Republica Internet

Am nevoie de o consultaţie juridică : dacă stau acasă şi lucrez pentru un client care îşi are sediul în Germania, dar are câteva servere închiriate, unul în Franţa, altul în Canada şi câteva la el la sediu, unde îmi desfăşor de fapt activitatea? Îmi trebuie pentru Registrul Comerţului.
Evident, nu pun această întrebare pentru a primi un răspuns ( există oameni care se ocupă şi cu asta), ci pentru a evidenţia o situaţie. La un moment dat legislaţia pusă în faţa realităţii devine caducă. Sigur că principial vorbind, eu fiind un sedentar, am nevoie sa plătesc impozite aici, pentru că atunci când sun la salvare îmi răspunde domnul Arafat, nu omologul lui din Canada, Franţa sau Germania. Dar o grămadă de lucruri din viaţa mea de zi cu zi nu suferă de această limitare geografică, de exemplu, pentru că „je m’appele Gherase, je suis aussi francofon” ca să citez din defunctul „Caţavencu”, revista presei de la cafeaua de dimineaţă conţine mai degrabă ziarele din Hexagon, dat fiind că cele de la noi au  sucombat „de facto” chiar dacă în acte par vii.
Există un fenomen pe care nu aş vrea deloc să îl suprapun cu mult-hulita de unii „globalizare” deşi pe alocuri se întrepătrunde cu aceasta, o mondializare a vieţii de zi cu zi dată de eliminarea barierelor de comunicare  datorată în principal Internetului (dar nu numai, abonamentul meu de telefonie are şi el minute gratuite internaţionale, lucru greu de conceput acum zece sau cincisprezece ani, iar Discovery figurează mereu în topurile audienţei şi pe la noi ).
Consider că ceea ce vedem sunt începuturile unei alt fel de entităţi, am putea spune asemănătoare celei statale, dar care diferă în câteva puncte esenţiale, pentru că probabil graniţele fizice nu au cum să dispară complet în viitorul previzibil. O mulţime din activităţile obişnuite s-au mutat „în spaţiul virtual” ( un termen care nu îmi place pentru că pentru majoritatea Internetul e doar un vehicul, cititul ziarelor este de exemplu la fel de real ca atunci când acestea miroseau a cerneală proaspătă, doar mirosul lipseşte dar se poate rezolva). În acest spaţiu circulă şi o mulţime de bani, pe care de regulă guvernele îi revendică, doar că de la o vreme devine din ce în ce mai greu să îi controleze, oricâte legi ale lui Robin Hood încercă să adopte. Mai mult, recenta Republică a Internetului are şi monedă proprie, decuplându-se astfel de autoritatea băncilor centrale.
După cum ziceam, cel puţin în viitorul previzibil nu putem vorbi de o abolire a graniţelor fizice, deci entitatea de care vorbim nu are cum să devină un „stat” în sensul clasic al cuvântului. Mai ales că guvernele veghează: unii cu urechile ciulite, ascultând traficul în toate direcţiile, alţii cu firewall-ul pregătit să apere „frontierele moralităţii ” sau pe cele ale ideologiei, alţii cu mâna pe comutator.  Aşa că va trebui să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, pentru că puterea aceasta este de altă natură. Cele două împărăţii va trebui deci să coexiste; dar pentru asta va trebui ca în timp să găsească un mod să îşi împartă teritoriul comun. Vorbeam mai devreme de legile Robin Hood: mi se pare  evident că aici avem o zonă în dispută; atâta timp cât vor exista zone cu taxe mai mici, va exista şi tendinţa ca o parte din profituri să se mute în aceste zone. Banii circulă cu viteza … Internetului dintr-un loc în altul; afacerile sunt globale, deci dificil de localizat, aşa cum sugerează începutul textului de faţă. A încerca să îi ţii pe loc este, vorba poetului, vânare de vânt.
Acest fenomen de mondializare nu este nici măcar nou. Folosesc termenul de mondializare, pentru că din punctul meu de vedere globalizarea are legătură cu faptul că iconiţele cu Arsenie Boca se fac în China, iar hamburgerii din Rahova sunt identici cu cei de la Brisbane, fiind vânduţi la acelaşi fast-food şi nu neapărat au legătură cu eliminarea distanţelor geografice ci mai degrabă cu un curent politic şi economic. Fără să insist pe utopia comunistă, care decretase abolirea exploatării ca pe soluţia ultimă care ar desfiinţa statele ( o mondializare bazată pe raportul faţă de muncă, în ultimă instanţă) ne putem referi la fel de bine la perioada premergătoare şi de după „paşopt”. Vehiculul prin care o nouă lume, care crede în drepturile şi libertăţile cetăţeanului, s-a instituit şi practic a schimbat din temelii statele, a fost cultura. Propagată de forţa tiparului ( şi de cea complementară a alfabetizării) cultura, cu precădere cea franceză, a fost cea care a făcut ca într-un timp atât de scurt statele Europei să se schimbe din temelii. Graniţele au rămas, dar din anumite puncte de vedere au devenit nerelevante; drepturile cetăţeanului erau în mare parte aceleaşi în toată Europa, chiar şi în ţara conului Leonida.
Ori, constat că un lucru asemănător se întâmplă acum. Internetul şi comunicaţiile moderne în general au schimbat multe; o parte din atribuţiile statului tind să fie puse în cauză de acestea. Statele vor trebui să se adapteze; din punctul meu de vedere chiar şi discuţia noastră zilnică despre reformarea clasei politice ( discuţie care, constat, este prezentă şi ea în toată Europa şi nu numai) este relevantă în chestiune; politicienii noştri nu sunt cu mult mai odioşi decât cei de aiurea (poate doar  la nivel de detaliu) ci mai degrabă au devenit inadecvaţi perioadei în care trăim.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro