Grecia primeşte o veste bună, în sfârşit, după ani de probleme şi
tensiuni. Economia naţională a crescut cu 0,9% în trimestrul al doilea
al anului 2015, faţă de trimestrul anterior.
Citeşte şi Criza din Grecia nu se simte de pe şezlong
De altfel, creşterea este cu 1,6% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut , scrie antena3.ro, care citează MarketWatch.
Citeşte şi Românii merg în Grecia! Peste 9.000 de turişti vor petrece vacanţele în Rodos
Performanţa a surprins pe toată lumea şi se pare că a fost alimentată de cel mai important as al grecilor: turismul. Sezonul a început în forţă şi efectele se văd.
Se estimează că aceste măsuri îşi vor face simţite efectele în al doilea semestru al anului, iar specialiştii avertizează că efectele vor fi de scurtă durată, din cauza introducerii controlului capitalului în luna iulie.
Astfel, creditorii internaţională estimează acum o contracţie a economiei cu 2,3% în acest an, după ce în 2014 Grecia abia a reuşit să scape din recesiunea de şase ani.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu