duminică, 2 august 2015

Bancurile zilei: Într-o zi, îi trimite Dumnezeu pe Petru, Pavel, Iosif şi Iuda pe Pământ

POSTAT: 01 August 2015, Ora 23:45

Într-o zi, îi trimite Dumnezeu pe Petru, Pavel, Iosif şi Iuda pe Pământ, să vadă ce se mai întâmplă şi să aducă ce le place lor din ce găsesc. După vreo 3 săptămâni, se aud bătăi în poarta Raiului. - Cine e?, întreabă Dumnezeu. - Petru! Am adus muzică!, după care intră. Dupa 5 zile, alte bătăi în poartă. - Cine e? - Pavel! Am adus băutură şi ţigări! Mai trec 3 zile, se repetă figura: - Iosif sunt! Am adus femei! Şi se-ncinge o petrecere mare, cu hărmălaie, prin care abia-abia se distinge, la un moment dat, o bătaie uşoară în poarta Raiului... - Cine e? - Iuda. - Şi ce ai adus? - Poliţia!
Un avocat e bucuros că fiul său a terminat Dreptul şi astfel poate să-i calce pe urme. Trece o perioadă de timp, iar avocatul cel tânăr preia cazurile tatălui său, acesta ieşind la pensie. Într-o zi, vine bucuros acasă şi zice: - Tată, ştii cazul ăla pe care n-ai putut tu să-l rezolvi în peste 20 de ani? - Da, fiule! - Păi, eu l-am rezolvat în- tr-o săptămână! - Foarte bine, fiule, dar să nu uiţi că acel caz te-a ţinut pe tine la şcoală, la liceu şi la facultate… şi ne-a mai rămas şi de-o vacanţă!
Un ungur intră într-un bar din Bucuresti. Vine chelneriţa şi-l întreabă: - Ce aţi dori? - Un bere. - Domnule, nu se zice un bere, ci o bere. A doua zi, vine iar. - Ce aţi dori? - Un bere. - Domnule, se spune un bere, ci o bere. A treia zi... - Ce aţi dori? - Bere. - Câtă? - Un!
Ion pleacă la muncă, pe vapor, iar Gheorghe îl roagă ca la întoarcere să-i aducă un papagal. Ion uită să cumpere unul, aşa că-i aduce lui Gheorghe o bufniţă, spunându-i însă că-i papagal regal. O săptămână mai târziu, se întâlnesc la o bere: - Ia zi, Gheo, a-nceput să vorbească papagalul?, întreabă Ion. - Bă, încă nu vorbeşte, dar ştii ce atent se uită?
Şefii de la Coca-Cola merg la Vatican cu o propunere: - Sfinţia Voastră, vă oferim 5.000.000 $ pe an ca să schimbaţi “Pâinea noastră cea de toate zilele” cu “Coca-Cola noastră cea de toate zilele”. - Nu putem face asta, fiilor! După trei luni, americanii se întorc: - Sfinţia Voastră, firma noastră vă dă 300.000.000 $ pe an ca să schimbaţi “Pâinea noastră cea de toate zilele” cu “Coca-Cola noastră cea de toate zilele”. - Sub nici o formă nu putem face asta, fiilor! Mai trec câteva luni şi americanii îşi încearcă iar norocul: - Coca-Cola oferă Bisericii 1.500.000.000 $ pe an, dacă schimbaţi “Pâinea noastră cea de toate zilele” cu “Coca-Cola noastră cea de toate zilele”. Papa se întoarce spre secretarul său: - Când se termină contractul nostru cu brutarii?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu