În perioada 1-9 august 2015, Alexandria se transformă, pentru al zecelea an consecutiv, într-o
scenă de teatru, în care personaje principale sunt tineri liceeni din
toată ţara şi membrii comunităţii locale, care îşi petrec o săptămână de
vară înconjuraţi de cultură, #întrucât IDEO IDEIS.
14 spectacole de teatru profesionist, 10 spectacole de teatru tânăr, 3 masterclass-uri, 5 filme, 16 ateliere, 3 Seri ale Povestitorilor şi 3 spectacole pentru copii sunt doar câteva dintre evenimentele celei de-a zecea ediţii a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr IDEO IDEIS.
"În 2015 sărbătorim schimbarea prefixului festivalului cu o noutate. #Întrucât
IDEO IDEIS, multe persoane îşi doresc să ajungă în Alexandria, să
participe la spectacole şi să ia parte la "magia" festivalului, am
hotărât să punem la dispoziţia publicului o cursă specială Bucureşti-Alexandria-Bucureşti.
În fiecare zi, pe întreaga durată IDEO IDEIS, un microbuz îi va aduce
gratuit la festival pe toţi cei care vor să vadă spectacolele, să
participe la evenimente sau pur şi simplu să-şi revadă vechi prieteni.", spune Alexandru Ion, Co-Preşedinte IDEO IDEIS. Programul complet al transportului gratuit va fi disponibil pe www.ideoideis.ro.
Tinerii actori-liceeni veniţi din întreaga
ţară vor putea participa, în primele patru zile ale IDEO IDEIS, la
Atelierele de Teatru Tânăr, coordonate de tineri actori şi regizori, iar
ulterior îşi vor prezenta spectacolele de teatru în faţa mentorilor şi a
comunităţii din Alexandria, într-un cadru non-competitiv.
Pe scenele IDEO IDEIS se vor juca şi 14 spectacole de teatru profesionist, printre care se numără C.E.O. - Teatrul de Comedie, Bucureşti, The History Boys. Poveşti cu parfum de liceu - Teatrul Excelsior, Bucureşti, Antisocial - Teatrul Radu Stanca, Sibiu, Profu' de religie - Teatrul Naţional Marin Sorescu, Craiova, Flori pentru Algernon - Teatrul ACT, Bucureşti şi Trădare - UnTeatru, Bucureşti.
Vanilla Skype, primul spectacol scris şi regizat de Cătălin Ştefănescu, unul dintre cei 5 mentori ai festivalului, este spectacolul eveniment al ediţiei X. Vanilla Skype este o co-producţie
Teatrul ACT şi Asociaţia TETA şi a luat naştere #întrucât IDEO IDEIS.
Pe scena Casei de Cultură din Alexandria vor urca, pentru prima oară în
această formulă, Marcel Iureş, Preşedinte Onorific IDEO IDEIS, Medeea Marinescu, Andi Vasluianu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu - mentori IDEO IDEIS, Alexandru Ion, Co-Preşedinte IDEO IDEIS, Mircea Postelnicu şi Vladimir Purdel,
membri ai Consiliului Director IDEO IDEIS, dând astfel o formă
artistică unei colaborări începute acum 10 ani, în cadrul festivalului.
Cinemateca Târzie aduce în Alexandria două filme româneşti valoroase: Toto şi surorile lui, în regia lui Alexander Nanău, şi Aferim!, regizat de Radu Jude. Timp de trei zile, Caravana TIFF va aduce în Alexandria proiecţii gratuite de film în aer liber. Masterclass-urile şi Serile Povestitorilor
vor aduce în faţa publicului personalităţi cu experienţă în domenii
conexe teatrului, care vor împărtăşi poveşti şi sfaturi celor prezenţi.
Seria de evenimente dedicate comunităţii locale continuă şi în această
ediţie, cu 4 ateliere de dezvoltare personală Art&Play, 3 spectacole
pentru copii - unul dintre acestea readucându-l
în mijlocul copiilor din Alexandria pe Marian Râlea - şi un atelier de
consiliere parentală, dedicat tinerilor părinţi din Alexandria.
Pentru mai multe informaţii, puteţi accesa www.facebook.com/ideoideis sau o puteţi contacta pe Nicoleta Gavrilă, nicoleta@ideoideis.ro.
Despre IDEO IDEIS
IDEO IDEIS este un festival de teatru dedicat procesului de educaţie
alternativă prin artă pentru liceenii din România. Structura
festivalului include nouă secţiuni: Spectacolele de teatru tânăr,
Atelierele de teatru tânăr, Atelierele de măiestrie, Formare de
formatori - ateliere dedicate trainerilor şi coordonatorilor de trupe,
Spectacole invitate, Cinemateca târzie, Seara Povestitorilor, Masterclass-urile IDEO IDEIS şi evenimente conexe.
Organizator: Asociaţia Culturală TETA
Proiect cultural finanţat de AFCN
Partener principal: BRD Groupe Societe Generale
Parteneri: Primăria Municipiului Alexandria, Inspectoratul Şcolar
Judeţean Teleorman, Consiliul Judeţean Teleorman, Direcţia Judeţeană
pentru Sport şi Tineret Teleorman UNATC, FITS, ICR, Centrul Naţional al
Dansului Bucureşti, Teatrul Excelsior, Godot, Muzeul Judeţean Teleorman,
Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, Call to
Create, Partnership for the Arts, Illy, FNT, Festivalul Comediei
Româneşti, Divan Film Festival, Promenada, Burnas,
Sponsori: Walmark, Aleg Rom#nia, Aqua Carpatica, WIROM, Nicu
Alifantis PFA, Aurelian Săndulescu, Brain SRL, Agropest, Eurocar,
Proinvest, Germino.
Parteneri media: INSTITUTE, THE MAGAZINE, liternet.ro, SUB25,
yorick.ro, Igloo, ziarulmetropolis.ro, DOR, Ziarul Liber în Teleorman,
Teleorman TV, Radio Semnal Alexandria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu