Iosif Stalin şi fiica sa Svetlana
Când s-a îndrăgostit, la 16 ani, de un regizor evreu, Alexei Kapler,
mai mare ca ea cu peste 20 de ani, acesta a fost deportat în Gulag. Era o
idilă inocentă, dar omnipotentul “părinte al popoarelor” veghea asupra
vieții private a fiicei sale cu pătimașă gelozie. În plus,
antisemitismul, inițial latent, începuse să devină o obsesie pentru el.
Pe Grigori Morozov, primul soț, coleg de facultate, tatăl primilor doi
copii (Iosif și Katia), Stalin a refuzat să-l întâlnească vreodată. A
impus căsătoria cu Iuri Jdanov, belfer ideologic, fiul politrucului
suprem, s-a opus divorțului, apoi, în fine, în 1952, l-a aprobat. Le
vemea aceea, preocuparea principală a “corifeului stiinței” era
“complotul doctorilor”. Isteria antisemită ajunsese la cote paroxistice.
Svetlana l-a socotit pe Lavrenti Beria geniul rău al tatalui ei, dar,
in 1952, Beria insuși se afla intr-o poziție extrem de vulnerabilă. Rudele apropiate ale Svetlanei, familia Svanidze (Alioșa era fratele primei soții a lui Djugașvili) au sfârșit în fața plutonului de execuție. La fel, familia Redens. Polina Semionovna Jemciujina a fost arestată si deportată in Kazahstan sub acuzatia de participare la o conspirație sionistă. După moartea lui Stalin, Svetlana a avut o căsătorie scurtă cu Jonnik (Johnreed) Svanidze, supraviețuitor dintr-un orfelinat destinat copiilor “dușmanilor poporului”.
Unchiul ucis, Alioșa Svanidze
Am notat aici, în viteză, câteva elemente care ajută la înțelegerea
vieții de familie a lui Stalin, dar mai ales la înțelegerea deciziei
Svetlanei de a rupe cu monstruosul sistem creat de falanga bolșevică în
care tatăl ei a jucat un rol decisiv. Le-am regăsit, examinate în
detaliu, în cartea “Stalin’s Daughter” de Rosemary Sullivan, apărută la
Random House anul acesta. Nu întotdeauna foarte profundă, cartea este
captivantă și plină de detalii care te obligă să meditezi la destinul
subiectivității în totalitarism. În 1956, după “Raportul Secret” al lui
Nikita Hrușciov, Svetlana și-a schimbat numele din Stalina în Allilueva.
Era clar că fugea de umbra unui părinte ale cărui crime depășeau, cu
excepția celor ale lui Hitler, tot ce fusese mai feroce în istorie. În
1967, a decis să nu revină din India în URSS.
Svetlana în braţele lui Lavrenti Beria, 8 septembrie 1935
La începutul anilor ’60 a primit botezul ortodox. Și-a amintit,
probabil, că tatăl ei îi spusese cândva, văzând-o citind o viață a lui
Iisus, că acesta a fost un personaj real. Acum, ajunsese a crede în
realitatea divină. A trăit seismul revelațiilor despre crimele
staliniste ca pe un exorcism, a frecventat cercurile disidente, a avut o
lungă prietenie cu criticul și eseistul Andrei Siniavski (va fi chiar
și o scurtă legătură intimă). După momente de criză, a rămas apropiată
de Siniavski și de soția acestuia, Maria Rozanova, l-a apărat pe
disident în momentul atacurilor infame din 1965. Își dorea cu disperare
să trăiască senin, a găsit această serenitate în relația cu fiul unui
rajah. Cum îi prezisese cândva o prietenă, avea să devină soția unui
prinț. I s-a interzis căsătoria, i-a fost recunoscută abia în momentul
când Brajesh Singh s-a stins din viață. Mohorâtul premier Alexei
Kosîghin, acru ca o lămâie, cel care o admonestase cu doar doi ani în
urmă pe tema relației conjugale cu un străin, a decis să-i permită să
plece pentru a azvârli în apa sacră a Gangelui cenușa soțului.
Svetlana Allilueva, New York, 27 aprilie 1967
E greu de spus dacă Svetlana era decisă să “defecteze”, dacă avea un
plan precis, ori totul s-a derulat spontan, asemeni atâtor alte momente
din viața ei. Când s-a înfățișat la Ambasada americană, funcționarii au
rămas perplecși. Nu era vorba de o fugă de balerin sau balerină, ci de
decizia de a nu reveni în “patria socialismului” a fiicei celui al cărui
nume fusese vreme de decenii sinonim cu comunismul mondial. În plus,
avea cu ea manuscrisul unei cărți (“Douăzeci de scrisori către un
prieten”), o relatare discretă și onestă despre ce-a însemnat viața în
anturajul lui Stalin, despre Marea Teroare, despre rudele ucise, despre
deziluzii, despre rolul lui Stalin în asasinarea marelui actor evreu
Solomon Mikhoels și câte altele. Cartea a fost achiziționată de o mare
editură americană și de ziarul “New York Times” pentru suma de un milion
și jumătate de dolari. Era ceva enorm. În acest timp, copiii ei din
Moscova nu știau ce s-a petrecut cu mama lor. Au urmat telefoane,
apeluri, KGB-ul a intervenit direct și indirect.
Iosif Grigorievici Alliluev, fiul Svetlanei
Propaganda Kremlinului a intrat în acțiune încercând să o prezinte
drept o “dezechilibrată”. În mai 1967, președintele KGB-ului, Vladimir
Semiceastnîi, era înlocuit de Iuri Andropov. Întregul arsenal al
poliției secrete sovietice era mobilizat pentru compromiterea Svetlanei.
În iunie, la o conferință de presă după întâlnirea cu președintele
Lyndon Johnson la Glassboro, premierul Kosîghin o numea pe Svetlana “o
persoană instabilă psihic”. Toți agenții de influență ai Moscovei erau
puși în priză pentru a neutraliza efectul cărții Svetlanei, care era
prevăzută să apară în octombrie, exact în momentul semicentenarului
revoluției bolșevice. Cartea a apărut și a avut un efect formidabil.
Marele critic Edmund Wilson, autorul cărții “To the Finland Stattion” a
elogiat-o in “The Atlantic”. La polul opus, Arthur Koestler, enervat de
accentul pus pe dramele din Kremlinul acaparat de clica lui Stalin, a
desfiintat-o in “The Times”, la Londra. A scris cu simpatie istoricul
Arthur Schlesinger.
Svetlana Allilueva, la o conferinţă de presă, 2 februarie 1984
Despre destinul american și tribulațiile ulterioare, mai încolo.
Departamentul de Stat nu a fost fericit aflând de decizia Svetlanei de a
cere azil politic. Cel care s-a ocupat inițial să o îndrume în Statele
Unite a fost marele istoric George Kennan. În plus, cartea spune multe
lucruri fascinante despre faimoasa, gigantica House on the Embankment,
cu ale ei 500 de apartamente și cu istoriile lor misterioase. La prima
ei conferință de presă, la New York, Svetlana a fost intrebată cum vede
rolul tatălui ei in istorie. A spus că Stalin s-a facut vinovat de crime
oribile, dar nu a făcut-o de unul singur, ci impreună cu cei care au
continuat să domnească la Kremlin și după moartea sa. Cu alte cuvinte,
sociopatia era o boala sistemică, nu doar una individuală.http://www.amazon.com/Stalins-Daughter-Extraordinary-Tumultuous-Alliluyeva/dp/0062206109
Text transmis la Radio Europa Libera:
http://www.europalibera.org/content/blog/27125104.html
Articolul poate fi ascultat, in lectura autorului, aici:
http://www.europalibera.org/audio/27125102.html
Recomandare:
http://www.curteaveche.ro/dosar-stalin-vladimir-tismaneanu-marius-stan.html
PS In noiembrie 2011, cand a incetat din viata Svetlana (Lana Peters), am publicat aici, pe “Contributors” un scurt articol:
http://www.contributors.ro/global-europa/nenorocirea-de-a-fi-fiica-lui-stalin-a-incetat-din-viata-svetlana-allilueva-lana-peters/
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Citeste mai multe despre: Alexei Kapler, Alexei Kosîghin, Alioșa Svanidze, Anastas Mikoian, Andrei Jdanov, Andrei Siniavski, antisemitism, bolsevism, Brajesh Singh, comunismul mondial, George Kennan, Grigori Morozov, Iuri Andropov, KGB, Kliment Voroșilov, Lavrenti Beria, Lyndon Johnson, Marea Teroare, Nadejda Allilueva, Nikita Hrusciov, Polina Jemciujina, Raportul Secret, regimul sovietic, Rosemary Sullivan, Sergo Ordjonikidze, sociopatie, Solomon Mikhoels, subiectivitate, Svetlana Allilueva, totalitarism, Vasili Stalin, Viaceslav Molotov, Vladimir Semiceastnii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu