanatate publica nu se se poate limita desigur la furnizarea de servicii medicale de calitate. In paranteza fie spus al nostru nu exceleaza deloc la acest capitol, dovada fiind mizeria din multe spitale, exodul de medici care nu pare sa îngrijoreze prea mult la nivel înalt, si în general lipsa de încredere a românilor in sistemul medical. În mod evident însa este necesara si o politica de preventie. Este cazul celei pentru vaccinare. Dar în cazul fumatului ? Cateva elemente ale unei campanii preventive existau deja : interzicerea publicitatii, mesajele de pe pachetele de tigari etc. Astfel de masuri au desigur o anumita eficienta. Dar în nici un caz ele nu pot contribui semnificativ la schimbarea unui obicei social în aceeasi masura cu interdictia de-a fuma în locuri publice. Sigur ca este o masura pe care fumatorii o percep ca fiind foarte dura. Sunt de acord cu ei, dar exista o cale de mijloc ? În urma cu nici 20 de ani se fuma înca în avioane. Când s-au emis primele recomandari europene anti-fumat companiile au ezitat sa le aplice, de teama sa nu-si piarda clientii. Cum sa reziste un fumator intr-un avion de cursa lunga ? Si totusi astazi nimeni nu pare socat de ideea ca nu se fumeaza intr-un avion. Mai aproape de zilele si meleagurile noastre, acum câteva luni un club din Sibiu a decis sa devina local fara fum. Clientii obisnuiti (fumatori) au migrat spre alte localuri si clubul respectiv a redevenit spatiu pentru fumatori dupa scurt timp de frica falimentului. Aceste exemple arata ca este iluzoriu sa credem ca lucrurile se pot rezolva de la sine sau prin masuri mai putin drastice ca de pilda crearea de localuri pentru nefumatori sau obligativitatea unor spatii de fumatori/nefumatori in cadrul unui aceluiasi local. Scopul principal nu este sa-i protejam pe nefumatori de fumatori* ci reducerea numarului fumatorilor ! Or exemplele din alte tari arata ca o lege de interzicere a fumatului in locuri publice este foarte eficienta in aceasta privinta.
*Exista si o discutie intreaga despre tabagismul pasiv, dar studiile în domeniu sunt destul de controversate dintr-un motiv foarte simplu : marea majoritate a fumatorilor pasivi sunt fie fosti fumatori activi fie viitori fumatori activi (copiii de ex). Este deci mai greu de evaluat consecinta fumatului pasiv asupra sanatatii lor.
4. Alte argumente si contra-argumente
Pentru igienizarea dezbaterii sa excludem imediat prostiile de genul campania antifumat e sinonima cu discriminarea fumatorilor care e sinonima cu casapirea ungurilor. O idiotenie creata de ditamai parlamentarul european Traian Ungureanu. Din aceeasi categorie senatoarea Cristiana Anghel pentru care campania anti-fumat = fascism fiindca Hitler a luat niste masuri drastice anti-fumat. Daca Hitler – care tinea foarte mult sa aiba o armata (si o natie) sanatoasa – si-ar fi obligat supusii sa-si spele dintii de trei ori pe zi ar fi trebuit sa consideram obiceiul respectiv drept nazist ?
Exista si argumente care merita dezbatute. Unul dintre ele – pe care fumatorii il prezinta cu titlu de “reducere la absurd” – este ca, plecand de la ipoteza noastra, a nocivitatii fumatului, atunci el ar trebui interzis pur si simplu, asa cum este interzisa consumatia de droguri. Este un argument just în principiu dar o astfel de interdictie e greu de pus în practica. Pe de o parte ea ar genera un trafic de contrabanda cu toate problemele aferente. Iar pe de alta parte ar conduce la o pierdere brusca a unei surse importante de venit public reprezentata de taxele pe tigari. Sigur ca putem acuza statul de ipocrizie aici, dar la o analiza mai atenta vedem ca scaderea numarului de fumatori reduce totusi veniturile statului. Nu numai prin faptul ca se vând mai putine tigari ci si prin faptul ca oamenii care traiesc mult genereaza cheltuieli mai mari de la buget prin pensii si ingrijire medicala. Cu alte cuvinte, strict financiar vorbind, statul are tot interesul sa colecteze venituri mari de la fabricantii de tigari care prin comertul care îl fac sa duca speranta de viata aproape cat mai aproape de varsta pensionarii. Mai ales ca al nostru nu cheltuie prea mult cu îngrijirea medicala (în Franta ingrijirea medicala a pacientilor bolnavi de boli asociate cu tabagismul consuma resurse publice de acelasi ordin de marime cu taxele rezultate din vanzarea tigarilor). Cu alte cuvinte, statul român pe care îl înjuram de mama focului ca nu ne apara de incendii si ca în general nu ne prea poarta de grija ia o masura care ne apara de cancer care îl si costa ceva bani, cu alte cuvinte investeste în sanatate. Suntem de acord ?
In loc de concluzie. Prima lege anti-tabac din Franta a fost data de Simone Veil în 1976. Directorul Ligii Anti-Cancer o convinsese ca nu exista alta solutie pentru reducerea cazurilor de cancer la plamâni responsabile de foarte multe decese. Simone Veil era o fumatoare înraita caruia subiectul îi crea fireste un disconfort. Dar, pusa în fata argumentelor medicale, si-a asumat legea si n-a mai fumat niciodata în public de la acea data. Spre deosebire de trepadusii mai sus-citati Simone Veil avea ceea ce se cheama o statura politica. Ar fi putut foarte bine sa-l aduca si ea în discutie pe Hitler. Cu mai mult temei : era supravietuitoare a lagarelor naziste unde îsi pierduse ambii parinti. A ales sa puna interesul public mai presus de confortul propriu. Interesul public versus o ciorovaiala între fumatori si nefumatori. Iata morala acestei povestioare.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro