PUBLICITATE
La examenul de Definitivat 2015 s-au prezentat 6.858 de candidati, din cei 9.385 de profesori care fusesera admisi sa participe la proba scrisa, ca urmare a rezultatelor obtinute la inspectiile la clasa.
Ministerul Educatiei anunta intr-un comunicat remis HotNews.ro ca a centralizat rezultatele inregistrate la examenul national de definitivare in invatamantul preuniversitar, sesiunea 2015. Din totalul de 6.858 de candidati prezenti la proba scrisa, 92,78% au obtinut note peste 5. Cele mai multe note (3.158) s-au inregistrat pe tronsonul 8 - 10 (46,23%), adica de catre profesori care au luat definitivatul (nota minima de promovare a examenului de definitivare este 8) si care dobandesc astfel dreptul de practica in invatamantul preuniversitar.
Pe transe de note, situatia este urmatoarea:
- note sub 5: 497 (7,28%)
- note intre 5 si 5,99: 794 (11,62%)
- note intre 6 si 6,99: 1.354 (19,82%)
- note intre 7 si 7,99: 1.028 (15,05%)
- note intre 8 si 9,99: 3.138 (45,94%)
- 20 de candidati (0,29%) au obtinut note de 10
Ponderea notelor intre 8 si 10 atinge procente de peste 50% in judetele:
- 1. Sibiu: 59,4%
- 2. Harghita: 57,3%
- 3. Cluj: 56,9%
- 4. Iasi: 53,5%
- 5. Covasna: 53,1%
- 6. Timis: 51,3%
- 7. Mures: 51,1%
- 8. Salaj: 50,9%
Valori sub 30% apar in judetele:
- 1. Giurgiu: 29,2%
- 2. Caras-Severin: 29,2%
- 3. Mehedinti: 25%
13 candidati au fost eliminati pentru frauda sau tentative de frauda.
Rata de promovare a examenului de Definitivat in ultimii 3 ani
- Definitivat 2014: 63,35%
- Definitivat 2013: 51,26%
- Definitivat 2012: 62,23%
Incepand cu anul 2013, Ministerul Educatiei a decis ca nota minima de promovare a examenului national de definitivare in invatamant sa creasca de la 7 la 8. Cadrele didactice care promoveaza examenul national de definitivare dobandesc dreptul de practica in invatamantul preuniversitar.
Informatii de background (Sursa)
Rata de promovare a examenului de Definitivat 2014 a fost de 63,35%: au promovat examenul 4.953 de candidati din cei 7.819 care au obtinut note la proba scrisa. Comparativ cu rezultatele inregistrate inainte de depunerea contestatiilor (60,62%), s-a inregistrat o crestere cu 2,72 puncte procentuale a promovabilitatii. 57 de candidati au obtinut nota 10. Detalii aici cu privire la rezultatele definitivatului 2014. 40 de profesori au fost eliminati din examenul de definitivat 2014 pentru frauda sau tentative de frauda.
Tot la sesiunea trecuta a examenului, dintre cei 10.764 candidati inscrisi la inceputul anului scolar, au fost admisi sa participe la proba scrisa 9.917 candidati. Dintre acesti candidati eligibili, la proba scrisa s-au prezentat 9.196 (92,73%).
In 2013, rata de promovare a examenului de definitivat a fost de 51,26%. Au promovat examenul 3.409 candidati, dintre cei 6.651 care au finalizat proba scrisa. Fata de rezultatele anuntate inainte de contestatii, s-a inregistrat o crestere de 3,43 puncte procentuale a ratei de promovare. 32 de profesori au obtinut note de 10. Detalii aici cu privire la rezultatele definitivatului 2013
In 2012, rata de promovare a examenului de definitivat a fost de 62,23%. Dintre profesorii prezenti la examen, 25 au obtinut nota 10. La examen s-au prezentat 5.765 (95.64%) de candidati din cei 6.028 care au obtinut media minima (de 7, in acel an) la inspectiile la clasa. 17 profesori au fost dati afara din examenul de definitivat in 2012 pentru ca au incercat sa copieze, iar alti 293 s-au retras. (Sursa) Detalii aici despre rezultatele examenului de definitivat 2012
Ce este definitivatul (Sursa)
Examenul de definitivat este obligatoriu pentru cei care vor sa faca o cariera la catedra, in preuniversitar. Promovarea acestui examen inseamna obtinerea dreptului de practica in invatamantul preuniversitar. Dupa ce au sustinut si trecut examenul de definitivare, profesorii au urmatoarele trepte in evolutia in cariera: gradul didactic II si gradul didactic I.
Profesorii pot sa dea examenul de Definitivat in maximum 3 sesiuni (deci sa-l repete de doua ori, daca l-au picat prima oara), sesiuni sustinute in cel mult 5 ani. Cei care pica Definitivatul pot fi angajati in invatamant doar pe perioada determinata, ca profesori debutanti.
Spre deosebire de Definitivat, titularizarea este concursul de angajare a profesorului intr-o scoala, pe perioada nedeterminata. In cazul in care un profesor a sustinut intai titularizarea, a luat-o, dupa care a dat examenul de definitivat, pe care l-a picat, el isi pierde calitatea de titular, pentru ca i se desface contractul de munca incheiat pe perioada nedeterminata.
Cine intra in examenul de definitivat: profesorii care au un stagiu de predare in specialitate de cel putin 1 an, care au calificativul pentru anul scolar in curs 'Bine' sau 'Foarte bine' si minimum media 8 la cele doua inspectii speciale la clasa desfasurate pe perioada anului scolar.
Examenul scris de Definitivat a durat 4 ore, iar profesorii au avut de rezolvat subiecte de specialitate, din metodica predarii, pedagogie si elemente de psihologia educatiei. Reamintim ca nota minima de promovare a examenului este 8.
Ministerul Educatiei a comunicat, inainte de examen, ca cei mai multi candidati la Definitivat 2015 sunt cadre didactice in invatamantul prescolar (1.801 candidati) si primar (1.433 de candidati) si ca examenul este organizat la 127 de discipline.
Calendarul examenului de Definitivat 2015
- pana la 5 iunie 2015: Efectuarea inspectiilor la clasa
- 8 - 30 iunie 2015: Completarea dosarelor si validarea datelor de inscriere existente in aplicatia electronica
- 9 iulie 2015: Sustinerea probei scrise - Examenul de Definitivat
- 14 iulie 2015: Afisarea rezultatelor
- 14 - 15 iulie 2015: Inregistrarea contestatiilor si transmiterea acestora la centrele de evaluare/ contestatii
- 16 - 17 iulie 2015: Solutionarea contestatiilor
- 18 iulie 2015: Afisarea rezultatelor finale
- 20 - 31 iulie 2015: Transmiterea la Ministerul Educatiei Nationale a tabelelor nominale cu candidatii admisi si validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educatiei nationale
- pana la 1 septembrie 2015: Eliberarea de catre inspectoratele scolare a certificatelor de acordare a definitivarii in invatamant
Citeste mai multe despre ministerul educatiei • rezultate definitivat 2015
[P] ---------------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu