miercuri, 29 iulie 2015

Electrocasnicele vechi sunt preluate gratuit de acasă

Electrocasnicele vechi sunt preluate gratuit de acasă

Electrocasnicele vechi sunt preluate gratuit de acasă
30 July
03:01 2015
Persoanele care schimbă aparatură electrică şi electrocasnică veche nu trebuie să meargă la depozitul pentru deşeuri electronice.  Electrocasnicele sunt preluate, gratuit, de firma de salubritate, după o programare telefonică.

Televizoarele, aragazurile, maşinile de spălat sau alte obiecte electrice ori electronice stricate sau care sunt depăşite tehnologic pot fi duse la depozitul de deşeuri electrice, electronice şi electrocasnice, cu un simplu apel telefonic. Transportul până la acest depozit se face gratuit, iar preluarea echipamentelor se face de o echipă mobilă a operatorului de salubritate. “Este perioada în care mulţi cetăţeni fac curăţenie în casă, mai schimbă câte un obiect din casă cu unul nou şi mai performant. Reamintim tuturor celor interesaţi că noi preluăm aceste obiecte fără niciun cost”, a afirmat Ionel Ciocan, managerul general al SC Rossal SRL Roman.
Cei care vor să scape de electrocasnicele inutile pot apela dispeceratul Rossal SRL Roman, la numerele de telefon 0233.740.487 sau 0729.019.590, de luni până vineri, între orele 7.00 – 15.00. Produsele vor fi ridicate, a doua zi, de echipele mobile ale Rossal, la ora stabilită de comun acord cu reprezentanţii operatorului de salubritate.
Și cetăţenii care locuiesc în comunele arondate municipiului Roman pot apela la aceste numere de telefon. “Avem soluţii şi pentru cetăţenii care nu sunt din oraş. Spre exemplu, dacă sunt mai multe adrese, facem o programare în aceeaşi zi pentru toată lumea şi venim să ridicăm electrocasnicele”, a precizat Ionel Ciocan.
Depozitul pentru deşeuri electrice, electronice şi electrocasnice de la Roman a fost construit, în anul 2009, de administraţia locală, cu resurse financiare din bugetul local şi cu fonduri primite de la Administraţia Fondurilor de Mediu. Depozitul pentru deşeuri a costat 327.000 de lei şi, săptămânal, aici se depozitează între patru şi cinci kilograme de deşeuri. Investiţia a presupus realizarea unui areal împrejmuit, în care se află un şopron pentru depozitare, precum şi un punct de control. Din suma alocată au fost acoperite şi costurile realizării reţelelor de utilităţi – curent electric, apă şi canalizare -, precum şi costurile necesare pentru realizarea unor fose septice.
Conform legislaţiei în vigoare, până la data de 31 decembrie 2015, producătorii de electrice, electronice şi electrocasnice sunt obligaţi să organizeze colectarea deşeurilor de acest tip provenite de la gospodăriile particulare astfel încât să realizeze o rată medie de colectare separată la nivel naţional de cel puţin patru kilograme/locuitor/an. De la 1 ianuarie 2016, rata minimă de colectare anuală a deşeurilor electrocasnice va trebui să depăşească 40%.

Comentarii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu