Sanitas cere majorarea salariilor cu 10%
08 July
03:10
2015
“Personalul din sistemul de sănătate şi de asistenţă socială din România, după cinci ani de privaţiuni materiale, în care a fost supraîncărcat cu sarcini, din cauza fenomenului acut de migrare a forţei de muncă, şi nemotivat din punct de vedere salarial, solicită de urgenţă creşterea veniturilor cu minim 10%”, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei Sanitas.
Conducerea Federaţiei a avertizat reprezentanţii Guvernului, în special pe cei ai Ministerului Sănătăţii şi ai Ministerului Muncii, că soluţionarea revendicărilor membrilor pe care îi reprezintă nu mai poate fi amânată. Dacă, până la 15 iulie 2015, nu va fi prezentată o ofertă de creştere salarială, care să satisfacă angajaţii din sănătate şi asistenţă socială, vor fi reluate acţiunile de protest.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu