Tu vii… eu plec, tu pleci… eu vin…
Și tot așa, pe drumuri mute,
Ne-atinge câte-un strop de chin
Ne mai rănește câte-un munte…
Ne-nțeapă cu un vârf de brad
Și-apoi ne mângâie c-o stâncă,
Crezând că dacă ne e drag
Poate să fac-o rană-adâncă…
Tu vii… eu plec, tu pleci… eu vin
Sperând… și, fără de-ncetare
Ne căutăm cu un suspin,
Căci, rătăcind, pe-un val de mare
Ne-am dus spre-al zării infinit
Cuprinși de-o strălucire, poate,
Sau de un gând nedeslușit…
Dorind să fim cât mai aproape
De steaua noastră de prin nopți
Când gândurile, nu doar ele,
Ne tot purtau pe ‘nalte bolți…
Dar ne-am trezit privind la stele…
Și întrebându-ne mereu
De ce pe drum ne poartă timpul,
De ce vii tu, de ce plec eu,
Unde ne este anotimpul?
Tu, de ce vii?… Eu, de ce plec?
Și, unde pașii ne petrec?
Lili Ș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu